analogii de noapte

singurătatea s-a născut la sat

privesc monotonia satului
şi mă simt un mormânt
pe care nu îl îngrijeşte nimeni;
flori sălbatice şi buruieni au ieşit din mine
şi atârnă în nişe grave, goluri imense
în care se adună muşte ca şi asupra
unui cadavru aruncat într-un desiş
pe care nu l-a găsit nimeni de o săptămână.

toate mormintele din juru-mi
sunt îngrijite, pline de trandafiri roşii.
sunt dornică de oameni când
am rămas fără oameni.
domin peste tăcerea
acestui sat înfiorător
în care eu
deţin singurătatea absolută.