Păcatul lui Eden✅

Capitolul 10

Heaven:

—Eden.. Murmur absentă privind cum doctorii de pe ambulanțe notează data şi ora deceselor.

—Hai să mergem cu ei la morgă. Trebuie să îi recunoşti pe Leonard şi Marisa, să suni ceva rude.. nu ştiu. Chestii de genul. Apoi mergem să te odihneşti puțin, David va înțelege şi va sta în plus câteva ore la spital cu Amanda. Răspunde Eden mângâindu-mă lin pe spate.

Mă trage spre maşina lui şi deschid portiera gata să intru. Exact atunci prind momentul în care privirea nervoasă a lui Morice, încătuşat, aruncă săgeți otrăvite. Mă vede în dreptul maşinii lui Eden şi începe să se agite alarmându-i pe polițiştii pe poziții.

—Nemernico! Fac toate astea pentru noi şi tu fugi cu rahatul ăla! Scuipă cuvintele flegmatic şi aruncă un polițist, din dreptul său, cu umărul.

—Mi-ai omorât familia, terminatule! Ți-ai omorât propriul tată! În veci nu aş fi fost cu unul ca tine! Ai încercat să îl omori chiar şi pe Eden, iar Amanda este la spital! Țip spre el şi doi polițişti cu insigne se întorc brusc spre noi.

Ce am făcut?! Acum vor vrea detalii şi vor afla de cursă şi de lunetist! L-am expus pe Eden.. la naiba!

Arunc o privire piezişă spre Eden care îmi evită privirea încordat. Polițiştii vin aproape de noi şi ne trag într-o parte luându-ne la întrebări.

—Cum s-a întâmplat în fiecare parte? Întreabă un chelios durduliu.

—Păi, îi făceam curat în cameră şi am găsit nişte hârtii, apoi o factură. Luase din contul comun o grămadă de bani, plătind un lunetist să îl țintească la ora la care el mergea la "Geff's Caffe". Asta este tot. Zic rapid încercând să repar lucrurile.

—Şi cu fata aceea? Întreabă celălalt, un mustăcios slăbănog.

—Prietena mea, Amanda, a fost atacată de către Morice în parcarea blocului în care aveam un apartament comun, eu şi acela. Răspund evitând să folosesc cuvintele "fratele meu", cum o făceam o dată.

—Vom vrea să vă intervievăm şi la secția de poliție, când veți simți că puteți vorbi despre acestea în următoarele treizeci de zile. Zice scurt cheliosul şi ambulanțele pleacă spre spital.

Ne urcăm şi noi în maşină parcurgând în linişte drumul până la spital. Arunc priviri furişe spre Eden, folosindu-mă de coada ochiului. Mă evita în continuare conducând prudent.

—Eşti supărat pentru că te-am expus? Murmur privindu-l lung.

—Înțeleg că secretele nu sunt punctul tău forte. Mi-o aruncă neutru schimbând viteza.

—Ascultă, chiar îmi pare rău! Nu voiam să spun şi despre tine, dar mi-a scăpat! Nu gândeam limpede. Mă scuz privind spre geam, făcându-mă comodă în scaun.

—E ok.

—Ba nu, o zici doar ca să mă simt eu mai bine! Mă răstesc fără să îmi dau seama.

—Pft! Cică.. Tu chiar crezi că îmi pasă de tine? M-am ales cu o durere în fund de când ai apărut! Crezi că îmi place să tot umblu după şi cu tine peste tot pe unde merg? Scuteşte-mă! Pufneşte în râs lovind volanul nervos.

—Opreşte maşina. Zic simplu apucând mânerul portierei, fiind gata să sar din maşină când îl văd că încetineşte.

Brusc se încuie maşina, iar el accelerează puternic aruncându-mă în scaun. Strâng pumnii respirând greu şi îl privesc speriată.

—Eşti nebun?! Încetineşte, vrei să ne omori?

—Sari! Deschide geamul şi sari! Mi-ar face o deosebită plăcere să te adun pe sferturi dintr-un şanț. Serios! Spune într-un răcnet şi apasă accelerația mai mult.

—Eden, încetineşte! Acum! Strig aruncându-mi privirea când spre parbriz, când spre Eden.

—Ce, mai dai şi ordine mai nou? Eşti tot mai sâcâitoare, ştii? Sari din maşină, eşti invitata mea! Spune pe un ton grav, gesticulând nervos cu ambele mâini.

Maşina o ia uşor spre contrasens şi mă arunc spre volan, redirecționându-ne. Îmi trag centura să pot ține de volan fără să mă mai strângă aşa de tare, aruncând o privire spre el.

—Poți, te rog, să ți de volan? Spun tare să mă poată auzi.

—Ah, dar văd că te descurci! Te rog, ia tu controlul. Îți place, eşti obişnuită să faci pe şefa!

—Nu fac pe şefa, termină din a mai fi aşa morocănos şi condu o dată! Mă răstesc la el.

Ridică o sprânceană privindu-mă curios şi pufneşte aruncându-şi ochii peste priveliştea din dreptul geamului. Accelerația încă era apăsată de piciorul său şi nu găseam o soluție cum aş putea ajunge la frână. Îmi deschid centura trăgându-mă mai aproape de el şi îmi arunc un picior peste scaune apăsând pe ambreiaj. Mă aşez peste el şi apăs cu celălalt picior şi frâna, reuşind să încetinesc la timp pentru o curbă strânsă. Opresc maşina undeva pe margine, pornind avariile. Îmi las capul să cadă pe volan, pornind din greşeală şi claxonul cu pieptul. Îl aud scoțând câteva sunete dubioase, dar nu îl bag în seamă lăsând claxonul să urle lung.

—Poți să.. ahm.. Stai fix pe.. Dacă nu te superi. Pentru mine nu e nicio problemă dacă mai rămâi, dar nu răspund de faptele mele. Îl aud pe Eden într-un final şi ridic capul surprinzându-i rânjetul în oglinda retrovizoare.

—Fir-ar! Spun realizând pe ce stau de fapt şi mă mişc încercând să ajung înapoi în scaunul meu.

—Ah.. La dracu'! Ahm.. nu te mai mişca! Înrăutățeşti situația! Răcneşte Eden gâfâind.

Mă apucă de şolduri cu degetele sale lungi şi mă ridică de pe el punându-mă în scaunul meu. Îmi trag şi picioarele la locul lor şi îl văd cum deschide portiera ieşind din maşină. Ies şi eu încercând să înțeleg dacă a pățit ceva şi dau de el, pe jos, sprijinit de roata din față a maşinii sale, fumând o țigară cu picioarele adunate la piept.

—Eşti bine? Întreb muşcându-mi buza de jos cu putere.

—Da! Nu! Ah.. Sigur! Inspiră adânc pe nări umflându-şi pieptul şi expiră cu un rânjet pe față.

—Ce este?

—Nimic. Eşti doar al dracului de excitantă! Rânjeşte în continuare trăgând din țigarea sa.

—Măgarule! Replic nervoasă aşezându-mă lângă el pe jos.

—Ar trebui să mergem la spital o dată.. Poți să anunți vreo rudă de a ta? Spune înconjurându-mi umerii cu brațul său drept, trăgându-mă aproape de el.

—Aş putea dacă aş avea şi baterie la telefon!

—Dar telefonul mamei tale? Sunt sigur că are ceva baterie să poți suna.. asta dacă nu cumva au făcut-o deja cei de la poliție sau spital.

—Ai dreptate. Să mergem! Dau să mă ridic primind un mârâit scurt.

—Eu mereu am dreptate. Zice înapoi şi mă sărută în colțul buzelor absent.

Ne ridicăm amândoi de pe jos urcându-ne în maşina neagră. Merge încet până la spital, conducând liniştit. În fața spitalului, părinții Amandei tocmai ieşeau din maşină alarmați.

Să o facem şi pe asta!