Psychopath Dad

*34*

I-am promis că nu o va mai lua nimeni de lângă mine. Sunt un eșec, zău, nu pot avea grijă de o fată minoră în toiul amiezii.

A trecut deja o zi, și o tot caut...
Îl sun pe Liam, în speranța că mă va ajuta el.

Îmi răspunde după vreo 6 secunde.

"Mm, Styles. Cu ce te ajut?"
"Bonnie." Oftez.

"Ce mă? Iar?" Râde.

"Nu râde la dracu, de data asta nu a fugit de mine, știu sigur asta."
"Doar n-a furat-o cineva."

Dau cu pumnul în masă.

"Ba da, chiar asta s-a întâmplat și o să aflu cine a fost. Cine știe, poate o ai acum, la tine."
"Omule, ești nebun, dar îmi place...bine, te ajut."

Perspectiva lui Bonnie

Îmi deschid ochii ușor. Capul meu se învârtea, simțeam o stare de greață.

Era întuneric beznă în fața mea.
Mirosul era...insuportabil.

"Te-ai trezit, pot simți asta." O lumină fadă și galbenă este aprinsă.

Îmi mijesc ochii din cauza luminii bruște ce a umplut camera.
Totul se mișca. Mă simțeam de parcă aș fi drogată.

"Ce este? Ești într-un loc străin, huh?"

Țintesc cu privirea persoana ce tot vorbea. Încerc să-mi revin, iar în fața mea văd silueta unui bărbat cunoscut.

"Ești foarte confuză, știu. Dar hai să-ți spun ceva." Se ridică de pe scaun și vine din ce în ce mai aproape de mine, punându-se în genunchi în fața mea.

"Acum ești a mea, târfă mică, Lucy s-a sinucis din cauza idiotului tău de prieten, stăpân, iubit. Ce o fi el. Poate mai degrabă, daddy." Râde sarcastic și mă ia de gât, sărutându-mă puternic.

Nu îi răspund, și încerc să mă ridic de pe jos, dar sunt trasă de niște funii ce îmi țineau încheieturile.

"Eu nu o să îți fiu daddy. Nu sunt așa de blând. Eu îți sunt stăpân. Practic, sunt Dumnezeul tău. Iar acum îți vei cere iertare de la fetița mea." Îmi întoarce capul într-o parte, văzând o fată plină de sânge, și cu ceva legat de gât, ce stătea fără suflare pe un scaun.

"S-a spânzurat...îți vei cere scuze. Acum."

Încep să plâng și mă uit în continuare dezgustată la corpul mort din încăperea ce părea a fi sigur un subsol.

"Îmi cer scuze..." Spun printre lacrimi, cu vocea tremurată.

"Nu te-a auzit." Îmi dă o palmă peste față.
"Îmi cer scuze, Lucy." Spun tare iar după îmi întorc capul și vomit.

"Prea sensibilă?" Louis îmi ține părul în timp ce eu dădeam aproape tot din mine.

Perspectiva lui Harry

Am urcat în mașina lui Liam și am luat-o la drum, în oraș.

"Nu mai bine anunți poliția?"
"Ca să afle că e minoră și stă la mine? Nu, nu și nu."

Liam începe să conducă mai încet iar eu mă uit pe geam, gândindu-mă unde ar putea fi.

"Stai, nu o poți localiza? Sigur are telefonul la ea."

Mă uit la Liam, simțind cum îmi crește puțin speranța.

Îmi deschid telefonul și încerc, dar, absolut nimic.

"Băga-mi-aș." Dau cu pumnii în mașină. "Sigur i-a luat telefonul și a scos tot din el."

"Ușor, Harry, ziua abia a început. Ai găsit-o în altă țară tocmai...o vom găsi și acum."

Oftez și mă calmez, după care aprob și încep să sper din nou.