Păcatul lui Eden✅

Capitolul 1

     —Bolidul vopsit într-un roșu metalizat înainta cu viteză, făcând slalom printre ceilalți șoferi ce participau liniștiți la trafic. Pedala de accelerație nu mai avea mult până ce trecea prin podea, iar luminile roșu-albastru intermitente erau singurele colorate ce străluceau prin semi-întunericul străbătut de către farurile albe ale celorlalte autovehicule. Sirenele se auzeau tot mai aproape și, cu o mișcare bruscă, a tras de volan cu putere, luând-o pe o scurtătură. A ajuns cât de repede a putut la spital și nu mult a durat până când patru mașini de poliție au împânzit zona. Era căutat de către toți acei polițiști înarmați, dar el nu a fost îngrijorat nicio clipă! Îl apăsa în piept gândul la noi doi. După ce a aflat că suntem amândoi în viață și că nașterea ta a fost ușor dusă la bun sfârșit, polițiștii au fost buni și au înțeles toată graba sa. L-au lăsat în pace pentru un moment. După un timp, s-a întors la proastele obiceiuri! Acelea l-au ucis fără milă! Căzut în patima curselor ilegale, tatăl tău a murit când aveai numai doi anișori, fiule! Plânge femeia, explicându-mi lipsa bărbatului ce ar fi trebuit să îmi fie tată.

     Am făcut-o de oaie de data aceasta...

     La naiba! De ce nu mi-a spus mai devreme? Era nevoie să ajung la poliție pentru o altă cursă ilegală ca să pot afla ceva din trecutul meu? Ceva atât de important precum asta, nu se ține secret atâția ani! Era dreptul meu de a afla ceva legat de tatăl meu. Tatăl de care nu am avut parte...

     —Mamă, nu mai plânge, te rog! Spun pe un ton chinuit, atingând printre bările reci de metal, părul lung şi castaniu al femeii ce stă îngenunchiată de durere pe cimentul dur al încăperii.

     —Spune-mi că nu vei mai face asta niciodată, fiule! Promite-mi asta, te implor! Tu și ceea ce ai făcut pentru a ajunge aici, nu trebuie să aveți vreo legătură! M-ai înțeles? Îmi apucă ea marginile gecii de blug, prăfuite pe alocuri.

     —Mamă... Îmi pare rău! Nu am ştiut asta şi... habar nu aveam ce legături există! Îmi pierd eu glasul spre final, iar privirea ageră pe care o capătă dintr-o dată mă face să vreau să retrag tot ce am spus.

     —Nu există legături între familia noastră şi cursele ilegale! Se răsteşte îndurerată ca reacție, tremurând din toate încheieturile. O fracțiune de secundă trece şi ochii săi verzi se ridică goi spre chipul meu.

     —Mamă! Reuşesc să spun, căutând seninătatea ce dansa cândva pe chipul plin de viață al femeii ce acum, palidă şi tremurândă, caută răspunsuri ucigaşe de sentimente şi aducătoare de durere.

     —De cât timp... Începe să spună, rămânând mai apoi fără glas.

     —Mamă! Strig îngrijorat apucând cu toată forța de care dispun, bările ce mă despărțeau de ființa plină de iubire ce îmi dăruise din lumina ochilor săi blânzi.

     —De cât timp? Repetă într-un mârâit gutural, strângând marginile rochiei în pumnii săi mici şi firavi. Apuc mâinile ce prind o culoare vineție şi le mângâi cu blândețe.

     —De când am dat pentru carnet... Plec capul lăsând informația să se rostogolească printre buzele mele crăpate, direct în sufletul spart al femeii ce stă şi aşteaptă eliberarea mea.

     —Dar... Sunt cinci ani de atunci! Ai douăzeci şi trei de ani, pentru numele lui Dumnezeu! Nu ai avut de gând să-ți mărturiseşti păcatul în fața mamei tale până acum, copile? Cu ce ți-am greşit?! Ce ți-a lipsit? Ai avut tot ce ți-ai dorit! Tu cu asta... Încercă să spună, dar se opri privind cu scârbă şi durere spre locul în care ne aflăm. Cei trei pereți reci de beton şi cel de-al patrulea format din bările distrugătoare de destine îmi erau cuşcă pentru păcat. Cu asta mă răsplăteşti? Să fie clar că nu îmi las fiul să cadă în păcatul tatălui său! Nu mai vreau să îmi îngrop un alt bărbat important din viața mea! Orice! Putea fi orice... Dar nu aşa ceva! Nu asta, Eden! Continuă rostind cu repulsie şi se ridică fulgerător de pe jos, îndreptându-se țintă către uşa ce ducea spre o altă încăpere, unde se găseau cei ce îmi dețineau libertatea.

     Rămas de unul singur, lovesc cu palma bările lungi, reci, din fier gros ce mă despart de libertate pentru moment. Mă las să alunec pe zid în jos, aproape de podeaua murdară, sprijinindu-mi capul în palme. Inspir și expir adânc, înghițind în sec de câteva ori, într-o încercare de a-mi pune ordine printre gânduri.

     Dacă tata nu a găsit ieşirea la timpul potrivit, atunci eu cum să o găsesc? Dacă nu există decât aceea ce duce spre altă lume, atunci îmi voi face singur una ce mă va salva, pe pământul cunoscut mie atât de bine... pista!

Către grupul de pe Facebook aveți link mai jos sau dacă citiți de pe telefon, îl găsiți la descriere pe profilul meu.

https://www.facebook.com/groups/1127695784102688/