Păcatul lui Eden✅

Capitolul 14

Autor:

În maşina înflăcărată, Eden ştia că nu mai are şansă de scăpare. Aşa îl ucisese femeia pe tatăl său, aşa îl ucide pe el acum. Aruncând o privire pe geamul din dreapta, printre flăcări îşi vede mama în lacrimi, prăbuşită la pământ în brațele unei fete cu o privire hazel. Acea privire hazel ce l-a atras ca un magnet cauzator de probleme. Trage de volan şi apucă frâna de mână lăsând maşina să se răstoarne în ultimi zece metrii până la finish. Trebuia să câştige, chiar de îşi pierdea viața pentru cele două suflete. Trebuia să îşi salveze cele două femei..

Mama sa privea îngrozită aceeaşi manevră de câştig făcută de tatăl său. Aceeaşi care i-a adus moartea şi câştigul..

Când totul se termină, Juliet îşi pune picioarele în mişcare, nevrând să se repete finalul ucigător. Atunci a stat paralizată la pământ, în timp ce explozia i-a luat bărbatul, strângându-şi pruncul în brațe. Acum fuge spre explozie, pentru a-şi strânge din nou în brațe pruncul. Loveşte cu mânie în portieră să se deschidă, dar fără folos. Heaven apare lângă aceasta punându-şi toată forța în mâini. Deschid portiera îndoită şi îl trag afară pe băiatul devenit bărbat nu de mult, privind alert în jur. Heaven îi apucă pistolul de la spatele blugilor lui Eden, unde văzuse că îl pusese şi o ținteşte pe femeie prin parbriz.

Maniaca râdea copios în fața imaginii, nebăgând de seamă că frica instalată în corpul fetei cu privirea hazelă, o împinsese să apese pe trăgaci. Glonțul zboară prin parbriz, direct în gura larg deschisă datorită hohotelor de râs a le femeii.

—Înghite asta, javră! Replică începând să păşească în spre maşina nebunei.

Înainte să ajungă la târgul de licitații cel vechi, trecuseră împreună, Heaven şi Juliet, pe la o secție de poliție. Cazul Miraje a fost redeschis, pornind cu întăriri spre locul unde femeia dată dispărută, acuzată pentru moartea mai multor oameni prin jocurile ei bolnave, se afla. O ambulanţă şi patru maşini de poliție ajung la fața locului, în timp ce explozia arde întreaga maşină a familiei Miraje. Ambulanța îl ridică pe Eden, iar poliția porneşte grăbită spre un alt spital, cu ucigaşa în spate.

Heaven scăpă pistolul, realizând ce bine i-a făcut femeii acum. I-a scurtat pedeapsa de închisoare împuşcând-o dintr-un impuls. Polițistul chelios numise asta "legitimă apărare", dar ei îi venea să râdă şi să plângă în acelaşi timp. Inima îi bate tot mai repede, iar gândul că Eden s-ar putea opri din respirat, zâmbit, făcut glume proaste şi îmbrățişat o lasă fără respirație.

Se grăbeşte spre spital împreună cu mama nesuferitului ei. Ajung într-un suflet în hărmălaia din întreg spitalul. Pacienții toți erau neglijați, toți doctorii şi asistentele grăbindu-se pentru a salva viața unui adevărat erou, ce salvase două vieți.

Jacheta îl protejase cât putuse, astfel că aceasta era arsă pe alocuri, protejându-şi purtătorul ca un adevărat tată luptător. Acel tată luptător ce din jachetă se transpune într-un suflet invizibil în colțul camerei.

Eden:

Durerea îmi încearcă întreaga ființă, un sunet ascuțit îmi inundă urechile şi o străduță aglomerată în plin soare mi se arată. Mă întorc dând de casa mea, schimbată. Mai nouă, mai frumoasă, mai plină de viață.

Un bărbat iese pe uşa casei, purtând jacheta pe care o am şi eu pe mine. Purtăm aceeaşi jachetă, avem aceeaşi înălțime, iar trăsăturile sunt confundabile. Sunt prins în brațe de către bărbat, inspirând mirosul jachetei sale ce miroase exact ca a mea. Miroase a.. tata.

—Ce-mi cauți pe aici, copilule? Nu eşti bine venit, nu a apus timpul tău!

—Tată.. Mă frâng pronunțând cuvântul şi lacrimile dau să iasă.

Încep să plâng strângând cu putere de jacheta bărbatului, ținându-mi în brațe tatăl. Pentru prima oară, îl țin în brațe..

—Eden, fiule, eşti făcut de mine! Zău aşa, ai aceleaşi greşeli ca mine, în tinerețea mea. Tocmai de aceea, ştiu sigur ce va urma pentru tine.. Rânjeşte tata rupând îmbrățişarea.

—Ce vrei să spui?

—Aveam douăzeci şi patru de ani, iar mama ta doar nouăsprezece. De ziua ei, am făcut-o cea mai fericită dăruindu-i-te drept cadou. Zâmbeşte el privindu-mă blând.

—Nu înțeleg..

—Mai ai un an fiule! Un an mai ai până ajungi la etapa aceea. Grăbeşte pasul pentru că fata ta cu ochi hazel, e a dracu' tot ca maică-ta! Nu o pierde şi fă-o să nu mai poată respira fără prezența ta. Iubeşte-o, pentru că te merită din plin! Mă bate pe umăr şi undeva în stânga noastră, o imagine blurată spre margini ni se arată ca la comandă.

O fată, acoperind cu o pătură pufoasă o femeie ce doarme pe un scaun incomod. Se îndreaptă apoi spre un colț al camerei şi se aşează pe un scaun, lângă un pat, apucând o mână masculină între palmele sale. Îşi duce o mână spre chipul bărbatului şi mângâie cu vârful degetelor obrazul nebărbierit de ceva timp.

—Te aşteaptă! Aud glasul tatei şi mă întorc spre el confuz.

—Cine?

—Spune-le pe nume şi le vei vedea chipurile. Nu le-ai uitat.. doar le eviți.

—Ele sunt.. ? Întreb şi tata doar înclină din cap.

—Mama ta Juliet şi iubita ta..

—Heaven.. Pronunț şi pe chipul fetei apar lacrimi ce se rostogolesc peste obrajii palizi.

—Ştii, fiule? Mama ta se gândise la un alt nume când te-ai născut! Mă bucur că nu te-a numit Oscar şi că ai rămas Eden al meu. Ştiam când te-am văzut prima oară la spital, în acea seară, că tu îmi vei fi poarta spre Rai. Acel protector dedicat al Raiului.. Acel protector al lui..

—Heaven. Murmur fiind lovit de legătura dintre noi doi.

Legătura dintre Eden şi Heaven..

—Fugi copile! Le aduce suferință imaginea cu tine acolo. Prezența ta este totuşi absența care le macină pe interior! O lună a fost de ajuns.. corpul tău este gata să te primească înapoi. Te iubesc, Eden!

Mai aud şi tata dispare la fel cu tot ceea ce mă înconjoară. Totul este negru şi încerc să caut o ieşire din abisul întunecat. Mă leg cu putere de ultimele cuvinte auzite, ce încep să facă ecou în negrul de peste tot.

—Te iubesc, Eden! Întoarce-te.. Glasul feminin acum, face ecoul să se repete tot mai repede în jurul meu.

Întoarce-te..

Să mă întorc..

Mă forțez să deschid ochii şi privesc scurt în jur. Deschid gura să spun ceva, dar totul iese mai mult ca un scâncet jos.

—Te iubesc înapoi, Raiul meu.