Love Me , Daddy

#12

Câte minute să fii trecut? De câte ori se învârtiră oare limbile ceasului de pe peretele din fața ei? Chiar nu mai conta căci , indiferent de câte ori începea să numere ca să își țină în frâu tremurul din mâini și inima aceea neexperimentată să se oprească din goana sa nebună , Rose era pierdută. 

Și când își repeta în gând cuvântul "pierdut" , ea chiar se credea. Nu era genul de "pierdut" în spatele clasei în care se putea ascunde oricând de ochii curioșilor și de atenția vreunui profesor. Nu , soarta o împinse râzând în fruntea clasei , că îi era greu să piardă mireasma îmbietoare ce venea din direcția noului "profesor". 

În alte circumstanțe , alături de alte persoane , chiar poate în altă viață , Rose ar fi râs. S-ar fi înduioșat la văzul sărăcuței ființe care se zbătea între rușine , pasiune și nesiguranță. Rolul acelei persoane nu i se cuvenea ei. Rose era un spectator. Mereu ar trebui să fie. Mai ales când venea vorba de Dean. "Astfel de lucruri nu ar trebui să se schimbe." își spuse ea înghițind în sec , aruncând o privire fugară în dreptul lui Isabel . Chipul prietenei sale avea să îi aducă liniște , avea să o calmeze și să își reia eternul rol de "amică bună a surorii lui mai mici."

Rose , însă , nu scăpă nici de data aceasta. Deveni și mai "pierdută" când o regăsi pe Isabel la fel de uimită , poate și mai și decât era ea analizând gura căscată pe care o avea aceasta privindu-și fratele în timp ce își derula un discurs de început care părea bine exersat. 

-Serios , Isa?! șopti Rose exasperată în direcția blondei sale favorite. 

Isabel , în schimb , doar tresări și o privi amuzată dând din umeri și înăbușindu-și un râset. Rose oftă încet , nevrând să atragă atenția. Asta era ultimul lucru pe care și-l dorea : să îi acorde șansa noului prof să îi țină morală de la primul curs.

În timp ce își scotea telefonul și îl ascunse cu grijă sub bancă , deschizându-l , Rose simți cum o mini versiune a ei , cu coarne și zâmbet isteț , se așeza pe umărul ei și se gudura amuzată repetându-i la ureche : "Eii ! Și tu acum! Tot cerul știe că tu ai fi tare supărată dacă profu te-ar acosta după ore pentru câteva sfaturi de bună purtare!"

Tremurând la acea imagine pe care și-o crease în gând , Rose își trecu o mână prin păr , alungând ispita ce nu mai înceta din a o chinui. Tastă rapid un mesaj pentru Isabel : 

Rose : Tu știai despre asta?!

Isabel : Nu dar aș fi dat orice să fii știut! Uită-te ce caraghios arată frate-meu la costum ! E mai maimuță decât era acasă! 

Rose își băgă rapid telefonul mai adânc între picioare când îl simți pe Dean trecând fix pe lângă banca sa , frecându-se de lemnul lustruit și deranjându-i ușor caietele puse. "Cred că mai am puțin și dau de dracu.." înghiți în sec ridicându-și privirea înspre chipul inexpresiv al persoanei pentru care inima ei bubuia și trâmbița în ultimele minute. Surprinzător , el nici nu o luă în seamă. "Nici măcar o privire". 

Se mulțumi în schimb să se întoarcă la biroul său și să așeze neglijent în scaun , proptindu-și picioarele musculoase îmbrăcate în stofă pe colțul mobilierului. Ridicându-și mâinile în aer și ducându-le la ceafă , Dean spuse plictisit :

-Nu știu cât o să am "plăcerea" să fac pe dădaca artistă cu voi , dar am de gând să mă distrez cu voi cum s-au distrat cu mine și fosilele în frac pe care i-am numit profesori timp de câțiva ani. 

Făcu o scurtă pauză în care râsete feminine și chicoteli în surdină umplură încăperea. Rose își mușcă buza de jos și privi în jos. "Nu am crezut niciodată că ți-a fost vreodată greu să devii plăcut fetelor , Dean." Iar ea trebuia să accepte asta. Era chipeș . Era talentat. Era deștept. Era tot ce ea nu avea să atingă vreodată. Dar venise aici. Se înscrisese aici pentru el. Pentru o prostie numită speranță. Faptul că acum îi era și profesor venea precum un bonus pe care , sincer , nu îl înscrisese în jurnalele ei.

Fluturându-și o mână în aer și stingând orice urmă de freamăt , Dean continuă :

-Nu știu cum să vă spun , începu el afișând o expresie dubioasă privind în gol pe care Rose nu o mai observase înainte , dar plănuiesc să vă traumatizez. 

Liniște morbidă. Dean se ridică de pe scaun și păși mai aproape de clasă , sprijinindu-se de catedră , acum fiind la câțiva centimentrii de banca lui Rose.

-Dar suferința e cel mai bun combustibil pentru un artist , recită el cu un zâmbet sadic pe chip , privind-o pe Rose intens. Și fără durere , continuă el în momentul în care știu că îi captase cu totul sufletul într-o privire , nu se naște iubirea.

Își părăsi locul aproape ars și începu să se plimbe printre bănci , Rose având în sfârșit ocazia să răsufle și să "trăiască". Ce fel de truc era acela? Cum de reușise ca doar în câteva cuvinte și mișcări ale trupului să o năucească mai tare decât o făcuse la începutul orei? 

-Pentru început , continuă Dean cu o voce gravă de tenor în clipa în care se aplecă deasupra băncii unei brunete minione pe care Rose o surprinse mai devreme râzând împreună cu Isabel. O să vă iau ușor , chiar și pentru voi , porumbeilor și...porumbițelor. Nu intenționez să vă frâng aripile așa de crunt...așa de devreme. 

Încheie el reprezentanția oferindu-i domnișoarei pixul acesteia cu capăt de floare în miniatură. Cu pași exersați , Dean , adică domnul profesor , ajunse deja în dreptul lui Isabel , căreia îi zâmbi ștrengărește. 

-Desenați după bunul plac ! Orice vă trece prin mintea voastră luminată. Așa îmi voi putea da seama la ce nivel se află fiecare și să îmi găsesc , în primul rând , vedetele. 

Acela fusese un râset diabolic. Rose îl observă. Era imposibil să nu îi observe dansul luminilor din privire. Se amuza . Se distra copios pe seama sentimentelor și emoțiilor care se nășteau în inimile tuturor fetelor din sală. Era ca un parfum ce umplea spațiul dintre cei patru pereți. Un parfum pe care nici cu 4 ferestre deschise nu ai fi reușit să îl alungi. Iar ea trebuia să îl inspire , să își corupă plămânii cu aceasta mireasmă copleșitor de toxică pentru propria-i ființă. 

Cu pielea de găină și cu mâinile încă tremurându-i , Rose trebuia să creeze. Să deseneze ceva îndeajuns de spectaculos încât să îi șteargă zâmbetul acela superior de pe chip și să le distrugă visele roz ale fetelor ce se auzeau gemând de fericire în spatele clasei la fiecare pas pe care îl mai făcea Dean prin jurul sălii. Acesta nu era cursul la care se așteptase să ia parte. Era un test , era un iad. Tânjea după admirația lui , după atenția pe care i-ar fi putut-o acorda dacă devenea destul de grandioasă pentru standardele lui. Iar după ce văzu în acea jumătate de oră de prezentări și instrucțiuni , Rose știu că trebuia să fie cea mai bună.

*În poza capitolului o aveți pe bruneta pe care Dean a încântat-o cu un show :)) *

** Heii! Sper că v-a plăcut acest capitol . Aștept cu nerăbdare orice opinie din partea cititorilor mei dragi <3 Nu apuc să postez des deoarece mă împart între "Love Me , Daddy" și "Nefilim". Dacă nu ați aruncat până acum o privire peste cealaltă poveste , sper că o să o faceți curând pentru că , zic eu , se merită :3 **