Dragoste&Dezamăgire

Capitolul 23 -Legăturile păstrate de un cântec-

-Deschide-ti ochii ! 

Aceasta voce tot rasuna din gol. In jurul meu vedeam doar alb. Unde sunt? Unde ma aflu? A cui este aceasta voce suava?

-Trezeste-te! Se aude din nou.

-Cine e? Cine tot ma striga? strig cu putere , vocea mea imprastindu-se in ecou.

-Sunt eu ,draga mea! Mama ta!

-Mama? Unde...unde esti?

-Nu ma poti vedea...insa eu pot...te rog deschide-ti ochi! 

-Nu! Nu vreau sa-i mai deschid vreodata! Mi-a ajuns! 

-Draga mea , tu esti puternica si crede-ma , poti trece peste tot!

-Nu...nu mai pot , mama! Aceasta lovitura a fost una puternica! 

-Stiu , Elis , stiu! Dar trebuie sa lupti! Trebuie sa mergi mai departe! Nu poti sti ce te asteapta , daca nu mergi pana la capat!

-Eu...nu...nu cred asta! Inima mea simnte ca nu mai pot continua , eu stiu asta , si tu trebuie sa ma crezi! Chiar nu mai pot suporta!

-Eu ma incred in vorbele tale! Dar si tu trebuie sa te increzi in ale mele!

-Sunt venite prea tarziu , mamă! 

-Eu stiu ca le-am spus , de foarte mult timp! 

-Ce vrei sa spui? 

-Oh , nu se poate sa fi uitat...

-Ce anume? 

Fara sa mai zica nimic , incepe sa fredoneze un cantec. Vocea ei era atat de calda si blanda. Parca imi mangaia tot corpul . 

'' Iar calitatea prin care mereu se va remarca,Va fi aceea de a trece prin tot ce viata o va provoca! '' Acestea erau versurile care tocmai le fredonase. Imediat imi amintesc acel cantec...cantecul ce mi-l fredona mama cand eram mica...

-Asta este...spun eu cu greu...

-Da draga mea...mereu am stiut ca am o fiica puternica ! 

Imediat intre noi se instalase o liniste profunda. Simteam cum o lacrima mi se scurge pe obrazul drept , insa imediat o palma calda imi mangaie obrazul , iar apoi sterge lacrima. 

Brusc ochii mei se deschid. In fata mea se vedea doar cerul albastru , care nu avea nici un nor pe el. Cu greu imi ridic capul de la sol , si observ ca obrazul meu drept era umed. Se pare ca tocmai avusesem un vis real...

Trebuia sa ma incred in vorbele mamei , si sa continu sa lupt pana la capat. Nu imi vine sa cred ca supravietuisem toata noaptea. Incet ma ridic pe picioare , si incep sa merg cu greu in fata. Tot corpul meu era slabit , picioarele-mi tremurau rapid, si abia ma mai tineam pe ele. 

Dupa cateva minute bune de mers , reusesc sa ies din padure , si sa dau de un drum . Ajungand acolo ma pun langa margine si cad in genunchi. Deja simteam ca nu mai pot sa merg , iar incetul cu incetul corpul meu ceda din ce in mai mult.

Fara intentie , ma uit la palmele mele care erau murdare si zgariate. Blugi mei de o culoare perfect alba, acum erau aproape gri. Probabil parul meu era distrus , iar incaltarile erau pline de pamant si in anumite parti chiar rupte. 

Cred ca daca cineva mi-ar pune o oglinda in fata ochilor , n-as avea tupeu sa ma uit in ea . Sunt sigura ca aratam mai mult decat groaznic. 

Ganditoare , un zgomot deranjant imi atrage atentia. Pe drumul asfaltat , in departare se zarea un punct negru care tot incepea sa se mareasca.