Păcatul lui Eden✅

Capitolul 6

—Haideți, doamnelor! Spun şi întind brațele spre cele două femei, pentru a le conduce spre maşină.

     Râdem de gluma noastră clişeică ce atrage privirile străinilor şi urcăm cu toții în maşina mea. Fac pe cavalerul deschizându-le uşa celor două şi pornesc spre restaurantul "L'Amour" din centrul oraşului.

     —Am făcut chiar şi rezervare! Să fi auzit reacția femeii care se ocupă cu aşa ceva. Spun şi râd.

     —Dar a trecut abia o oră de când ne-am hotărât să mergem! Ai făcut rezervare cu o oră înainte? Se amuză mama pe seama ispravei mele.

     —Nu chiar.. am sunat în urmă cu cincisprezece minute! Spun şi mă bufneşte râsul.

     —Oh, eşti o figură, copile! Spune mătuşa legănându-şi copilul.

     Centura mă ține fixat în scaun şi raritatea dăților în care să o şi port, îşi spune cuvântul. Mereu mi-o pun când e şi mama cu mine, doar pentru a nu o îngrijora. Simt cum mă strânge şi mişcările cutiei toracice, încorsetată pe deasupra şi de către cămaşa cu sacoul de pe mine, nu ajută deloc. Parchez în fața restaurantului şi cobor repede pentru a nu le lăsa pe mama şi mătuşa să aştepte. Le ofer câte un braț până înăuntru, de unde suntem preluați de o minionă roşcată ce se mişcă precum un titirez până la masa noastră. Le trag scaunele celor două şi mă aşez şi eu într-un târziu. Comand pentru noi trei, piticul mulțumindu-se cu laptele lui natural. Era şi de aşteptat! Doar nu ciocnea cu mine un pahar de apă plată. Şoferul nu trebuie să pună botul pe alcool în seara aceasta. Mi-e milă de mine!

     —Deci, doamnelor, cum este friptura? Zic încercând să fac conversație.

     Duc furculița cu un cartof copt înfipt în aceasta către gură şi îl muşc cu poftă. Asta da mâncare! Nu că cea a mamei nu ar fi bună! Mestec liniştit cartoful până când o mână pe umărul meu şi o voce forțată să pară subțire îmi provoacă un înec.

     —Oh, bună, Eden dragule! Ce coincidență să te întâlnim aici! Tuşesc reuşind să înghit nenorocitul de cartof şi mă întorc spre sursa vocii, dând de două mascote şi doi bărbați.

     —Anthony?! Spun şi simt cum aerul se solidifică în plămâni, măsurându-mi bunul prieten ce acum poartă o rochie roşie al dracului de mulată.

     Mărgelele de la gâtul său nu sunt singurele accesorii ce îmi împodobesc prietenul. Altele mai mici şi într-un număr mult mai mare îi îngreunează încheieturile, machiajul roşu sângeriu îi scoate ochii albaştrii în evidență, iar genele lui lungi naturale, flutură rapid îngroşate de rimelul negru. Tocurile înalte, de aceeaşi culoare cu rochia mulată, dresurile şi peruca blondă completează ținuta. Rujul strident îi face buzele mai mari şi pot să jur cu mâna pe inimă că acela, nu este prietenul meu Anthony! Matthias însă, îşi ia rolul în serios, potrivindu-se cu Tristan. Agățat de brațul acestuia, cu o perucă neagră pe cap, machiaj închis la culoare, accesorii care să se asorteze cu rochia neagră la fel de mulată ca cea purtată de Anthony, tocuri criminale ce îi fac picioarele să pară tot mai lungi, Matthias îi zâmbeşte lui Tristan aruncându-i câte o privire dulce. Tristan şi David sunt cei mai normali, îmbrăcați la cămaşă albă şi sacou.

     —Mă mai admiri mult, dragule? Ştiu că-s sexi! Replică Anthony făcând un bot de rață de toate zilele.

     —Ce.. Cu ce dracu sunteți îmbrăcați?! Răbufnesc încercând să nu urlu la ei.

     —Păi voiam să cinăm la restaurant. Nu ai răspuns la telefon şi era ciudat să fim chiar patru bărbați la o masă, într-un restaurant cu romantismul drept tematică. Răspunde Anthony aranjându-şi pletele blonde.