Music for inspiration

Love the way you lie 2

Si partea a doua de la... cred ca e evident ce povestioara.Inelul buclucas in dreapta. Rihanna ft Eminem - Love the way you lie 2 aleasa de Anyagirl. La mutli ani din nou! Astept pareri XD

@};-

Love the way you lie 2

Liverpool părea un oraş frumos, cel puţin la prima vedere. După ce am ieşit din micuţa staţie de autobuz sau autocar, pentru mine erau aceleaşi, am colindat prin oraş. Nu aveam nici o ţintă, aşa că m-am bucurat doar de clădiri şi privelişti. Nu aveam nevoie de un ghid. Ochii îmi erau suficienţi şi preferam să mă bazez pe propriile simţuri. Un ghid doar m-ar fi bombardat cu informaţii din care nu aş fi reţinut nimic, nici măcar cum arată clădirea din centru.

Am continuat să mă plimb pe străduţe. Era destul de cald, dar îmi plăcea senzaţia razelor de soare pe braţe. Tot mergând, am zărit un atelier auto la un colţ de stradă. Mă gândeam că ar fi cazul să încep să îl caut pe Lee, căci era prânzul şi nu ştiam cât de uşor sau greu era de găsit.

 - Lee? Nu mai lucrează de mult în domeniu, m-a înformat un tip înalt, plin de ulei. Ce treabă ai cu el?

Şi-a trecut braţul peste frunte, încercând să îşi şteragă broboadele de sudoare, dar nu a reuşit decât să o înnegrească.

 - E ceva personal. Ai putea să îmi spui unde îl găsesc? am continuat cu o voce joasă.

Găsisem pe cineva care îl ştia. Dar asta nu însemna nimic dacă nu aflam şi unde îl puteam găsi, aşa că îmi simţeam inima bubuindu-mi în urechi. Nu voiam să dorm sub cerul liber, deşi nu puteam şti ce mă aştepta când l-aş fi găsit. Poate o altă matahală care nu ştie decât să dea pumni, dar... nu aveam altă opţiune. De fapt, nu voiam să fiu singură, chiar dacă asta ar fi însemnat o cunoştiinţă de-a lui Kurt. Şi la urma urmei, dacă nu îmi convenea situaţia, puteam fugi oricând. Doar tocmai începusem să devin bună la asta...

 - Are un bar. E la ieşirea din oraş. Dacă nu te grăbeşti, te pot duce eu, a adăugat cu un rânjet.

 - Eşti sigur? am ridicat o sprânceană. Nu vreau să îl las să aştepte şi nici să te încurc, am spus cu un mic zâmbet, care i l-a şters pe al lui.

 - În juma’ de oră. Să curăţ aici.

Drumul nu a durat decât zece minute, dar motocicleta lui Liam nu a mers cu mai puţin de 55 de mile pe oră. Era un împătimit al vitezei şi mă întrebam întruna de ce nu ne opreşte nimeni. Totuşi, am ajuns întreagă şi fără popasuri. Nu credeam că ar trebui să spun că am vreo legătură cu Lee, dar după rânjetul lui era clar că nu plănuia să mă ducă gratis, aşa că m-am răzgândit.

Barul nu părea cine ştie ce. La origini probabil era o casă cu etaj şi verandă, iar parterul fusese transformat în bar. Liam a fost grăbit să se întoarcă, spunând că mai are treabă, dar că o să treacă seara să îşi vadă prietenul. I-am mulţumit şi m-am grăbit să intru, întrebându-mă pentru a suta oară în acea zi: şi eu ce să fac acum?

Am respirat adânc, am scos lănţişorul din sân, lăsându-l la vedere şi am deschis încet uşa. Încăperea era destul de mare, cu mai multe mese şi un bar pe colţ, dar intinzându-me pe pereţii alăturaţi. Era decorat destul de ciudat, o combinaţie între lemn şi sticlă, un fel de vechi şi noi. Doar un cuplu stătea la una din mesele din colţ şi un tip de vreo 25 de ani ştergea pahare la bar.

M-am aşezat pe unul din scaunele de la bar. L-am salutat pe barman şi i-am spus să îmi dea o sticlă de apă. Mi se făcuse sete pe drum, mai ales cu viteza lui Liam.

 - Nu pari de pe aici,  a spus în timp ce a revenit la spălatul paharelor.

 - Ce m-a dat de gol? Rucsacul sau faţa piedută?