analogii de noapte

un existenţialism veşnic şi ochii tăi

chiar şi cu un univers înainte de prima suflare,
am fost hărăzită dezastrului.
ruinele râncede din mine şi dezordinea
care şi-au făcut culcuş în oasele mele
nu vor pleca niciodată.
mai mult decât oricând,
sunt dezechilibru şi uitarea
zbiară dement să nu îmi uit numele.

sunt o multitudine maladivă
şi toate zgârieturile de pe pereţi ale nebunilor
sunt învăţăturile mele din
reminiscenţele eternităţii fiinţei mele catastrofale.
apele râurilor mele sunt mocirle
şi diavolul încă mă caută;
fascinez şi îngrozesc
în paşii mei blestemaţi.

arunc cu sticle de vin în distrugere
şi în pierderea de sine,
căci nici acum nu ştiu cine sunt,
iar moartea încă nu are curaj să se aproprie.
nu-i nimic, îi spun,
am veşnicia şi
ochii lui oceanici.
şah-mat, curvo!