Music for inspiration

Please forgive me

si dupa o vesnicie, Bryan Adams- Please forgive me, aleasa de DreaAggia.

@};-

Please forgive me

M-am grăbit să deschid uşa. Era o altă zi de sămbătă în care făceam curăţenie prin apartament. Băiatul de la livrări avea un bucheţel alb de anemone. Erau 7. nu trebuia să le număr.

 - Ceva nou de săptămâna trecută?

 - Nimic Peter, doar multă muncă. Toţi au luat-o razna cu alegerile şi e foarte greu să mă captezi atenţia cu altceva, am răspuns în timp ce semnam de primire.

 - O să treacă şi asta şi o să se liniştească. Apropo, mi-a plăcut ultimul articol, deşi nu ar fi trebuit să îţi pun sfatul în aplicare, a început să se strâmbe, deşi arăta drăguţ.

 - De ce? Era un sfat foarte bun. Nu ai văzut filmul?

Mi-am băgat nasul în buchet şi am inspirat adâncul. Mirosul acela îmi limpezea mintea şi mă trezea la viaţă. Practic, toată săptămâna aşteptam să vină sâmbătă pentru a primi bucheţelul de la admiratorul meu secret. Era un obicei de 6 ani, deşi nu ştiam cine era expeditorul, dar îmi aducea un zâmbet pe buze. Ajunsesem să îi cunosc pe toţi băieţii de la livrări cu ocazia asta, astfel că de sărbători şi ziua mea florile şi cadourile se înmulţeau, contribuind şi ei la ele.

 - Da, dar nu atunci când eşti rugat să ai grijă de un bătrân de 90 de ani.

 - Cine ştie, poate te alegi cu vreo moştenire, i-am făăcut cu ochiul. Vi tot tu săptămâna viitoare?

 - Nu, Carlos e de serviciu. Ne mai auzim. Pa, Mia.

 - Spor la muncă! i-am urat înainte de a închide uşa.

Am mai mirosit florile o dată, după care le-am pus în vaza albastră. Acolo pun toate bucheţelele, după ce le arunc pe cele ofilite. Doar pe primul l-am păstrat, ‚maro, veştejit şi ofilit, dar în siguranţă pe dulap.

Încercasem de multe ori să descopăr cine mi le trimitea, dar am renunţaţ. Voia să rămână anonim şi nu mă deranja, având în vedere cât mă speriase toată chestia asta la început, crezând că e vreun obsedat ce mă urmăreşte non stop. Însă nu păţisem nimic, zilele continuau să treacă, iar eu mi-am văzut de viaţă. Am terminat facultatea şi m-am angajat ca jurnalistă la o revistă locală. Adevărul era că nu făceam prea multă muncă de teren. Scriam mai mult diverse articole menite să capteze atenţia. Câteodată sfaturi, altădată lururi interesante din viaţa de zi cu zi.

Eram fericită, atât cât se putea. Aveam un mic apartament, un proaspăt logodnic şi o carieră în desfăşurare. Ce mai puteam cere? Să nu afle Anthony de bucheţele! Poate că nu era cinstit faţă de el, dar ajunsesem la concluzia că trăiam pentru momentele în care îl primeam. Mă făcea să zâmbesc, să uit de orice greutate, să simt că cineva, undeva, îmi poartă de grijă. Iar primul îl primisem cu exact o zi îaninte să mă despart de Bryan.

Fusese iubitul meu aproape 4 ani, până când s-a săturat şi m-a înşalet. Ştia că asta mă va enerva cel mai tare. Orice, dar să nu mă mintă. Şi asta a făcut. Şi mi-a aruncat totul în faţă, s-a plâns de mine, a...a... a şters cu mine pe jos pentru că se plictisise de mine. Nu l-am iertat. Nu plănuiam să o fac. Nici nu voiam să îmi amintesc de el, aşa că l-am alungat din gând şi am continuat să aranjez florile firave. Anemone, preferatele mele. Şi pe deasupra albe...

Îniţial, nu voiam să mai citesc bileţelul. Era întotdeauna la fel: ,,De la un admirator secret’’, dar mi-a atras atenţia forma mesajului. Era trecută o stradă, numărul unui bloc şi ora 21:00. M-am uitat din nou la flori. Erau la fel ca de obicei, deci de la aceeaşi persoană, căci nimeni altcineva nu îmi trimite anemone. Voia să merg la el? Să mă întâlnesc cu el? Gândul acesta îmi dădea fiori şi îmi făcea inima să bată de două ori mai tare. Oricât de mult voiam să aflu cine era, exista şi un risc. ,,Dar la naiba cu riscul, trebuie să aflu cine e. Toate florile au costat o avere în total şi măcar atât aş putea face şi eu.’’ ,mi-am zis încurajându-mă.