Psychopath Dad

*5*

Am adormit cu greu din cauza lacrimilor. Chiar și așa, mă trezeam din oră în oră dacă auzeam și cel mai mic scârțâit.

Mi-am închis ochii la loc, dar nu am putut să adorm.
Mi-am luat telefonul și l-am deschis, era ora 06:30.

Datul jos din pat a fost cam dificil. M-am întins puțin pentru a mă dezmetici, și am deschis ușa cât de încet am putut. Am coborât scările pe vârfuri, și m-am oprit la frigider.
Îmi era prea foame.

"Uite o prăjitură. Hmm, sau niște bacon." Vorbesc pentru mine.

"Ce zici să-ți gătesc?" Aud vocea lui Harry din spatele meu, ceea ce mă face să tresar și să mă întorc.
"Pe acolo nu o să găsești prea multe." Spune zâmbitor de la masă. 

"De când..."
"Sunt aici? Eu nu dorm așa mult ca alții." Soarbe din paharul cu cafea.

Mă încrunt privindu-l, și îi răspund.

"Îmi pot găti și singură."

"Zău?" Se ridică venind aproape de mine.

Cu cât se apropia mai mult, mă dădeam mai în spate, până când m-am oprit, fiind lovită de un perete.

"Tati nu vrea să îți facă rău dacă ești o fetiță cuminte, Bon." Își odihnește mâna pe obrazul meu, uitându-se la mine.

"Nu mă atinge." Mă răstesc, împingându-l.

Poate că în casa lui, nu eu fac regulile, ci el. Dar eu nu am de gând să îi fac pe plac. Iar dacă mă mai atinge o singură dată, o să fug. Cam imposibil totuși, el mereu ține cheile la el, iar pe geam nu pot ieși. Hmm, poate pot.

"Babygirl nu cred că vrei alte vânătăi peste cele făcute deja." Privirea lui îmi spunea că, e momentul să nu mai comentez, dar nu îmi păsa.

Voiam să aflu despre tot ce s-a întâmplat. Era și cazul.

"De ce mă aflu aici?" Mă pun la masă, scâncind puțin din cauza vânătăilor.

"Nu cred că este momentul să îți spun, bine? Mergi la-.."

"Vreau să îmi spui acum, ce caut aici." Vorbesc serios.

Se așează la masă, împreunându-şi mâinile și uitându-se la mine.

Perspectiva lui Harry

Nu știam ce să îi spun. Clar nu era momentul potrivit pentru adevăr.
Îi voi spune totul când îmi va cade în brațe, așa va fi mult mai ușor pentru mine. Nu îi vor trece prin cap gânduri rele, va sta lângă mine plângând, iar eu o voi consola.
O să-i câștig încrederea.

"Am fost un prieten bun al mamei tale. Tu nu mă cunoști, mama ta a preferat să mă țină ascuns de tine."

Telefonul mă întrerupe din a vorbi și mă face să oftez, scoțându-l din buzunar.

Bon se uită la mine.

"Cine e?"
"Nimeni important."

Îmi înșfacă telefonul, răspunzând.

"Bonnie nu..."

"M-mama...?" Plânge, vocea ei tremurând.