Jurnalul unui înger mort

Capitolul XI

Îmi era somn, deabia ţineam ochii deschişi, îi voiam deschişi ca să citesc ceea ce urma în jurnalul Emiliei. Am dat pagina în urmă şi am contiuat să citesc. [20-03-2011]

„A mai trecut un an din viaţa mea. Am deja 21 ani şi nu îmi vine să cred cât de repede a zburat timpul. Parcă mai eri eram copila aia fără griji şi fără gânduri. Acum nu mai sunt copila aia. De la o vreme viaţa mea a luat un avânt la care nu mă aşteptam, zilele se scurg parcă mai repede ca oricând, iar eu – prinsă între universitate, momente personale şi gânduri confuze – simt că orele sunt prea scurte pentru câte aş vrea să fac. Timpul nu are răbdare. S-au întâmplat atâtea lucruri în ultimele nouă luni, probabil nu aşa de multe însă cel puţin aceste lucruri mi-au schimbat complet viaţa. Peste o lună voi fi deja o femeie căsătorită. Richard nu vrea să aştepte doi ani până voi termina studiile, zice ca vrea cât mai repede să-mi devie soţ şi acest lucru nu mă împiedica să învăţ mai departe. Îmi doresc şi eu foarte mult să devin soţia lui dar sunt uneori momente în care mă gândesc la ceea ce-mi spune mama şi tata, înafară de faptul că sunt furioşi şi contra casătorii noastre îmi spun că sunt prea tânără şi încă-mi zboară mintea, în acest moment simt că iubesc pentru ultima dată dar mai târziu o să-mi dau seama că nu e chiar aşa. Poate au dreptate, poate nu.

Oricum nu ştiu ce se va întâmpla în viitor, cred că ce conteză acum e ceea ce se întâmplă în prezent. În prezent sunt foarte fericită, am un iubit foarte grijuliu şi-l iubesc foarte mult. Nu pot să uit să împărtăşesc cu tine dragul meu jurnal, că după ce am fost cerută în căsătorie, mama m-a sunat pe la ora trei de noapte spunândundu-mi noutatea cea frumoasă. Sora mea se afla în spital dând lumina nepoţicăi mele care o aşteptam cu toţii cu cea mai mare nerăbdare. E o bombonică de fetiţă, o cheamă Ariana. Nu mă satur să mă joc cu ea de fiecare dată când trec pe acasă. E bucuria familiei noastre.

Acum o lună, după ce l-am visat pe Daniel, două zile la rând, m-am gândit la visul avut, întrebându-mă „De ce?”. De fiecare dată când ne vedeam prin casă, fugeam din vederea lui cât de repede puteam, îmi era ruşine să-l privesc, simţeam de parcă el ar fi ştiut ce am visat. Peste puţine zile, nu l-am mai văzut pe Daniel, nici la micul dejun, nici la cină, l-am întrebat pe Richard şi mi-a zis că a plecat la iubita lui să trăiească câtva timp.

- Care dintre iubite? – Am întrebat râzând.

- Sincer, nu ştiu care. Însă sunt sigur că aceasta e una deosebită. Niciodată nu a stat la o fată acasă mai mult de o noapte. Cred că odată ce s-a decis să trăiască puţin cu ea cred că, sau cel puţin, sper că într-adevăr s-a îndrăgostit şi vrea să o cunoască mai bine pentru a construi un viitor cu ea. – A răspuns Richard cu speranţă că are dreptate.

M-am gândit câteva ore la rând cine ar putea fi fata aia de care s-a îndrăgostit, mă gândeam la ce avea ea atât de deosebit de a reuşit să-l facă să fie alături de ea. După ce mi-am fărmântat puţin mintea cu aceste întrebări, am dat din cap ca şi cum asculţi pe cineva cum vorbeşte şi nu înţelegi despre ce merge vorba. Eu însă, nu înţelesesem de ce ar trebui să-mi pierd timpul gândidu-mă la viaţa lui Daniel. Întra-devăr e treaba lui cu cine trăieşte şi ce are de deosebit acea fată.

De ziua mea Richard a organizat o mică sărbatoare în casă, cu cei mai apropiaţi pentru că aşa mi-am dorit eu, nu mi-am dorit sărbătoare mare. Richard m-a impresionat foarte mult cu supriza care mi-a făcut-o, nu mă aşteptam la aşa cadou. Dimineaţa când m-am trezit, m-am uitat pe fereastră şi am văzut în ogradă o maşina, Audi alb. Richard în acel moment a venit lângă mine şi m-a sărutat pe obraz întrebându-mă dacă îmi place cadoul. Am ţipat plină de entuziazm şi l-am îmbrăţişat mulţumindu-i. Nu-mi venea să cred că am maşnă. Nici nu am stat să iau micul dejun, am ieşit în grabă ca să mă plimb cu maşina mea.