Răpit de un vampir ~Yaoi~ Volumul I

Capitolul 27

       Cobor scările şi îl văd pe Ash. Zâmbesc larg când îi văd privirea înfricoşată.

       — Se pare că ne reîntâlnim.

       Merg cu paşi lenţi spre ei, acesta încearcând să scape din strânsoarea soldaţilor mei, dar degeaba încearcă, puterea lor este peste puterea omenească. Când ajung în faţa lui îi ridic barbia cu două degete, forţându-l să mă privească, rânjetul de pe faţa mea începând să se mărească.

       — Ce s-a întâmplat? Ţi-a muşcat pisica limba?

       Spun în badjocură, râzând.

       — Esti nebun! strigă el. Vă voi ucide pe toţi şi îl voi face pe Alexander să vadă cum sunteţi voi cu adevărat. O să îi arăt mai ales adevărata ta faţă. Eşti un monstru.

       — Duce-ţi-l în temniţă.

       Aceştia fac o plecăciune în faţa mea şi se îndreaptă spre încăperea în care Ash are de gând să îşi petreacă restul zilelor. Nu mă gândeam că o să-l prind atât de repede. Sunt foarte mulţumit de ceea ce au făcut servitorii mei.

       Mă întorc pe călcâie, urcând înapoi scările. Trecând pe lângă camera lui Alexander îi aud bătăile regulate ale inimii. Bat uşor la uşa, iar acesta răspunde agitat.

       — Intră.

       Deschid uşa şi îl văd aşezat într-un colţ al camerei, părând într-adevăr traumatizat. Sunt sigur că a auzit conversaţia mea cu Ash. Aproape că îmi pare rău pentru ce tocmai a auzit.

       Închid ușa în urma mea, îndreptându-mă spre Alexander. Când ajung în faţa sa, mă pun pe vine şi îi apuc bărbia cu două degete. Mă uit la el, iar acesta îşi fereşte privirea de a mea.

       — Uită-te la mine, Alexander. Îi zic, iar el face cum îi spun. Ce s-a întâmplat?

       — De ce trebuia să fie chiar Ash...?

       — Voi avea grijă de tine, iubitule. Nu îl voi lăsa să mi te ia.

       — Nu de asta mă îngrijorez. Spune şi se uită la mine cu tristeţe.

        — Atunci?

        Încerc să spun tare, dar vocea iasă mai mult şoptit.

        — Nu vreau ca tu să păţeşti ceva din cauza mea.

        — Voi fi în regulă. Nu te mai îngrijora atâta pentru nimic.

        — Dar Damian...

        — Shh, nu vreau să începem ca mai înainte. Totul va fi bine. Mă voi ocupa de asta.

        Îmi presez buzele apăsat pe fruntea lui, închizând ochii şi văzându-l cum zâmbeşte larg. Mă îndepărtez puţin de el, iar acesta îmi apucă mâneca bluzei.

       — Te rog, mai rămâi cu mine, Damian.

       Un oftat lung şi apăsat îmi iese printre buze. Ştiu că nu trebuie să accept şi să plec ca să rezolv treaba cu Ash, dar nu îl pot refuza pe Alexander.

       — Bine. Presupun că voi mai rămâne puţin.

       Când mă aude că spun asta, zâmbeşte şi mai larg şi mă trage lângă el în pat. Mă sărută apăsat, iar eu rămân uimit de gestul său, dar îmi revin rapid şi îi raspund. El voia să continue, dar eu îl opresc.

       — Scuze, Alexander.

       Mă ridic din pat, îndreptându-mă spre uşă, iar când vreau să o deschid, vocea sa mă opreşte.

       — De ce ai început să mă respingi?

       — Nu înţelege greşit, dragul meu. Fac asta pentru tine.