𝐉𝐞𝐧𝐧𝐢𝐞'𝐬 𝐃𝐢𝐚𝐫𝐲 💙

Special Bonus ~I love you 3000

*Jennie povestește*

Pe coridorul clinicii am văzut o scenă care m-a emoționat foarte tare. O doamnă în vârstă a ieșit dintr-un cabinet medical, vădit dezorientată, și își căuta soțul cu privirea.

Acesta a apărut imediat în fața ei, i-a luat haina și geanta pe care aceasta le ținea pe braț și a condus-o cu grijă să se așeze pe un scaun. Domnul i-a pus hainele lângă ea, apoi s-a aplecat și i-a tras fermoarul de la cizme. A scotocit puțin în poşeta doamnei, a scos o batistă cu care i-a șters ochii și obrajii. Apoi a scos din poşetă şi un pieptene, cu care i-a aranjat soției părul alb. A mai cotrobăit puțin prin geantă și a scos un ruj cu care, cu o grijă deosebită și zâmbindu-i permanent doamnei, a dat-o pe buze.

Apoi, cu răbdare și grijă, a ajutat-o să se ridice, să se îmbrace, i-a aranjat eșarfa, știa perfect cum, și au plecat ținându-se de mână.

Pe coridorul acelei clinici am văzut de fapt cum arată iubirea...

- Sa mergem! imi sopteste și impinge scaunul cu rotile către ieșire.

Ușile glisante ale spitalului se deschid lent, iar eu îmi incrunt privirea la uitata lumina a soarelui . Ne continuam drumul pana in parcare unde ne asteapta un mustang albastru metalizat cu geamuri fumurii. Sunt ajutata sa urc in masina și raman socata atunci cand mama alege sa nu urce, dupa ce pliază scaunul cu rotile in portbagaj. De îndată ce  ii zăresc ochii in oglinda retrovizoare îmi dau seama de ce.

- Cum te simți? își intoarce privirea către mine, aflata pe bancheta din spate.

- Sunt bine.. Ea te-a sunat si ti-a spus,nu? ma uit pe geam, cautand-o cu privirea dezorientata.

- De câte zile nu ai mâncat? ma întreabă autoritar și porneste motorul.

- Am uitat...

- Ai uitat sa mergi și la psiholog in ultima perioada.. Ce se întâmpla cu tine, Jennie?! iese din incinta spitalului, conducând prin oras.

- Frumoasa masina... Nu stiam ca ai un mustang. ii evit privirea.

Tăcerea se lasa, intre noi simțindu-se tensiunea. Uitându-ma pe geam observ un banner imens cu Blackpink și ma abtin sa nu plang pentru a nu știu câta oara pe ziua de astăzi.

Nu am cum să zic că am fost mereu un om bun. Am făcut destule greșeli, am etichet greșit oamenii și, uneori, am provocat suferință oamenilor care meritau iubire, iar celor care meritau ignoranță le-am dat inima mea fără să-mi pese că nu o să primesc dragoste înapoi.

Nu am fost mereu omul care sunt azi. De fapt, nici azi nu sunt cine vreau să fiu, dar lupt zilnic pentru a ajunge cea mai bună versiune a mea. "Luptă și nu le permite oamenilor să te înjosească, nu îi lăsa să te privească cu superioritate. Nu sunt mai buni decât tine, dar te văd neîncrezătoare și de aceea te calcă în picioare." Asta îmi spune mereu doamna psiholog.

- Mi-e frica... Simt cum ma sufoc... E prea multa presiune... Nu știu dacă pot sa mai continui. spun ceea ce gandesc cu voce tare.

- Heiii... Vei trece peste asta... Sunt alături de tine... își întinde mâna către mine.

- Vreau sa renunt la viața asta... Nu mai pot.

- Și eu am ajuns sa nu mai îmi doresc sa fiu atat de celebru... Dar nu asta e soluția.

- Atunci care este?

Nu îmi raspunde intrucat ajungem la destinatie, unde Jin imi deschide portiera și ma ia intr-o îmbrățișare imensa. Îl iau de mâna și încerc sa îmi țin echilibru.