Păcatul lui Eden✅

Capitolul 2

     —Ascultă aici! Am spus că vreau să mă retrag definitiv din cursele ilegale şi vreau asta acum, fără prea multe complicații! Mă răstesc apucând gulerul cămăşii vişinii pe care o poartă organizatorul curselor de pe pista pe care mi-am făcut atâta timp "spectacolele", primind popularitatea de care dispun acum şi foarte mulți bani frumoși.

     —Dar rămân fără bani dacă pleci tu! Înțelege că nu te pot elimina de pe lista participanților la cursele mele, pentru că voi pierde toți ceilalți jucători! Vin o grămadă de puștani numai ca să te vadă! Ce să mai spun despre cei care îşi încearcă norocul împotriva ta? Mi-o retează el, scuipând într-o parte deloc gentil, ca mai apoi să îmi înlăture mâinile de pe el.

     —Mă retrag! Repet răstit printre dinții deja încleştați şi aplauzele venite de la figura ce se apropie de noi îmi provoacă indubitabil repulsie prin tot corpul.

     —Vai, dar ce îmi este dat să aud tocmai astăzi! Te retragi, "rege" ? Întreabă Morice pe un ton flegmatic, rânjind cu gura până la urechi.

     Morice Carson. Douăzeci și trei de ani. Niciodată nu acceptă învingerea ca un bărbat, fără un scandal monstruos. Este destul de înalt, undeva pe la un metru și optzeci de centimetri, musculatura sa este cam inexistentă, numai gura este de el. Ochii săi sunt de culoarea safirelor, poate singurul lucru impresionant la el. Părul blond îl poartă mereu pe partea stângă cu atât de mult gel încât Elvis Presley ar fi gelos. Așa cunoscutul "dușman al regelui pistei", acela fiind eu. Deși mai de grabă îl văd ca pe un fanatic al curselor ilegale cu mașini, cu atitudine de copil râzgâiat, nu mă deranjez să îl decad din acest rang pe care și l-a autoimpus printre toți începătorii de adrenalină pe roți.

     —Morice, ai auzit foarte bine! A intervenit ceva personal şi trebuie să mă retrag.

     —Oh, ştiu prea bine ce anume a intervenit! Îți este frică să pierzi în fața mea! Ai auzit de noua mea captură şi te temi să nu înghiți praful în urma mea? Încearcă el să mă ațâțe în zadar.

     —Nu îți va merge, Morice! Ştiu exact ceea ce vrei să faci! Îl ameninț printre dinții încleştați.

     —Prietene, nu încerc să fac absolut nimic! Doar mă bucur de victorie! Spune râzând în timp ce se îndepărtează, mergând către maşina sa.

     —Vreau să mă retrag şi punct! Scrâşnesc o ultimă dată către organizator şi mă urc în maşină demarând în trombă.

     Pierd câteva minute, poate chiar ore întregi, pe străzile întortocheate din oraș doar ca, în cele din urmă, să parchez mașina în fața blocului prea bunului meu prieten. Cobor din maşină încuind-o dintr-un buton al cheii şi mă grăbesc spre scări, urcându-le două câte două într-un joc de glezne. Ajung la etajul al treilea şi dau buzna în apartamenul ce mi se arată imediat ce termin de urcat multitudinea de trepte.

     —M-am retras!

     Muzica ce răsuna din sistemul de boxe mari, zguduind întregul apartament, se opreşte brusc şi toți se întorc spre mine nedumeriți. Anthony este cel care se ridică de pe canapea venind primul către mine, aruncându-mi un croşeu de dreapta în pometele stâng. Scuip sângele acumulat din buza spartă direct pe podeaua sa într-un mod nu prea drăguț şi îl privesc plictisit strângând pumnii.

     —Ce te-a apucat?! Astăzi era cursa cu McKanzie! Tipa aceea arată foarte bine! Ai zis că îmi faci lipeala cu ea, omule! Se plânge el dând cu piciorul în podea ofticat, asemenea unui copilaș de câțiva anișori.

     Miranda McKanzie este o puștoaică de doar nouăsprezece ani, cu destul de mult talent în sânge în a mânui volanul unei mașini cu mulți cai putere sub capotă. Este o blondă cu ochii căprui. Iubirea vieții idiotului de Anthony, aș putea adăuga. Relația lor ar fi imposibilă și nu din cauză că Anthony este mai mare decât ea cu patru ani, ci pentru că tipa nu s-ar uita la un tembel cum este el. Ea este mult prea deșteaptă și din atitudinea sa ce denotă maturitate în gândire, este clar ca lumina zilei că nu i-ar oferi nici măcar o șansă lui Anthony.