Aruncată în vis

Unsprezece

   ― Ce vrei? întrebă după ce uşa se închise în spatele lui, iar acum stătea sprijinit de ea, blocând orice cale de acces.

  Nu ştiu exact unde anume mă târâse Chris. Părea un soi de cămară sau depozit. Luminat doar de un bec, care acum era stins, şi mirosind puternic a bere şi băuturi spirtoase. Nu exista nici o uşă în afara celei pe care intrasem noi, şi care acum era blocată de Chris, şi nici vreo fereastră în cazul în care curioşi ar vrea să vadă ce se petrece. Eram izolaţi.

  ― Luna! mă avertiză el. Spune ce ai de spus, dacă ai ceva sau lasă-mă să mă distrez.

  ― Accept, spun brusc şi fără nici o introducere.

  Ridică nedumerit dintr-o sprânceană.

  ― Ce?

  Oftez lung pentru a-mi găsi cuvintele. Sincer, eu speram să nu fiu nevoită să vorbesc mai mult de atât pe tema asta. Încă nu mă simţeam în largul meu.

  ― Accept să vă ajut cu ruperea blestemului, sau cu orice altceva ar fi.

  Începu să râdă, fiind evident faptul că nu mă lua în serios. Hm, se pare că ieri îi stricasem rău planurile, dar nu aşa eram noi mereu? Ne apropiam puţin, apoi se întâmpla ceva şi noi ne respingeam. Şi prin „noi", vreau să spun „el".

  ― Accepţi? Ieri nu ştiai cum să ieşi mai repede din conac, se răsti neîncrezător.

  ― Mda, şi tu cum te-ai fi aşteptat să reacţionez? Să sar în sus de fericire şi să strig în gura mare? Chris, au fost destul de multe pentru o singură zi. Crede-mă, e o minune că m-am răzgândit.

  Chris îmi prinse privirea pe întuneric, şi din nu ştiu ce motiv, nu am fost în stare să mi-o feresc. Un zâmbet oarecum trist îi apăru pe chip, dându-i un aer de înger răzbunător.

  ― Şi care e, rogu-te, motivul subitei tale schimbări de părere?

  N-aveam nevoie şi de alte indicaţii. Ştiam că se referea la vizita lui Nick de seara trecută. Dar el plecase atât de repede, încât n-am apucat să-i explic. Dacă ar fi rămas să-mi vorbească, atunci ar fi fost el în locul lui.

  ― Chris... am încercat eu.

  ― Te rog, nu te sinchisi. N-are sens să-mi spui că nu a fost aşa, sau că era doar în trecere. V-am văzut împreună, dar mai presus de toate te-am văzut pe tine invitându-l să rămână.

  Nu credeam că mă vor durea mai tare aceste cuvinte decât cele spuse în noaptea aceea de acum un an. Dar mă dureau. Mă dureau pentru că vedeam chiar şi o mică urmă de durere pe chipul lui, şi astfel ştiam că îi păsa.

  ― Ascultă-mă, te rog...

  Ridică mâna pentru a-mi opri încercarea, şi aşa proastă, de a mă scuza.

  ― N-am ce să ascult, Luna. Nu există explicaţie mai bună decât ceea ce am văzut. În plus mirosul lui este peste tot în jurul tău. Nu-mi poţi spune că a plecat imediat după mine. E clar că a rămas.

  ― Chris, nu s-a întâmplat nimic, mai încerc eu o dată.

  Nu ştiu de ce simţeam nevoia să mă justific faţă de el. Doar nu eram împreună şi atâta timp cât el se comporta ca un idiot în marea majoritate a timpului, nu văd de ce ar trebui să mă feresc să mă văd şi cu alţi băieţi. Dar pur şi simplu era ceva care... care mă făcea să... ah, fir-ar să fie, că nici nu ştiam ce anume se petrecea.

  ― Uite, chiar nu mă interesează ce aţi făcut voi. Nu-i problema mea, dar nu vreau să mai vii la mine şi să-mi spui că nu e nimic, apoi să te bagi iar în viaţa mea. Acum spune ce ai de spus şi pleacă. E clar că nu ai venit până aici să-mi spui că te bagi în această afacere.