Darkness || Part.2 O Vară

Capitilul 27

Cole POVESTEȘTE

Fratele meu a fost un băiat bun. Mi-a fost cel mai bun prieten. Era un băiat iubitor, respectuos, amuzant, bătăios. Avea câte un plan pentru fiecare moment. Îl ducea capul. Știa să scape de probleme.

Își iubea familia. Dar în inima lui mereu cineva ocupa un loc. Acea fiind mama. O iubea nespus de mult. De asta a ales ca noi sa fim despărțit.

Nu am înțeles de la bunul început ce voia de fapt. Gândul meu era că el vrea doar banii lui Lorenzo. Dar de fapt mama nu putea pleca de langa el, așa că a ales sa stea langa mama lui pentru a o proteja. Pe cât eu am ales sa plec cu tata. Am fost și sunt un fraier.

Era mereu pregătit și mereu cu inima in dinți gata să își de-a viața pentru. A fost așa până în ultima secundă din viața lui.

Din spusele mamei, tot ce am înțeles a fost că Lorenzo voia să o împuște iar într-o fracțiune de secundă, el i-a sărit în față. Ajungând glonțul la inima lui.

Pe când eu mă gândeam că avem un plan bun, îmi era gândul numai la Betty, și sperăm că nimeni să nu moară. Dar cum am mai spus, pentru cineva trebuie sa te sacrifici. Iar el a făcut asta pentru două persoane. Elizabeth și Hermione, mama.

Poate daca nu era el, aveam posibilitatea 95% sa nu o mai găsesc pe Betty. Și pentru că a ales să mă ajute, îi sunt recunoscător. Dar e târziu. Ajunsesem prea târziu.

Daca ajungeam mai devreme? Dylan avea scăpare? Putea fii salvat? Puteam sa am din nou o familie unită? Poate că da. Dar cum am zis. Sunt un fraier.

Iar vorbele lui îmi sunt încontinuu în minte. Îmi aduc perfect aminte când mi-a spus să căutăm un loc bun doar pentru mama. Pentru că el presimțea ceva.

Oftând, cu lacrimi in ochi strâng puternic jacheta lui ce a purtat-o doar câteva ore. Dar încă este un șarpe. Pentru că el este un erou. Ating pentru ultima oară sicriul negru apoi plec de langa el, gata lăsat să fie îngropat.

Ieșind din cimitir și îndreptându-ma către Betty ce se afla lângă motocicletă mă pun cu spatele la ea și încerc că mă opresc din plâns. Simțind mâna ei pe umărul meu și frământând, parca îmi lua din durere.

Betty: Înainte să ies cu Penny de acolo, am zis că îi aștept afară...

Cole: Și afară a fost.

Betty: Și de asta nu voiam să plec. Pentru că voiam să plecăm toți.

Cole: Și crezi că dacă rămâneai, schimbai ceva?

Betty: Nu cred..

Cole: Este numai vina mea. Trebuia să ajung mai devreme.

Betty: Sau poate a mea.. nu trebuia să vin aici..

Cole: Nu! Elizabeth, nu este vina ta.

Betty: Ba da.. trebuia să te ascult..

O priveam cum începuse să plângă. Plângea mai tare de cat mine. Oftând iau în brațe și încep să o liniștesc. Trebuie sa am grija de ea. Fizicul și psihicul este distrus. Trebuia să am grijă de ea de la început.

Cole: Hai la cafenea..

Spun in timp ce ii pun casca în cap și ne urcăm pe motocicletă. Mâine ne întoarcem în Chicago. Așa ca mergem la o cafenea sa ne liniștim și să punem unele chestii la punct..