wrong call ↦ hood (slow updates)

03

Megan

Am intrat în apartament cu un mare oftat.M-am întors spre Cailin care închidea uşa iar când privirile noastre s-au întâlnit,ea şi-a dat ochii peste cap.Am ridicat din umeri şi m-am trântit în canapeaua din living.

"Ce a fost aia?" A întrebat Cailin,aşezându-se lângă mine.

"O ratată,pft." Am luat telecomanda şi am deschis televizorul.Cailin a chicotit şi s-a ridicat,mergând în bucătărie.

"Vrei ceva de mâncare?" 

"Oh da." 

+

După ce am mâncat şi am văzut un film,am decis că e timpul să merg la culcare.Am privit ceasul de pe perete.Arăta ora 2:56.Am căscat,apoi m-am ridicat leneş de pe canapea.Cailin probabil dormea deja.Am stins televizorul şi am mers în camera mea.Mi-am schimbat rochia cu care eram îmbracată.Nu pot să cred că mi-am luat rochia asta degeaba.Ştiam că trebuia să merg în jeansi strâmţi şi un tricou sau ceva,dar nu,Cailin a insistat să cumpărăm rochii.Am oftat şi am pus-o cu grijă pe un umeraş.

M-am ascuns uşor sub pătură şi eram pe cale să închid ochii atunci când am auzit soneria telefonului.Am încruntat înainte să ma întorc să iau telefonul de pe noptieră.Cine putea fii la ora asta? Nu era ca şi cum aveam mulţi prieteni în Chicago.Totul a devenit şi mai ciudat atunci când pe ecran a apărut un număr pe care nu-l aveam în agendă.Poate că era cineva de acasă şi îşi schimbase numărul? 

Cu mare curiozitate,am apăsat pe ecran în dreptul butonului verde şi mi-am mutat telefonul la ureche.

"Alo?" Am spus aşteptând să aud o voce familiară.

Nu am auzit deloc o voce familiară.Am auzit suspine.Am început să mă îngrijorez,inima mea bătând din ce în ce mai tare.

"Oh Doamne,bună.Scuze că te sun la ora asta dar mi-e aşa dor de tine." O voce masculină a spus iar eu eram pe cale să întreb cine este,dar el a continuat."Îmi pare aşa de rău pentru ce am făcut.Sunt un mare idiot,dar nu pot trăi fără tine.Eşti aşa de importantă pentru mine şi simt că nu mă pot face bine dacă nu eşti lângă mine.Am nevoie de tine,am aşa de multă nevoie de tine,nu-ţi poţi imagina.Te rog,iartă-mă,te rog."

Am simţit o durere imensă în inima mea.Băiatul ăsta părea aşa de dărâmat.Mi-am udat buzele înainte să spun ceva. "Uhm." A fost tot ce am zis pentru că el mai avea ceva de spus.

"Te iubesc aşa de mult." I-a scăpat vocea şi se auzea clar cum plângea.Îmi părea aşa de rău pentru el.

"Uhm,cine eşti?" Nu am gândit când am scos cuvintele astea.Pur şi simplu voiam să ştiu cine e.Voiam să-l ajut,dar nu cred că a fost prea bine.

"Ce? Val,sunt eu,Cal." Era confuz şi acum mă simţeam şi mai prost. "Nu-mi spune că nu-ţi aminteşti.Trebuie să-ţi aminteşti e imposibil.Tot ce am avut noi a fost real,nu-i aşa? Aşa e." Vorbea aşa de repede şi atunci mi-am dat seama că avea un accent.

"Cal..." Numele lui a ieşit de sub buzele mele sub formă de şoaptă. "Îmi pare rău dar...-" Uram că nu mă lasa să termin nicio propoziţie,dar nu-l învinovăţeam.

"Ştiu că trebuie să trec peste.Toată lumea îmi spune asta,dar nu pot,Val,nu pot.Te iubesc prea mult şi nu o să mă iert niciodată pentru ce am făcut." 

"Cal,te rog,ascultă-mă! Nu sunt Val!" Am încercat să spun mai repede pentru a nu mă întrerupe din nou.

"Poftim?!" Plânsetele se opriseră pentru un moment.

"Nu sunt Val.Probabil ai greşit numărul." Un zâmbet trist a apărut pe faţa mea şi un mic râset a răsunat pe partea celaltă.

"Oh Doamne,imi pare aşa de rău.Sunt aşa un dezastru."

"Hei,nu-i nimic.Îmi pare rău că nu sunt Val,totuşi." 

"Eh,oricum nu răspundea la ora asta." Deja suspinele erau înlocuite de râsete triste,dar măcar nu mai plângea.

"Sunt Megan,apropo.Adică tu mi-ai spus numele tău,deci da,eu sunt Megan." 

"Hei,Meg.Scuze că te-am deranjat la ora asta.Ma simt oribil." 

"Stai liniştit.Oricum nu dormeam." 

"Oh,măcar nu te-am trezit." Râdeam amândoi la cât de jenantă era situaţia.

"Am observat că ai un accent diferit.Nu eşti din America,nu?" Mă faceam comodă în pat,în timp ce aşteptam răspunsul lui.

"Locuiesc în America acum,dar sunt din Australia." 

"Oh,serios? Unde în America?" Părea prietenos şi cum aveam puţini prieteni aici...de ce să nu-mi mai fac unul? 

"Chicago." Când am auzit asta,am simtit ceva ciudat in stomac.Cred ca asta numesc oamenii 'fluturi'.

"Hei şi eu." Entuziasmul era prezent în vocea mea,iar Cal a început să râdă din nou.

"Oh,super!" 

+

Am aflat că îl cheamă Calum,nu Cal şi am aflat că şi el e la colegiu.Am vorbit despre ce vrem să facem după colegiu şi despre prietenii lui care păreau super.I-am spus că nici eu nu sunt din Chicago şi i-am povestit cum e în Portland.

Era ora 4am şi noi încă vorbeam,dar am fost întrerupţi de prietenul lui Cal.

"Cu cine dracu' vorbeşti?" O voce groasă l-a făcut pe Cal să se oprească din vorbit.

"Cu cineva." A raspuns Cal,iar eu am chicotit.

"Sper că nu îi laşi iar mesaje vocale lui Val." 

"Pleacă,Luke!" Tonul lui Calum s-a ridicat şi am fost destul de ciudat să-l aud ţipând.

"Nu până nu-mi spui cu cine vorbeşti.Nu ai alţi prieteni în afară de noi." 

"Oh da? De unde ştii tu?" 

"Pft,te rog.Ştiu totul despre tine."

"Pleacă,Luke." Cal a gemut iar Luke a izbucnit în râs.Avea un râs draguţ.

"Atâta timp cât nu vorbeşti cu Val,e ok." O uşa a fost trântită şi am ştiut că Luke plecase.

"Scuze pentru asta." A murmurat iar,fără să vreau,am scăpat un râset.

"E ok.Luke pare de treabă." 

"Mhm,este,dar nu mereu." 

Am continuat să vorbim până am văzut cum luna plecase şi soarele deja işi făcea apariţia.

+

aw Cal aw 

chiar nu stiu ce sa scriu aici ??? sper sa va placa si scuze de greseli ma cam doare capul o sa editez putin mai incolo