Răpit de un vampir ~Yaoi~ Volumul I

Capitolul 18

       Îmi deschid leneş ochii, văzând că mă aflu într-un spital. Mă ridic în şezut şi îl văd pe Damian dormin cu capul pe patul meu. Dar ce s-a întâmplat? La câte lovituri am primit ar fi trebuit să fiu mort acum...

       — Dar nu eşti. Şi mă bucur. Se face auzită vocea lui.

       — M-Mulţumesc că m-ai salvat... Spun încet, evitându-i privirea.

       — Aş face orice ca să nu fi rănit. Să nu mai te apropii de Lexa. După cum ai văzut nu e o persoană tocmai bună.

       — Dar nu sunteţi logodiţi? De ce îmi ei mie apărarea? îl întreb, încruntându-mă.

       — Fratele meu vrea ca eu să mă însor cu ea, dar eu nu vreau. Eu te iubesc pe tine, nu pe ea.

       — Dar eu nu îţi pot dărui copii, iar ea poate... Cine va mai fi la conducere după tine?

       — Nu îmi pasă, eu tot vreau să fiu cu tine.

       Când spune asta roşesc tot şi sunt sigur că a observat şi el acest lucru.

       — Te iubesc! zâmbeşte larg şi mă sărută drăgăstos pe buze. Acum stai aici şi vindecă-te. Spune, iar când vrea să plece îl apuc de bluză.

       — Ș-Și eu t-te iubesc! Te rog mai s-stai cu mine.

       Îmi mut privirea în jos, sperând să rămână. Stău de ceva timp cu mâna pe mâneca bluzei lui, iar el nu îmi răspunde. Ştiu că înainte nu îi spuneam astfel de cuvinte. Cred că este şocat...

       După câteva minute, brunetul se întoarce spre mine.

       — Dacă tu vrei să rămân, atunci voi rămâne. Zice şi mă sărută din nou, de data asta, eu răspunzându-i. M-am mirat când te-am auzit. Mă bucur că am apucat să te aud spunând “şi eu te iubesc”. Plus zicându-mi şi să rămân. Nu ai idee cât de fericit sunt să te aud zicând asta.

       Ne uităm unul în ochii celuilalt şi începem să ne sărutam cu poftă. Acesta îşi strecoară limba sa în lăcaşul meu umed cercetând fiecare colţ, apoi îşi bagă mâna pe sub tricoul meu în încercarea de a mi-l da jos.

       Îmi pun mâna peste a sa şi îl opresc.

       — N-Nu ar trebui să facem a-asta aici... Spun respirând greoi.

       — Ai dreptate. Doar că nu m-am putut abţine. Eşti aşa de drăguţ. Îmi răspunde, punându-și capul pe pieptul meu.

       Aş fi vrut să stăm asa mult timp, dar cineva ne întrerupe, iar acel cineva este Ximen.

       — Damian, trebuie să vorbim.

       — Acum vin. Alexander, tu să rămâi aici, bine? mă întreabă, eu încuvințând.

       Oare, despre ce trebuie să vorbească? Sper ca totul să fie în regulă pentru că nu vreau ca Damian să păţească ceva.

       Îmi alung toate gândurile şi mă întind înapoi pe pat, adormind...