Aruncată în vis

Douăzeci şi unu

  ― Dar nu înţelegi, îi va răni!

  ― Oh, dar înţeleg perfect, se apără Chris. Tu te predai lui Allan, iar ei scapă, astfel tu ajungi marioneta lor, şi nu te pot lăsa să ajungi în mâinile lor. N-am să permit!

  ― Atunci lasă-mă acasă, încerc eu din nou.

  ― În nici un caz! spuse Chris categoric. Nu pot rămâne cu tine să te păzesc, iar să te las singură nici nu intră în discuţie.

  ― Dar cine a spus că voi fi singură. Sunt cu părinţi mei, Onix, poate şi Kristen...

  ― Ştii ce vreau să spun, Luna. Te-ai închide în camera ta din cine ştie ce motiv şi apoi ai fugi pe geam.

  ― Atunci pune pe cineva să stea cu mine.

  ― Mai rău. Pe lângă faptul că m-ai lăsa cu un om în minus, tot l-ai scoate din joc şi ai face ce te taie pe tine capul. Nu, Luna, vei merge cu mine şi aşa te pot păzi şi mă pot asigura că nu ai de gând să faci pe eroina prosteşte.

  Mi-era greu să-l contrazic. Şi nu pentru că aveam probleme la acest capitol, ci pentru că avea dreptate. Aveam să găsesc o cale de a evada din oricare dintre situaţiile de mai sus şi aveam să fac ce vreau. Era clar că opțiunea de a mă trimite acasă fără un paznic competent era inutilă. Iar un paznic competent ar fi însemnat ori el, ori KC sau Nick. Cum Nick era captiv, de KC era nevoie „pe teren", iar Chris era nevoit să conducă totul, nu exista nici o şansă, pentru ei, de a mă lăsa acasă singură.

  Poate că ar putea. Doar dacă ar securiza casa, ar încuia orice uşă sau fereastră, ar baricada totul şi pe mine m-ar fi legat de pat. Deşi mă credeam în stare să scap şi de acolo. Nu întrebați cum, dar găseam eu o soluţie.

  ― Bine, atunci lasă-mă să mă duc de bună voie.

  ― Nici gând! Mă crezi nebun?

  ― Poate doar puţin...

  Chris nu păru deloc impresionat.

  ― Oh, te rog Chris! Trebuie să mă laşi să mă duc. Chiar tu ai spus-o! Dacă mă predau, ei vor fi liberi.

  ― Da, dar am spus şi că tu vei deveni marioneta lor.

  ― Dar...

  Chris se opri din cercetat încăperea în care fusesem ţinută eu prizonieră şi se întoarse spre mine. Mă prinse de umeri, ţintuindu-mă cu privirea.

  ― Uite ce e, Kristen m-ar face pachet şi m-ar trimite la zoo dacă te las să te duci. Ca să nu mai spun că Mark, Jay şi Jem m-ar renega pentru asta, iar Nick m-ar ucide fără să clipească.

  Într-un fel chiar mi-o imaginam pe Kristen băgându-l pe Chris într-o cutie pe care scrie „Zoo", pe Mark, veşnic insistent, Jay, mereu pregătit să-mi asculte trăncănelile, şi Jem, partenerul fără pretenții – asta să o ţin doar pentru mine –, toţi trei ar fi în stare să părăsească haita, cred. Şi mai e şi Nick. Nu ştiu ce ar face, dar ştiu că oricum va fi ceva rău.

  Avea dreptate şi aici. Nu puteam pleca să mă predau fără să atrag consecințe şi asupra lui Chris. Şi cum spusesem, nu aveam de gând să-i creez probleme. Trebuia să mai fie o cale...

  ― Bine, cedez eu într-un final, nu prea încântată. Ai dreptate, nu mă pot duce pur şi simplu...

  ― În sfârşit... Chris îşi ridică mâinile deasupra capului parcă mulțumind.

  Păcat că nu a aşteptat să termin...

  ― Cel puţin nu fără un plan...

  ― Poftim? făcu surprins. Nici gând! Fără planuri, fără nimic. Nu te duci şi gata!