analogii de noapte

nimeni nu ne poate citi ochii

nu pot să te privesc, dragostea mea,
nici nu mai știu cum arăți,
căci dezastrul încă mă bântuie,
iar năravul ce-l pot e berbant.

maligna apusului zâmbește
morții din mine.
îmi sfârtic pielea
și îmi arunc trupul în râu.

aparțin crucial declinului,
iar isterismul mi l-am scuipat
în acidul pe care calci.
știi deslușit că ea nu poartă demență.

îngroap-o și întoarce-te.
diamantele sunt sparte
și nu e nimic de cules,
căci sângele e al nostru.

ești la fel de nenorocit ca și mine,
iar oamenii trebuie să sărvârșească
ritualuri de ispășire pe locurile
unde călcăm noi.

ard orașe în ochii tăi, dragoste,
iar în mine se-ntrunesc plânsetele oamenilor.
hai să fugim unde filosofii au înnebunit
și unde vrăjitoarele au fost arse.

sunt, poate, singurele locuri
în care aparținem.
moartea nu ne acceptă și
nici pământul de vii nu ne primește.