Memoriile unui Demon.

Șase. Partea a patra.

Era vineri. Unii ar putea spune că e o zi ca oricare alta, dar pentru mine personal, poate și pentru Elena puțin, urma să fie o zi deosebită.

Mă gândeam la modurile prefecte de tortură pentru ea. Mi-am spus că dacă îi voi "murdãri" chipul cu câteva zgârieturi, poate și puțin roșu în obraji, n-o s-o doară la fel.

Dacă tot îmi spunea că se simte foarte singură si că nu mai are prieteni...m-am decis s-o fac să nu mai aibă deloc prieteni.

Era dimineață. M-am îmbrãcat cât de frumos am put și am alergat spre camera Elenei trecând pe lângă Aiden fără să-i dau vre-o explicație. Am bătut suav la ușă iar Elena o deschise somnoroasă.

- La mulți, mulți ani, draga mea! am strigat eu îmbrățișând-o.

- Mulțumesc..

- Nu mă inviți înăuntru?

- Ah, da scuze. Să mergem în camera mea.

Am urmat-o zâmbind.

- Ia loc, te rog.

- Mulțumesc. Am un cadou pentru tine..

- Ce cadou?

- Îl vei vedea diseară la petrecerea ta.

- Abia aștept!

- Dar până atunci.. Corpus corpori , anima ad animam .

Ochii mi se făcuseră complet negrii. Am zâmbit bucuroasă apoi m-am întreptat către oglindă și mă priveam. Buclele blonde curgeau frumos ca o cascadă de raze de soare. Cât despre ochi...rămăseseră negrii. "Acum, dragă Elena, hai să te facem de râs.."

Mergeam pe holurile lungi ale liceului împreună cu gașca mea de fițoși. Începea să-mi placă , sinceră să fiu, jocul acesta de-a popularitatea. Poate că n-am gustat din plin din ea. Oricum ar fi fost, nu puteam să profit de oameni.

Orele au decurs perfect. Am făcut profesorii de râs, ba chiar am primit și detenție. De parcă ai fi obligat să mergi la detenție. Nici măcar nu știu cum arată o sală de detenție. Oricum, cel mai semnificativ eveniment avea sã fie petrecerea. Mi-am luat o rochie frumoasă, primită cadou de la Niklas. Avea culoarea unui apus perfect de soare. Îmi părea foarte rău pentru el. Probabil că el chiar ținea la Elena, dar ea fiind prea distrasă de la tot ce contează cu adevărat, a pierdut totul. Chiar a pierdut totul. Eu doar aveam să-i arăt ce a pierdut, pentru că Niklas era un tip extraordinar, cu toate că la început l-am catalogat greșit.

Am închis greoi ochii și am inspirat adânc. "Haide , Glasya, poți s-o faci." Apoi am deschis ușa camerei și am pășit în living unde eram așteptată de prietenii ei.

- Ești foarte frumoasă în seara asta. mă complimentă Niklas luându-mă de mână. Eu l-am respins și i-am zâmbit ironic.

- Să mergem, vreau să mă distrez în seara aceasta! am strigat eu.

Sala în care avea să se desfășoare petrecerea era absolut superbă. Decorațiunile, florile, lumânările, totul era bine pus la punct de către doamna directoare. Îmi părea foarte rău, dar eram nevoită să distrug petrecerea.

Cred că în acea seară m-am comportat...cât mai oribil. Poate prea oribil. Ce știu sigur e că oriunde mă duceam, lumea dispărea ca prin minune. Până și gașca de fițoși. Cred că am fost un fel de magician. Hocus pocus, i-ai de unde nu-s. Singurul care încă mă mai suporta era Niklas. O iubea foarte mult, o iubea din toată ființa lui, dar ea n-a reușit niciodată să aprecieze. Până în acea seară.

- Niklas! De ce te ții după mine?! Lasă-mă!

- Elena, ce-i cu tine?!

- Ce-i cu mine? Mă sufoci băiete. Du-te la alte fete. Eu nu mai am nevoie de tine. Ești...ca o cârpă, momentan.

Atinsesem punctul sensibil. Fața băiatului deveni brusc una tristă. Reușisem într-un final să-l fac să înțeleagă. " Corporis carnem infer anima"

- Nick? De ce te uiți așa?

- Adio, Elena. Să mergem!

- Ce?! Nick, Nick, nu pleca! Opriți-l! De ce pleacă toată lumea?!

Căzuse în genunchi și începuse sà plângă. M-am apropiat de ea și i-am șoptit:

- Ăsta e doar începutul. Apoi m-am ridicat și am plecat.

- Domnișoară, am primit reclamație de la toți colegii mei, crezi că dacă e ziua ta trebuie să te comporți în halul ăsta?! țipă doamna directoare.

- Mamă..