Păcatul lui Eden✅

Capitolul 13

Apoi apelul se închide..

—Eden, frate, eşti ok? Mă încearcă Anthony întinzând o mână spre mine.

Mă dau în spate doi paşi lăsându-i telefonul pe canapea şi mă răsucesc pe călcâie. Ies pe uşa apartamentului lui Anthony la pas alergător spre maşina mea. Pornesc motorul şi cu un turat demonic trec ca un fulger. Prind toate semafoarele roşii, acumulând mai multă tensiune ce îmi bubuie în timpane cu putere. O greutate mă apasă pe piept şi în plecarea mea nebună de pe loc, aproape lovesc un biciclist. În apropierea casei mele trag de frâna de mână în mijlocul drumului, lăsând volanul să alunece într-o parte reuşind o parcare laterală forțată. Sar din maşină alergând spre uşa maronie. O izbesc de peretele din hol şi verific bucătăria şi livingul. Caut în restul camerelor de prin casă, dar nici urmă de cele două. Inima începe să îmi bubuie cu putere în piept şi simt cum sufletul meu se zvârcoleşte în agonie.

Am promis că nu voi mai face asta niciodată.. iar acum trebuie să o fac pentru a-mi salva fundul şi mama! Ce fac cu Heaven? Viața ei este în jocul diabolic al nebunei ăleia de la telefon! Nu le pot salva pe amândouă, trebuie să aleg? Ce clişeic!

Uşa de la intrare se închide şi paşi lenți se îndreaptă spre mine. Nu mă mişc, rămânând îngenuncheat în capul scărilor, la etaj. Îmi pun mâinile în cap şi înghit în sec de mai multe ori, închizând ochii strâns.

—Puiule?

—Eden!

Două glasuri feminine în stânga şi o bătaie pe umărul drept. Confirmarea îmi accelerează şi mai tare pulsul, simțind cum sângele îmi aleargă în vene.

—Mamă, Heaven! Sar direct în picioare apucându-le între brațele mele pe amândouă.

—Eden.. eşti bine? O aud pe Heaven şoptit în urechea stângă şi îi simt respirația accelerată pe gâtul meu.

—Eden, ce s-a întâmplat, dragule? Întreabă mama îngrijorată peste măsură, auzindu-se cum teama îi vibrează în glas.

—Unde ați fost?

—La magazin pentru a cumpăra ceva. Ce s-a întâmplat, Eden? Spune Heaven autoritar depărtându-se din îmbrățişarea mea.

—Nimic. Doar că nu v-am găsit şi erau toate luminile aprinse.. Încep privind spre mama.

—Poți încerca să mă minți, dar ştim amândoi că atunci când este vorba de ceva serios şi este mare tensiune în jur, nu poți să minți! Eu te-am făcut aşa! Îmi zice mama mângâindu-mă pe cap.

—Mamă, ştiu că am promis! Îmi pare atât de rău că voi face asta, dar trebuie! Este la bătaie ceva foarte important pentru mine şi trebuie neapărat să fac asta! Iartă-mă acum şi mă poți evita mai târziu! Zic aproape şoptit şi îi cuprind mamei palmele între a le mele.

—Eden! Mă sperii, copile! Glăsuieşte respirând săcădat.

—Trebuie.. să mai fac o cursă! Înghit nodul din gât evitându-i privirea plină de durere.

—Poftim? Cum poți să îmi faci asta? De ce? Te-ai retras, Eden! M-ai mințit.. O aud pe mama pe un glas stins, durerea şi agonia jucându-şi dansul diabolic pe treptele scărilor din dreptul nostru.

—Mamă, te rog, iartă-mi păcatele! Trebuie să concurez la cursa asta cu orice preț!

—Despre ce cursă este vorba de e aşa de important? Sare Heaven ca arsă.

—De fapt este.. o ultimă cursă. Murmur lăsând capul în jos.

Mama se zmuceşte de lângă mine şi dă frâu liber lacrimilor încercând să îşi înghită câte un suspin.