Păcatul lui Eden✅

Capitolul 15

Eden:

—EDEN! Cretinule, să nu îmi mai faci asta niciodată! Ai auzit? Urăsc spitalele.. Aud pe un ton înalt şi sunt prins într-o îmbrățişare strânsă.

Răspund la îmbrățişare cu dragoste şi îmi afund nasul în părul ei, inspirând mirosul îmbietor şi fructat. Mama se trezeşte la foc automat, speriată de țipetele fetei ce mă sufocă acum.

—Eden? Întreabă mama nesigură, ştergându-se la ochi.

—Nu, mamă. Sunt Oscar! Zic şi mama albeşte la față.

Vine spre mine speriată şi îmi apucă obrajii forțându-mă să o privesc în ochi.

—De unde ştii de asta.. ?

—De la tata. El m-a trimis înapoi! Răspund zâmbind la vederea jachetei ce stă aşezată la marginea patului.

—Poftim? Cum.. Oh, dragul de el! Plânge mama cuprinzându-mă în brațe.

—Eden? Vrei ceva? Merg să chem un doctor. O aud şoptit pe Heaven şi o zăresc gata să plece.

—De fapt, da, chiar am nevoie de ceva! O fac să se oprească, întorcându-se spre mine.

Nu mă priveşte fix în ochi, îmi ocoleşte privirea cu desăvârşire chiar. Este slabă, plăpândă ca floarea de mac şi tenul alb şi palid se potriveşte cu vopseaua pereților din întreg spitalul. Ochii hazel şi-au pierdut sclipirea ce îi făcea plini de viață. Oboseala îşi pune amprenta asupra ei, respirând tot mai greu. Mă împing în coate şi mă ridic în şezut cu greu, văzând-o cum e gata să sară în ajutorul meu. Îi zâmbesc prinzându-i privirea într-un final, dar şi-o retrage repede. Oftez grav şi îi fac semn să se apropie de mine. Ajunge lângă patul meu şi întind mâinile prinzându-i încheieturile. O trag spre mine bruscând-o fără să vreau, iar kilogramele multe în minus o fac mai uşoară de modelat. O trag lângă mine pe pat şi o iau în brațe strâns.

—Am nevoie de tine, la fel cum Raiul are nevoie de porțile protectoare. Heaven are nevoie de Eden. Acceptă-mă! Îi şoptesc şi simt cum se linişteşte luându-mă în brațe.

Adoarme în scurt timp şi doar atunci sesizez lipsa mamei. Aceasta apare pe uşă cu un doctor în urma ei şi îmi zâmbesc amândoi fericiți.

—Mai mult de jumătate de oră, pentru a-şi schimba hainele şi a face un duş rapid, nu lipsea de lângă tine! Zău aşa, băiete, ce i-ai făcut săracei fete? Ea era cea mai îngrijorată cu privire la starea ta. Refuza să se despartă de lângă patul tău! Ba chiar am pus-o la perfuzii pe patul lipit de al tău de câteva ori, pentru că refuza să mănânce. Spunea mereu că aşteaptă să te trezeşti, pentru a mânca împreună! A distrus-o imaginea ta aici, ai grijă de ea, e fată bună! Dacă stăteai exact ca unul dintre cazurile foarte grele, ani întregi în comă, ar fi ajuns altundeva acum. Îmi zice doctorul privind spre fata din brațele mele, ce doarme profund.

O privesc şi eu, dându-i la o parte şuvițele rebele de pe față. Este frumoasă chiar şi aşa, slabă şi frântă de oboseală. Este protectorul meu, iar eu al ei.

—Merg cu Roger să îți pregătim externarea, fiule. Tu poți să te schimbi între timp. A avut Heaven grijă să fi şi tu schimbat de pe o zi pe alta.. Zâmbeşte mama trist şi este apucată de după umeri de către doctor.

Mă încrunt la imaginea din fața mea, a celor doi care pleacă pe uşa salonului, destul de apropiați. Prea apropiați..

Mă ridic de pe pat în linişte şi îmi schimb hainele, privind fugitiv la îngerul întins pe pat. Apuc jacheta tatei şi o strâng în brațe închizând ochii strâns.

—Te iubesc, Eden!

—Şi eu pe tine, tată..

Pun jacheta peste umerii lui Heaven şi o sărut pe frunte scurt. Un râset înfundat venit din spre holul spitalului îmi atrage atenția. Merg spre uşă privind ca un spion spre cele două persoane destul de apropiate ce glumesc în fața salonului meu.

—Mamă, cumva flirtai cu doctorul meu? Sar de după uşă amuzat, speriindu-i pe amândoi.

—Desigur că nu, fiule! Noi doar vorbeam.. Răspunde mama repede, prinzând un rozaliu în obraji.

Mă bucură sincer că mama, cel mai probabil, se vede cu doctorul meu, Roger. Pe hol apar şi cele patru steluțe amărâte, cu câte un pahar de cafea în mâini, sorbind plictisiți.

—Bună ziua doctore, Juliet, Eden.. Salută Anthony vrând să treacă pe lângă noi, pentru a intra în salon.

—Salut băieți! Le întorc un salut amuzat şi Anthony ridică rapid capul, privindu-mă cu ochii mari.

—EDEN! EŞTI VIU! Sare Anthony aruncând paharul cu cafea fierbinte peste halatul doctorului, aruncându-se pe mine.

Îmi sare în brațe înconjurându-mă cu picioarele ca o fată, strângându-mă cu putere. Îl bat pe spate prieteneşte râzând de reacția sa întârziată. Băieții ni se alătură la o îmbrățişare de grup, sfârşind fiind ciufulit de către ei. Când ne despărțim, Anthony sesizează cafeaua de pe doctor. Zâmbeşte inocent şi se dă în spatele meu.

—Scuze, Ricky!

—Este Roger.. şi este ok! I-o întoarce doctorul dându-mi o hârtie.

Iau externarea în mâini şi i-o întind lui Tristan. Rucsacul cu hainele murdare i-l dau lui Matthias, iar telefonul şi portofelul ajung la David. Mă întorc în salon făcându-i lui Anthony semn să țină de uşi.

Mă aplec spre Heaven care doarme în continuare şi o iau în brațe mergând cu ea spre uşă. Anthony sare să mi-o ia din brațe, probabil îngrijorat de starea mea, dar îi mârâi aruncând săgeți cu privirea.

—Ia mâna! Este a mea! Trec de ei în spre ieşirea din spital, fiind urmat de către băieți.

O pun pe bancheta din spate a maşinii lui Tristan, ținând-o încă în brațe. Mama pleacă cu maşina ei şi băieții fiecare cu maşina sa. Ajungem la mine, lăsând-o pe Heaven în patul camerei mele. Aerul închis din încăpere mă face să deschid geamul strâmbând din nas. Trec pe lângă raftul cu parfumurile mele şi îl sesizez pe cel preferat aproape gol, alături de altă sticlă goală, identică.

—Sper că nu te superi.. Doar am vrut să te simt din nou prezent lângă mine. Aud o voce stinsă şi mă întorc spre Heaven, care stătea la marginea patului, mult mai bine acum.

—E în regulă. E chiar foarte bine! Aşa poate nu se mai apropie idioții de tine.

—În afară de idioții tăi, care apropo sunt nişte sentimentali, în special Anthony. Râde privindu-mă cu acea sclipire în ochi.

Merg şi o iau în brațe vrând să nu îi mai dau drumul.

—Idiotul de mine este singurul care are voie să facă asta, ai înțeles? Zic referitor la apropierea noastră.

—Niciun idiot nu are voie. Nu fac excepții, Eden! Spune şi mă desprind de ea cu durere în suflet.

Durerea refuzului..

—Ce faci? Tu nu eşti idiot, ci cretin! Regula nu se aplică la tine. Vino şi ia-mă în brațe! Spune trăgându-mă de încheieturile mâinilor.

—Pentru un moment m-am speriat. Mărturisesc strângând-o în brațe.

—Asta îți trebuie dacă mai stai aşa mult timp departe de mine. Să nu mai faci aia vreodată, m-am simțit îngrozitor fără locul meu preferat.

—Şi care ar fi acela?

—Brațele tale. Spune băgându-şi nasul în pieptul meu.