Răpit de un vampir ~Yaoi~ Volumul I

Capitolul 5 - Editat

       Când m-a împins în față, am constatat că am ajuns într-o altă încăpere întunecată. Și eram singuri. Doar noi doi și întunericul ce înconjura întreaga cameră. Un timp între noi domnea liniștea, până când aceasta a fost întreruptă – odată cu gândurile mele – de sunetul unei uși ce părea a se închide.

       — Damian, ce crezi că faci...? l-am întrebat cu vocea tremurândă.

       — Ceea ce voiam să fac încă de când te-am întâlnit, dar nu am avut cum.

        Cu pași lenți se apropia de mine, iar eu cu atât păstram distanța între noi doi. Deși știam că nu mai aveam scăpare, m-am gândit că aș putea să mai trag de timp până ce acesta va renunța. Dar dorința nu mi-a fost ascultată, căci, într-o fracțiune de secundă el se afla în fața mea, zâmbind-mi drăcește.

       — D-Deschide ușa, Damian... Vreau să ies, m-am plâns eu, cu o voce de copil, îndreptându-mă în fugă către uşă.

       — Dacă îndrăznești, vino și ia-mi cheia, a spus, apoi a strecurat-o în boxeri.

       Am înlemnit și cu greu am înghițit nodul ce mi se formase în gât. Era clar. Nu mai aveam scăpare.

       — Ce m-ai aștepți? am putut simți cum se amuza pe seama mea. E simplu, Alexander. Iei cheia, ieși. Stai aici și vei vedea ce o să urmeze.

      — N-am de gând să bag mâna acolo! am țipat către el, cu pumnii ținându-i strâns pe lângă corp. Nici în ruptul capului, n-am să fac asta. Nu. Nu. Nu. De un milion de ori nu!

       S-a apropiat rânjind, punându-și palma sa mare și grea pe părul meu, luând o șuviță mai lungă de păr între degete, admirând-o ca mai apoi s-o sărute. Un val de căldură mi-a împrejmuit întreaga mea ființă, transformându-mi fața într-o roșie coaptă. Am vrut să fac un pas înapoi pentru a putea să mai elimin din căldura ce-mi cuprinsese corpul, dar așa cum de fiecare dată soarta nu îmi făcea pe plac, a trebuit să ajung lipit de corpul său. Mâna sa îmi mângâia spatele, iar alți fiori îmi cutreierau corpul, făcând să-mi fie foarte greu să respir. Inima îmi trepida puternic în piept, încât credeam că o să iese la suprafață.

       Damian, văzând că nu mă mai împotrivesc voinței sale, m-a luat de mână și m-a așezat pe pat, el fiind deasupra mea. A zâmbit. Și, ah, zâmbetul acela putea să mă facă s-o iau razna dea binelea.

       — N-ai idee cât de mult mi-am dorit să pot face asta.

       Înainte să apuc să zic ceva, m-a sărutat pe buze. Lung și senzual. Făcea totul atât de bine, nu grăbea deloc momentul, iar asta mă făcea să mă întreb dacă a mai sărutat pe cineva până acum. Probabil că a mai făcut-o la câți ani are... Dar eu? Eu nu am mai făcut asta niciodată. Era primul meu sărut. Și era cu un băiat frumos... care mai era și prințul acelor monștrii cu sânge rece. Cu siguranță ar fi trebuit să îl îndepărtez, să îi dau una în meclă, să fug dracului de aici, dar nu m-am putut împotrivi dorinței de a-l simți un pic mai mult.

       Mi-a luat buza de jos între dinți și ce a făcut mai apoi, m-a făcut să scot un mic geamăt de durere, iar în momentul în care îi dădusem cale liberă în a-mi explora interiorul gurii, m-am înjurat în gând. Limba sa se împleticea cu a mea, încet și sigur, iar când s-a dat înapoi, un singur fir de salivă ne mai unea. Și-a lipit fruntea de a mea, iar micile șuvițe negre de păr, îmi gâdilau obrajii. Preț de o clipă am chicotit, apoi mi-am mărit ochii și m-am uitat în ochii săi de culoarea mării. În ei se citeau exact același sentiment ca în ai mei – uimire. Dar el nu a stat mult timp așa, căci și-a adus pe chip din nou același zâmbet care îmi fura inima.

       Nu-mi venea să cred că mă gândeam la el în felul acesta. Nu puteam și nu voiam să cred că îmi plăcea de el, câtuși de puțin...

       Voia să treacă la următorul nivel, însă încă nu eram pregătit pentru asta. Punându-mi mâinile pe umerii săi, l-am împins ușor.

      — Damian, m-am oprit o clipă pentru a-mi aduna curajul și ai zice asta, nu e bine ceea ce facem. Nu vreau asta. Te rog, nu-mi face mai mult rău.

       Şi-a luat mâinile de pe corpul meu, apoi mi-a apucat palmele, admirându-mi ochii căprui.

       — Dacă e vorba că nu eşti pregătit, nu-i nimic. Voi aştepta cât va fi nevoie. Ochii îi scapărau văpăi albastre. Dar să ştii asta, Alexander. Ce-am făcut acum, nu e pentru a-mi satisface nevoile. Nu ţi-aş face asta niciodată pentru că te iubesc.

       Pentru o clipă inima mi-a pulsat în piept din cauza cuvintelor sale care păreau atât de sincere. Mi-am aplecat capul în jos, neştiind ce i-aş fi putut spune. Brunetul mi-a ciufulit părul, apoi a dispărut din camera ce mi se părea înflăcărată din cauza corpului ce încă îmi ardea, dar şi rece din pricina cuvintelor pe care nu le-am rostit, deşi el ar fi vrut să le audă...