Răpit de un vampir ~Yaoi~ Volumul I

Capitolul 29

       Când stau să găsesc un răspuns la întrebarea asta pe uşă intră Damian.

       — Alexander trebuie să plecăm!

       Mă ia de mână şi părăsim încăperea.

       — De ce?

       — Îți voi spune pe drum. Acum haide!

       Îmi retrag mâna şi mă opresc.

       — Nu vin până nu îmi spui de ce!

       — Tsk! Ce încăpăţânat poţi fi, spune şi îşi freacă fruntea. Ash a scăpat. Trebuie să mergem la fratele meu.

       Nu mai zic nimic, iar acesta mă ia în braţe stil mireasă şi începe să îşi folosească puterea de vampir până se opreşte la o casă mare, de culoare albă. Acesta intră înăuntru şi se duce fix în biroul fratelui său.

       O cameră bine amenajată de culoare crem, cu ferestre de sus până jos, în partea stângă se află un raft plin cu trofee din aur, iar lângă un raft cu cărţi destul de vechi, în partea opusă se află câteva arme, aranjate de la cea mai mică la cea mai mare, iar în centru camerei stă bărbatul brunet pe care l-am întâlnit în acea seară. Şi acum când îl văd din nou amintiri din trecut încep să-mi apară în minte – din seara în care familia mea a fost ucisă.

       Mă priveşte cu ochii săi roşii şi inima începe să mi se facă mică în piept, pe parcursc apărând și o senzaţie de vomă. Îmi este greu să respir, iar dacă Damian nu ar fi vorbit, cred că aş fi leşinat.

       — Frate am venit să îţi spun că vânătorii încep să ne atace, dar probabil ai aflat şi tu de asta.

       Se uită la el şi îşi păstrează ca întotdeuna calmul. Cum poate fi atât de calm într-o situaţie ca asta?

       — Ştiu. Va trebui şi noi să-i atacăm. Le-am aflat cu exactitate bârlogul.

       Vine spre noi şi îi înmânează o hartă, iar într-un anumit loc este desenat un cerc.

       — Deci Ximen a avut dreptate, zice el încet, iar eu aprob. Pot sta la tine? Vânătorii au aflat unde locuiesc.

       — Sigur.

       Damian zâmbeşte şi pleacă, făcându-mi semn să îl urmez. Mergem ce mergem până ne oprim în faţa unei camere. El o deschide şi intrăm înăuntru.

       — Vom dormi împreună?

       — Îhm. Ştii, eu mai înainte ţi-am citit gândurile. Am zis că nu o s-o mai fac, dar... Nu asta contează, ci contează ceea ce ai spus. Eu nu m-am îndepărtat de tine pentru că nu te mai plac sau geva de genul. Am vrut să am grijă de tine. Nu mi-aş ierta-o niciodată dacă ai păţi ceva.

       Cum aud asta încep să plâng tare, iar Damian mă ia în braţele sale şi mă sărută pe creştet.

        — Nu plânge.

        — Plâng pentru că tu faci atât de multe pentru mine, iar eu nu am făcut nimic pentru tine...

        — Ba ai făcut mai multe decât crezi.

        Mă duce în pat şi mă strânge tare la pieptul său, eu adormind imediat.