Aruncată în vis

Şase

  Un zgomot puternic mă trezi din visul în care eu şi Chris stăteam îmbrăţişaţi în lumina lunii pline. Nici nu vă puteți imagina frustrarea pentru că am fost trezită chiar înainte de marele sărut. Şi era atât de aproape!

  Iniţial am crezut că e Onix, care are chef de joacă şi începe să sară peste tot, cum mai face de altfel. Dar când mă pregăteam să ţip la câinele meu hiperactiv, am constatat surprinsă că stătea în alertă privind ţintă pe geam. Alt zgomot şi de data asta eram sută la sută sigură că venea de afară din curtea din spate.

  N-avea nici un sens să stau pur şi simplu şi să tremur în pat. În plus niciodată nu făceam aşa. Dacă eram trezită dintr-un vis, eram curioasă să aflu ce era atât de important de nu putea aştepta până dimineaţă.

  Am scos un mic sunet de frustrare şi m-am dat jos din pat. Uram să fiu trezită în toiul nopţii! Ei bine, uram asta până să mă uit la ceas. Era trei douăzeci dimineaţa şi eu abia dacă dormisem vreo oră. Nu era de mirare că eram aşa nervoasă. Dacă nu dormeam suficient deveneam foarte irascibilă. Allison ştie de câte ori mă ducea la baie şi mă băga cu capul la chiuvetă şi mă lăsa acolo până mă trezeam. Ceea ce însemna că mare parte din zile eu stăteam cu părul ud la şcoală.

  Când am ajuns la uşa care dădea în spatele casei, cea din bucătărie, mi-am amintit vag că era frig afară şi dacă aveam chef de investigații CIA sau FBI trebuia să îmi i-au ceva pe mine, înainte să plec în cercetare. Şi primul lucru pe care l-am văzut agăţat în cuierul de lângă uşă a fost... nimic. Perfect. Aveam să devin îngheţată.

  Am deschis uşa încercând să fac cât mai puţin zgomot posibil şi am păşit afară, pe verandă. Şi nici măcar nu am apucat să fac un pas din cadrul uşii că Onix a şi trecut printre picioarele mele şi aproape m-a trântit pe spate. Gata, trebuia neapărat să îl dresez. Dacă nu mă dresa el pe mine.

  Zgomotele deveniră şi mai puternice. Era zgomotul făcut de cineva, care încearcă din răsputeri să se mişte în linişte şi care tot dădea peste frunze uscate sau crenguţe rupte de vânt. Nu prea îmi dădeam eu seama unde anume se afla, printre copacii din spatele casei? Dar mi-am spus să-l urmez pe Onix. Ştie el unde anume e intrusul.

  Curtea casei mele se terminat drept în pădure, iar tata închisese totul cu un gard pentru a opri trecerea animalelor sălbatice. Gardul era plasat undeva la zece metri printre copaci, aşa că orice ar fi fost acela care a intrat în curte, era ascuns de un zid de copaci. Dar Onix îl putea găsi, eram sigură de asta.

  Când am ajuns la marginea liniei de copaci mi s-a făcut puţin frică, dar hai să fim serioşi! Cui nu i-ar fi frică să intre la trei noapte după cine ştie ce în pădure. Fie ea înconjurată de un gard şi cu un foişor meseriaș, fie nu.

  Zgomotul devenea tot mai puternic, semn că mă apropiam, sau cel care era acolo nu se mai chinuia să treacă neobservat. Iar eu eram atât de toantă încât am spus ceva ce nu trebuia să spun niciodată în nici o situație, mai ales când e întuneric:

  ― Alo! E cineva aici?

  Răspunsul meu a fost un mârâit.

  ― Să ştii că te afli pe proprietate privată.

  Un alt mârâit şi de data asta mult mai aproape.

  ― E cineva..., încep eu, dar sunt aruncată la pământ de... ei bine de ceva.

  Părea a fi o mână de om, dar acum nu mai eram sigură. Avea gheare, care m-au zgâriat pe braţ. Ghearele care m-au tăiat eram ascuţite asemenea vârfului de cuţit şi durea ca naiba. Asta m-a făcut să ţip şi pentru o clipă mi-am făcut griji ca nu cumva mama să se trezească.