Memoriile unui Demon.

Doi. Partea a patra.

- Bună! zise aceasta zâmbind ironic.

 - Hei. Ceva în neregulă? am întrebat eu.

 - Îți arăt eu ce e în neregulă. Mai întâi îmi ocupi locul la ora de desen, iar mai apoi..stai cu Nick?! Cine te crezi? Ești nouă aici și lumea îți acordă atenție. Dar știi ceva? Lucrurile o să se schimbe, tu, o să... spuse ea vrând să-mi dea o palmă. 

 - Ea o să ce? O întrerupse Niklas apucând-o de braț.

 - Nick! Nu voiam s-o lovesc...nu e ceea ce pare.. 

 - Uite, mie mi-a ajuns. Ți-am spus de atâtea ori să te schimbi. Ești o scorpie. strigă el plecând. 

 - Dar, Nick! 

 Toți priveau cu gurile căscare spre masa noastră. Nini sorbea zgomotos din sucul lui.

 - Ce-i? mi-e sete. 

Cu toții se întorseseră la mesele lor odată cu plecarea Elenei. Dacă putea arunca gloanțe din priviri probabil că eram deja moartă. 

 - Relația lor cred că se va termina curând. conchise Nini. 

 Se așternu o liniște mormântală. 

 Era aproape ora patru iar eu și Sarah mergeam spre aripa F. Sala 3. "Stai să vezi aici artificii." Am intrat și m-am așezal la același șevalet , iar Sarah, lângă. În scurt timp veni și domnul Eliott, c-o falcă-n cer și una-n pământ.

 - Domnișoarele Hill și Allen să meargă în biroul directoarei. 

 Eu și Sarah ne-am uitat una la alta, apoi ne-am strâns lucrurile, ridicat și ne-am îndreptat spre ușă.

 - Sunteți libere pe astăzi. pronunță rece domnul Eliott înainte să ieșim. 

Am dat din cap aprobator, am salutat politicos apoi am început să mergem spre biroul directoarei. Deschisesem ușa ușor, uitându-mă înăuntru. Niklas, Elena, Aidan și Nini stăteau pe scaune cu mâinile încrucișate.

 - Vă rog, luați loc , fetelor. 

 - S-a întâmplat ceva? întreb eu sfioasă.

 - Voiam să discutăm despre evenimentului din cantină. Domnișorul Miller a vrut să rezolvăm problema. 

 - Dar, mamă! 

 - Niciun mamă, Elena.

 - Uitați, nu e nimic , chiar nu are rost să mai complicăm situația, serios. am spus eu.

 - Bine atunci. oftă doamna directoare. Puteți pleca. Tu, Elena, rămâi.

 - Oh, haide! 

 Noi ne ridicaserăm și ieșiserăm pe hol. Îl văzusem pe Niklas cum se apropia. 

 - Poți veni aici pentru o secundă? 

 - Eu? întreb arătând spre mine. El dădu aprobator din cap. 

 - Uite, vreau să-mi cer scuze în numele ei. I-am spus de atâtea ori să se schimbe...iar ca să poată face asta, m-am gândit că ar trebui să vorbesc cu directoarea.

 - Scuze acceptate. 

 - Apropo, eu sunt Niklas. Niklas Miller. zise el zâmbind, întinzându-mi mâna. 

 - Mmm...Heavynne. Heavynne Hill. 

 - Ne mai vedem.

 - Sigur. Băieți, mergem? 

 "Nu se putea ca astăzi să fie vineri?"

 - Și, dacă tot suntem toți liberi, și e doar ora 4, nu vreți să mergem în oraș? întrebă Nini. 

 Cred că era pentru prima dată când avea o idee bună. Am mers cu toții în apartamentele noastre, plănuind ca la 4 jumătate să se întâlnim în fața porților mari de fier ale instituției. M-am îmbrăcat lejer, într-o pereche de blugi mulați, teniși ,un tricou și un sacou negru, apoi am ieșit în living să-l aștept de Aidan. Era...wow. Arăta mult mai bine în geacă de piele decât în sacoul albastru al uniformei.

 - Mergem? Sarah e gata? 

 - Ăăă...da. Adică, nu știu. 

 Mirosul lui de parfum mă amețise complet. Eram deja într-o altă lume. Complet nouă și misterioasă.

 - Păi, hai să mergem să vedem. zise el zâmbind. 

 Zâmbetul. Gropițele. "Ok, nu-l mai privi."

 - Apropo, îți stă mai bine cu părul desprins. E lung. Și mie îmi place părul lung. 

 - Mulțumesc.. 

 Îmi făcu cu ochiul, apoi am ieșit pe hol. Sarah arăta și ea destul de bine fără uniforma școlii și cu puțin machiaj. O linie de tuș face minuni uneori. Domninque ne aștepta afară. Când am pășit într-un final pe porțile liceului m-am simțit oarecum altfel. Liberă.

 - Deci, unde doriți să ne petrecem această minunată după-amiază de marți, doamnelor? întrebă Nini.

 - Mergem în parcul de distracții. Și mâncăm în oraș. Oricum la ora mesei nu mai ajungem. Și plus de asta, mâncarea e mult mai gustoasă aici. răspunse Sarah. Cu toți o aprobaserăm. 

Peste câteva minute intram în parc. Era...minunat. și pe deasupra, o formă minunată de a mă distra în zilelea astea pline de evenimente. Nu mai fusesem într-un parc de distracții până acum, din cauza lipsei de timp a părinților mei. „Oricum , fiecare lucru are un început,nu?"