Darkness || Part.2 O Vară

Capitolul 8

Betty POVESTEȘTE

Betty: Dylan?!..

Dylan: Bună, Betty.

Inima mea bătea din ce in ce mai tare. Respiram din ce in ce mai repede. Liniștit, se așează pe scaun in fața mea. Chema-se ospătarul și își comandase o cafea cu lapte.

Dylan: Ce mai faci? Ce cauți aici?

Betty: Păi, in vizită.

Dylan: Vizită? Cui? Cole doar s-a mutat lângă tine.

Betty: De unde știi?..

Dylan: Știu tot.

Un nod in gât simt când aud ce spune. Cred că ar trebuii să mă întorc la hotel.

Betty: Tot? Adică?

Dylan: Vrei un exemplu?

Betty: Dacă poți..

Dylan: Acel om, omorât de Cole.

Betty: Poftim?

Dylan: Cum? Ai uitat? Era sa fii violată.

Betty: Cum?..

Dylan: Cum de știu? Secret.

Teama față de el creste din ce in ce mai tare îndată ce el mă privește mai intens în ochi. Este complet ciudat.

Betty: Ce vrei?

Dylan: Nimic. Probabil tu vrei ceva din moment ce te afli aici.

Betty: Vreau ca Lorenzo sa înceteze.

Dylan: Aici nu este treaba mea. Doar tu îl poți oprii.

Fiorii pe șira spinării îmi apar când aud că doar eu îl pot oprii. Iau grăbită, ultima gura de cafea apoi mă ridic de la masă.

Dylan: Salută-l pe Cole din partea mea.

Plec atât de repede de acolo că și cum nu as fii fost. Foarte speriata alerg până la intrarea hotelului. În pași mari, ajung la lift și urc până la etajul 10.

Controlându-mi respirația deschid ușa și intru in camera de hotel. Îl priveam pe Cole ce se afla doar într-o pereche de boxeri negri. Tocmai se pregătea să se îmbrace în blugi.

Cole: Hei..

Betty: Cole..

Cole: Ești ok?

Plângând, și rezemată de ușă mă las pe vine până când simt că ating covorul. Vizibil speriat de comportamentul meu, mă ia în brațe și încearcă să mă liniștească.

Cole: Ce s-a întâmplat? Ești ok?

Betty: D-Dylan..

Cole: Dylan?! Ce-i cu el?

Betty: Știe t-tot.. s-a jucat cu mintea mea..

Mă privea în ochi că și cum ar vrea sa îmi smulgă cuvintele din gură, dar în același timp și cu acea latură a lui. Alt Cole pe care nu îl cunoscusem de la început..

Cole: Te-a atins? Ți-a făcut ceva?

Betty: Nu.. dar știe tot. Tot de când te-ai mutat la mine.

Cole: Tot?

Betty: Tot..

Își dăduse seama la ce mă refeream. Acel subiect este foarte sensibil pentru mine. Pot spune că am rămas cu o mica traumă.

Să îți vezi iubitul in miez de noapte că îl măcelărește pe unul apoi îl aruncă într-o groapă din pădure. Iar a doua zi să îl vezi cu zâmbetul pe buze, că și cum nu s-ar fii întâmplat nimic. Îmi este greu sa trec peste asta..

Îl priveam cum se plimbă de colo in colo. Era vizibil îngrijorat iar umbra acelui moment dezgustător, îl bântuie.

Cole: In momentul ăsta iei primul avion și te întorci acasă.

Betty: N-Nu..

Cole: Elizabeth, nu mă pune la încercare..

Betty: Nu plec nicăieri fără tine! Înțelege dracului odată!..

Cole: Elizabeth.. Nu mă pune la încercare!!..

De data asta țipătul lui mă făcuse să îmi pun mâinile la urechi. Iar lampa ce o aruncase de perete mă făcuse să plâng și mai tare.

Ghemuită, lipita de ușă, cu capul în pământ și plângând. Asta incep sa cred că am ajuns sa fiu langa el. Partea lui neagră mă sperie foarte rău..

Cole: Betty.. nu, te rog..

Simțeam palmele lui cu îmi atinge creștetul capului. Brațele lui mă lipise la propriu de corpul lui fierbinte, in niciun caz de căldură ci de nervi.

Cole: Îmi pare nespus de rău. Doar că.. pff..

Până nici el nu mai are puterea de a mai vorbii. Suspinând, las capul pe umărul lui și lasandu-l să mă strângă mai puternic în brațele lui.

Cole: Nu vreau sa pățești nimic, sa nu se atingă nimeni de tine. Aici nu ești deloc în siguranță.. nu este locul tau..

Betty: Doar eu îl pot oprii pe Lorenzo..

Cole: Poftim?..

Betty: Trebuie să îl opresc pe Lorenzo..