Psychopath Dad

*2*

Ziua la liceu nu a fost atât de uimitoare.

Notele mele încep să scadă, interesul meu pentru învățat fiind din ce în ce mai scăzut.

Cum intru în casă, mă duc direct în camera mea, trântindu-mă în pat.

Mă uit lângă mine, unde se află iar un trandafir, de data asta galben.

Care e faza? De unde tot apar?
Dacă cineva face vreo farsă idioată, nu e amuzant.

-îmi pare rău că nu ai avut o zi prea bună. Xx-

Asta chiar mă sperie.
Iau trandafirul în mână, și îi rup o petală.
Îi mai rup una, oftând, și punându-l pe noptieră.

----------

Mama mea era plecată de ceva timp, a spus că este la cumpărături.

Din nou.

Mă decid să fac puțin curat până vine ea.
Îmi pun căștile în urechi, și iau o cârpă, începând să șterg rafturile bibliotecii mele.

Aud cum ceva se sparge, ceea ce mă face să îmi scot o cască.

"Mamă?" Strig, coborând.

Pe jos era iar un trandafir negru, lângă fiind o poză spartă cu mine și mama mea.

-condoleanțe pentru mama ta. Îmi pare rău. Xx-

Oricine ar face farse de genul, nu sunt deloc amuzante, ci foarte idioate.

----------

Am sunat-o de mii de ori pe mama mea, dar aceasta nu răspundea.

Încep să plâng în cel mai oribil hal, obrajii mei erau atât de înfierbântați.
Dacă mama mea era moartă, eu nu mai aveam pe nimeni...

Aud cum cineva bocaneste în ușă. Îmi șterg repede lacrimile, zâmbetul meu făcându-se apărut pe față.

Deschid ușa, dar spre dezamăgirea mea, nu era mama.

"Vă pot ajuta cu ceva?" Mă uit la bărbatul înalt din fața mea.

Era complet îmbrăcat în negru, ceea ce făcea ca ochii să mă înțepe când mă gândeam că și eu o sa port aceeași culoare.

"O să te ajut să treci peste, știu că e greu." Își ia o cârpă, punând-o la gura mea.

Ochii mi se închid, și înainte să cad într-un somn adânc, simt cum bărbatul mă ia pe sus, peste umărul său.

----------

"Trebuie să mănânci, Bonnie." Împinge farfuria cu mâncare mai mult spre mine.

M-am oprit în sfârșit din plâns, ochii îmi erau roșii și umflați, iar obrajii mei se simțeau uscați acum.

Eram înconjurată de mulți trandafiri, de diferite culori, ceea ce făcea ca încăperea în care ne aflam să aibă un miros impecabil de dulce.

"Nu cred că vreau...o să mă omori?" Mă uit în ochii verzi ai bărbatului.
"Având în vedere că vreau să te hrănesc, nu babygirl." Se pune lângă mine în pat, apropiindu-se de mine.

Pentru o secundă credeam că o să mă sărute, dar s-a întins, sărutându-mi ușor fruntea.

"Ce vrei de la mine atunci?" Mă dau cât mai în spate, uitându-mă la tava cu mâncare, iar după la el.

Acesta doar râde foarte scurt, ridicându-se, și ieșind din cameră.