Răpit de un vampir ~Yaoi~ Volumul I

Capitolul 26

       Ajuns în birou, mă aşez pe scaun, zâmbind. În sfârşit am găsit vanatorii.

       — Damian, eşti bine?

       — Da. Ai aflat ceva de bârlogul vânătorilor?

       — Foarte puţin. Ştiu doar că se află aproape de ieşirea din oraş.

       — E bine că am aflat măcar atât.

       Pun piciorul jos, întorcând scaunul, privind pe geam cum are să vină furtuna.

       — Îl mai ştii pe tipul acela cu părul alb? Numele lui parcă era Ashan...?

       — Mm... Da, îl ştiu. De ce întrebi?

       Mă întorc spre el, zâmbind.

       — E unul din vânători.

       — Asta înseamnă că acum putem să luăm informaţii de la el, îmi răspunde citindu-se uşor bucuria pe chipul său.

       — Nu chiar. I-a spus lui Alexander că e vânător şi că vrea să vină de partea lui, dar el a refuzat. Acum mai mult ca sigur va pleca de la şcoală. Mai ales că eu m-am luat de el...

       — De ce ai făcut asta!? Era singura noastră şansă ca să îi oprim.

       Nu mai spun nimic şi îmi mut privirea pe calculator. Cum pot da din nou de Ashlan? Argh. Nu ar fi trebuit să reacţionez în felul acela. Eram doar nervos că l-a sărutat pe Alex...

       — Mă duc să îmi continui cercetările, spune el.

       Dau afirmativ din cap, iar el părăseşte camera. Îmi las capul să coboare pe spate şi îmi închid ochii. Sigur îl vom găsii, iar când asta se va întâmpla, vom ucide rasa vânătorilor. Vom termina cu ei, odată pentru totdeauna. 

      Mă ridic de pe scaun ca să ies din încăpere, când îl văd pe Alexander intrând. Merg spre acesta cu paşi lenţi, zâmbind.

       — Ce s-a întâmplat, iubire?

       Îmi pun mâna pe obrazul său, apropiindu-mă uşor de el, simţind respiraţia sa.

       — Eşti bine?

       — Da.

       — Mh... Scuze pentru ce ai văzut mai de vreme, zice el. Aş fi vrut să îl îndepărtez mai repede de mine, dar...

       Îmi pun un deget pe buzele lui.

       — Shh. Am auzit destul.

       Mă apropii mai mult de el, până ce între noi rămâne o distanţă milimetrică care dispare în momentul în care îmi năpustesc buzele peste ale lui. Când voiam să fac mai mult sunt întrerupt de un glonţ de puşcă care sparge geamul camerei. Îl iau rapid pe el de mână şi ieşim afară din încăpere.

       — Aish. Se pare că ne-au găsit, zic eu. Gărzi!

       — Da, stăpâne?

       — Duceţi-vă şi ucideţi vânătorii care ne atacă. Aveţi grijă ca unul dintre ei să rămână în viaţă.

       — Cum doriţi.

       Aceştia pleacă, iar eu îmi mut privirea pe Alexander care tremură din cauza a ceea ce s-a întâmplat. Îmi pun mâna pe umărul său, iar aceasta tresare.

       — Iubire, totul va fi în regulă cât timp eşti lângă mine.

       Îmi las capul să coboare pe fruntea lui şi îl sărut.

       — D-Dar...

       — Nu are de ce să-ți fie teamă. Te voi apăra cu propria mea viaţă, spun zâmbind.

       — Damian nu merită să-ţi rişti viaţa pentru cineva ca mine.

       — Alex, te iubesc şi nu te pot lăsa să mori.

       — Dar nici eu nu te pot lăsa pe tine.

       Cuvintele sale sunt pline de sinceritate, ceea ce mă face să îi mai ofer un sărut.

       În momentul în care mă desprind de el, un soldat vine repede spre mine.

       — Stăpâne, aşa cum aţi poruncit, i-am ucis pe vânători, şi am prins unul de-al lor.

       — Vin acum. Alexander du-te în camera ta şi trage rapid toate draperiile, s-ar putea să mai vină şi alţi vânători.

       — Bine.

       Mă asigur că face cum îi zic şi cobor scările, văzându-l pe...