Aruncată în vis

Zece

   ― Dai o petrecere cât sunt ai tăi plecaţi, sau ce?

  Nick ridică din sprânceană la vederea bolurilor pline cu chipsuri, pop-corn şi bomboane, împrăștiate peste tot pe masa de lucru din bucătărie.

  ― Îmi pregăteam o gustare, spun cu nonşalanţă şi mă apuc din nou de lucru, punând încă o pungă de pop-corn în cuptorul cu microunde.

  ― Asta numeşti tu gustare? Eu zic că eşti pe cale să chemi tot cartierul la un festin...

  ― Nu prea pot să dorm când sunt singură acasă, iar asta mă calmează. Şi mă ajută să fiu mai concentrată la film.

  ― Ce film? se interesă el, luând un chips din bolul de lângă el.

  ― N-am hotărât încă.

  Nick nu mai spuse nimic, iar în bucătărie se lăsa liniştea, auzindu-se doar bâzâitul constant al cuptorului cu microunde. Nici eu nu am mai spus altceva şi m-am concentrat pe punerea bomboanelor cu ciocolată în bolul pe jumătate plin pe care îl abandonasem la venirea lui.

  Alarma care anunţa că floricelele de porumb erau gata răsună în bucătărie şi mă făcu să tresar. Am încercat să-mi recapăt calmul în timp ce strângeam bomboanele împrăștiate în urma tremurului meu violent. Simţeam privirea lui Nick aţintită asupra mea, aşa că eram disperată să îi dau ceva de lucru ca să nu se mai holbeze la mine.

  ― Îmi dai, te rog, un bol din dulapul de deasupra chiuvetei? îl îndemn, făcând un gest cu mâna într-acolo, după care mă duc spre cuptorul cu microunde să scot floricelele de porumb.

  ― Uite, spuse Nick așezând un bol de sticlă, lângă mine şi făcându-mă să tresar, pentru că nu-l auzisem.

  ― M... mersi.

  Ştiam că vocea îmi tremurase, dar speram că nu suficient cât să sesizeze şi el. N-am avut noroc.

  ― Hei, spuse şi mă prinse de mâini, obligându-mă să-l privesc în ochii. Ce e cu tine? Pari agitată.

  ― Nu... nu-i nimic. Sunt puţin stresată în ultima vreme, atâta tot.

  ― Dacă vrei să plec, spune-mi. Nu-i nimic. Adică de-abia dacă ştii cum mă cheamă...

  ― Nu! spun ceva mai repede decât ar trebui. Adică, nu vreau să pleci. Să rămân singură ar fi, cred, cel mai oribil lucru la care mă pot gândi acum. Şi crede-mă, sunt în stare să mă gândesc la chestii foarte oribile.

  ― Bine. Dacă tu crezi că este ok, atunci mai stau. Însă dacă vrei să plec, să-mi spui şi nu e nici o problemă.

  Îmi zâmbi, iar eu i-am întors zâmbetul. Totul avea să fie ok. Fără coşmaruri, vânători, vârcolaci sau vrăjitoare. Doar o seară de filme cu un prieten. O seară în care mă îndopam cu chipsuri şi bomboane de ciocolată şi aveam să fiu foarte interesată de film. Oricare în afară de Scary Movie 1, 2, 3 şi câte altele ar mai fi. Fără comedii de prost gust cum ar fi cele romantice. Ceva cu acţiune, supranatural – deşi era o ironie mult prea mare, având în vedere că am avut parte de supranatural într-o zi cât pentru o viaţă − sau poate ceva cu dezastre naturale. Astea erau mereu interesante. Ca şi filmele SF, deşi în veci n-am să mă uit la Star Wars, indiferent ce serie ar fi. Chiar dacă părea interesant...

  ― Duci tu tava în sufragerie, până aduc eu băuturile şi închid uşa de la bucătărie? îl întreb pe Nick.

  ― Sigur. Unde trebuie să mă duc?

  ― Pe hol şi la stânga. E televizorul pornit.  N-ar trebui să fie o problemă.

  ― Ok.