analogii de noapte

mi se-ascunde moartea, eu obosind să respir

azi, 14 ianuarie.
decadența mea ireversibilă
mă scindează monstruos de sfâșietor
și oamenii pe care îi aveam..
azi se smulg din mine,
lăsându-mă să urlu.
ieri, cineva a prezis: „scrii pentru oameni reali care nu mai sunt."
uite, așadar, meteahna mea colosală -
de a face adăpost din oameni
care nu rămân,
de a crede că pot funcționa
prin oameni care obosesc
să-mi tolereze intensitatea
și sensibilitatea.
îmi cer iertare; eu am uitat că am căzut în mine.
încerc, de fapt, să îmi apăr crezul;
că lucrurile se vor așeza și pentru mine, cândva,
și că voi ajunge acasă.
lăsați-mă să merg acasă,
căci am obosit să mă pierd
în..
ah, surâde în zeflemea o voce din subconștient,
întrebând:
ce e acasă?
unde e acasă?
cine e acasă?