Era întuneric beznă în clipa în care Dean se urcă pe motor și dispăru în noapte din fața locuinței lui Rose , lăsând-o tânjind după el și pândindu-l precum o pisică în spatele draperiilor . Nu așa trebuia să decurgă seara. Nu că ar fii avut un plan sau un interes anume. Dar să se întâlnească cu Grace , cu siguranță , nu făcea parte din fanteziile lui de diseară.
Femeia aceea nu înțelegea ce însemna un refuz. Și Dean se jurase de atâtea ori că avea să îi dăruiască în curând un dicționar decupat doar cu explicațiile cuvântului "NU". Până atunci , trebuia să joace precum îi cânta ea. Trecutul îi lega : pentru Grace , o brățară delicată și prețioasă , pentru Dean , un ștreang ce nu se mai lăsa.
Ar merita porecla de taifun după modul în care dădu buzna în cafeneaua universității. Bizar cum încă era deschisă la ora aceea , dar aceasta era ultima întrebare la care merita să mediteze în acea clipă. Nu îi luă mult până o zări stând relaxată pe bancheta unei mese mai retrase , servindu-și cafeaua preferată. Unele lucruri nu se schimbă niciodată , concluzionă Dean pășind apăsat în direcția ei.
Îl observă din timp , acum doar avea nevoie să își ascută gheruțele și să își ajusteze vocea de felină. Până la urmă , trebuia să își mențină o reputație.
Grace nu era femeia pe care să nu o observi în oricare loc în care își făcea apariția . Corpul o avantaja. Înaltă , suplă și dotată , unele dintre cuvintele a ultimelor târâturi a campusului. Dean râse în sinea sa la amintirea primei lor vederi. Logic , în cadrul unei petreceri în timpul căreia Grace devenise cunoscută drept regina balului neproclamată. Nu era ca și cum îi luă prea multe așternuturi să se proclame personal , rabufni Dean pe când se așeză în fața ei.
Tăcerea inițială și liniștitoare nu dură prea mult. Nu îl chemase ca pe ultimul prost în toiul nopții fără să își fii pregătit noi arme și discursuri înălțătoare. Acum era nevoie doar de publicul dornic să îi ofere atenția necondiționată. Iar din nefericire pentru Dean , el era invitatul premiu.
-Ai dori să bei ceva? începu ea mieros pregătindu-și poziția exersată de a chema chelnerul în timp ce priveliștea voluptoasă era menținută.
Dean doar îi zâmbi scurt , dintr-o politețe pe care o crezuse moartă de pe la vârsta de 13 ani.
-Aș prefera să scap cât mai rapid de aici. Așa că scutește-mă și treci direct la ce te doare de data aceasta.
Să fii fost nervozitate ceea ce îi umbri chipul lui Grace , lui nu îi păsa câtuși de puțin. Îi stricase seara și avea să se comporte la fel de josnic pe cât o făcuse ea.
-Nu este nevoie să te comporți așa cu mine , dragul meu. Nu uita cine sunt eu. mărturisi ea așezându-și sfios mâna delicată și împodobită de bijuterii scumpe peste mâna lui înmănușată.
Dean nu răspunse dar nici nu se sinchisi să se retragă din apropierea ei. Era întruchiparea dorințelor oricărui adolescent neexperimentat . Părul lung , de foc , alături de care se scălda marea ei de smarald din privire și pielea fină de porțelan. Fetele ca ea nu aveau nevoie de mult efort ca să se mențină în inima bărbaților . Soarta făcea însă ca fix el să nu se numere printre acei admiratori . Nu mai era cazul.
Grace îi mângâie pielea cu degetele sale delicate , privindu-l rugător în timp ce îi șopti
-Haide , putem să rezolvăm neîntelegerile din trecut. Amândoi am făcut greșeli și știi bine că m-am străduit să te țin departe de necazuri indiferent de ce s-a întâmplat. Ce te-a făcut să te îndepărtezi de mine?
Chiar avea să joace cartea aceea pe el? Vechile discursuri din basme ar fii trebuit să fie lăsate în urmă dacă spera să devină convingătoare în ochii lui. Dean făcu o grimasă și îi replică
-Toată șarada cu la bine și la greu a murit de ceva vreme între noi , Grace. Nu uita că din cauza ideilor tale năstrușnice , eram la un pas să fiu băgat la închisoare . Iar gândul de a împărți o cutie din beton cu alți trei masculi alfa nu face parte din fetișurile mele.
Grace se bosumflă bătându-l pe mână superficial.
-Dar asta nu s-a întâmplat ! scânci ea . În plus , nu mai e cazul să îți faci griji în legătură cu poliția. De data aceasta avem acoperire.
Dean pufni nervos. Își pierdea răbdarea și își promisese pe loc că avea să îi blocheze și al 10-lea număr de telefon .
-Nu are rost , Grace. Găsește-ți alt prost pentru treburile murdare. Eu m-am retras din acel rol.
Ea se impacientă , aplecându-se peste masă , mângâindu-i obrazul în timp ce își accentuă decolteul rochiei turcoaz.
-De câte ori trebuie să mă repet , dragul meu? Nu mai e ce a fost . șopti ea senzual asigurându-se în același timp că nimeni nu le dădea mai multă atenție decât în mod normal. O să vezi. Doar dă-mi o șansă și o să te convingi în cât bine au evoluat lucrurile. Acum , doar tu trebuie să te întorci.
Grace îi zâmbi călduros expunându-și dantura albă și perfectă. Oh și de câte ori o văzuse folosind aceeași expresie când se strecura printre bodyguarzi în cluburi și primi locuri deja rezervate la restaurante. O cunoștea mai bine decât ar fii vrut el să o facă. Nu credea însă că ea va încerca să joace așa de murdar încât să se folosească de aceleași tehnici și cu el. Chiar așa de neghiob îl considera? Sau era chiar atât de disperată?
Dean îi zâmbi la fel de afectuos , mângâindu-i părul și coborându-și privirea încet înspre decolteul ei. Cu mișcări senzuale , își apropie cealaltă mână de sânii ei generoși și împinse o bancnotă de 100 de dolari între ei după care îi șopti , copiindu-i tonul mieros pe care îl folosise ea înainte.
-De câte ori trebuie să mă repet , draga mea? Nu mai sunt prostul pe care te bazai.
Se ridică nonșalant de la masă și părăsi cafeneaua fără a privi măcar o dată în urmă. Spera să nu uite să îi blocheze numărul când ajungea acasă.
*În poză o aveți pe scumpa de Grace <3 *
**Heiii ! Sper că vă place cartea :3 Vă mulțumesc pentru tot suportul pe care mi-l acordați. Sper să aveți timp să aruncați o privire și peste cealaltă poveste la care lucrez în paralel : Nefilim **
CITEȘTI
Love Me , Daddy
RomanceLucrurile nu sunt mereu ce par a fi. Rose si Dean au avut parte de o relatie de prietenie cordiala de 4 ani. Soarta face ca tanara sa fie admisa la facultatea pe care o frecventeaza de 2 ani amicul ei. Daca la inceput Rose spera in ajutorul prietenu...