Aruncată în vis

Treisprezece

   — Care e marea urgenţă de a trebuit să ne aduci pe toţi aici, la unu noaptea?

  Chris părea supărat. Mă rog, nu chiar supărat. Mai mult ofticat că i-am întrerupt cine ştie ce combinaţie când l-am sunat de zece ori în continuu.

  — Ele ce caută aici? întreb şi fac un mic semn din cap către grupul vesel din imediata lui apropiere.

  Sincer când i-am spus că e o urgenţă şi trebuie să vină imediat de oriunde ar fi, nu mă aşteptam să fie chiar cu Lucy, Stacy, Grace şi Paige. Grupul vesel sau cum le spuneam eu, grupul târfelor din Darkbrooke – G.T.D. pe scurt – chicoteau fără oprire şi nu se sfiau să mă privească făţiş.

  — Şi ele sunt implicate, spuse Chris vizibil enervat de comentariul meu. Dacă ai ceva de spus, poţi spune şi de faţă cu ele.

  Mda... nimic mai magnific decât să-mi arăt jurnalele în faţa lor. Că nu era suficienţi băieţi, acum trebuia să mai fie şi ele implicate.

  De parcă ar fi vrut să-mi facă în ciudă, Lucy şi grupul ei de viespi otrăvitoare îşi schimbară ochii devenind strălucitori. Dar nu strălucitori în sensul celor aurii a lui KC sau Nick. Ai lor erau albaştri. Mi-am notat în revistă să nu uit să-l întreb pe Nick despre asta.

  Cu un oftat, pe care nu m-am sinchisit deloc să-l ascund, nici pe el nici dezgustul din el, mă ridic de pe canapeaua de lângă şemineu. Ce? Dacă tot trebuia să le suport nu eram nevoită şi să mă prefac că-mi şi place.

  În şemineu ardea un foc mocnit şi plin de căldură pe care nu ştiu cine îl aprinse, dar era bine venit într-o noapte friguroasă ca aceasta. În plus, încă ploua cu găleata.

  Chris se alfa în spatele biroului, aproape de fereastră şi cât mai departe de mine. De când venisem, făcuse tot posibilul să stea cât mai departe de mine, lucru nu prea greu de observat. Dar acum nu mai avea unde să fugă. Eram nevoiţi să ne apropiem, fie că vrem, fie că nu.

  Cu jurnalele ţinându-le strâns la piept, mi-am luat inima în dinţi şi m-am apropiat de birou şi de Chris.

  De parcă universul ar fi vrut să-mi spună ceva, sau să râdă în continuare de mine, în timp ce mă apropiam de Chris, răceala mă cuprindea din ce în ce mai tare. Am încercat să-mi stăpânesc un fior când Chris şi-a fixat privirea asupra mea. Însă a fost doar pentru o secundă. Ochii lui s-au mutat imediat pe un anume punct din spatele meu şi se încruntă.

  N-am fost nevoită să mă întorc ca să ştiu ce vedea şi era vizibil că nu-i plăcea. Nick îmi puse deja mâna pe umăr în mod încurajator, doar că atingerea lui era mult mai... afectivă decât ar fi fost normal. Dar eram prea încordată ca să mai realizez. Plus că privirea lui Chris mă făcea să fiu şi mai agitată decât eram de fapt.

  Aproape instantaneu, Lucy apăru în spatele lui Chris exact cum Nick era în spatele meu. Asta făcea ca situaţia să fie şi mai neagră decât era deja. Doar de drame nu aveam eu chef acum!

  Încercam să uit asta. Chiar încercam şi îmi tot repeta în minte că avem probleme mai mari decât dramele romantice. Chestii mult mai importante. Dar era aproape imposibil. Nu-mi puteam lua ochii de la Chris şi câtă vreme îl priveam, nici săruturile nu puteam să le uit. Reale sau imaginare.

  Cu cea mai mare dovadă de voinţă de care am fost în stare, îmi iau privirea de la el şi o întorc către jurnalele ce amenințau să devină una cu pieptul meu, dacă le mai strângeam atât de tare. Uşor, le-am dat drumul şi le-am aşezat pe masă. Fără nici un cuvânt îi întind lui Chris jurnalul găsit de el şi Kristen în bibliotecă.