Jurnalul unui înger mort

Capitolul XIX

[03-12-11]

“E ultima luna din an dar nu şi ultima lună din suferinţa mea. Am tot încercat să-l uit dar nu am reuşit şi nici el nu m-a ajutat. O lună în urmă am închis jurnalul scriind că i-am explicat faptul că totul între noi se terminase, că nu mai vreau să-l vad şi să mă lese în pace. El nu m-a ascultat, nu a încetat să mă caute. Mă suna în fiecare zi iar eu nu-i răspundeam sau închideam. De fiecare dată când rămâneam singuri, încerca să vorbească cu mine, încerca să mă ţină lângă el iar eu mă zmulgeam din braţele lui şi fugeam în camera mea şi a soţului meu, doar acolo mă puteam ascunde sau cel puţin aşa mă gândeam până într-o zi. Intram tocmai în cameră, veneam de la universitate şi din urma mea a intrat Daniel. M-am speriat când l-am văzut că închide uşa.

- Ce faci? – L-am întrebat făcând ochii mari.

- De ce nu-mi răspunzi la telefon? De ce mă ignori atâta? – M-a întrebat furios.

- Iar tu de ce nu mă laşi în pace? Ţe-am zis doar că între noi totul s-a sfârşit…

- Pentru că te iubesc… Te iubesc, mă înţelegi?

- Dacă mă iubeai, acum eram amândoi undeva departe.

- Te iubesc dar sunt un laş. Sunt confuz, nu ştiu ce să fac. Nu vreau să-l trădez pe unchiul dar nici pe tine nu vreau să te pierd.

- Deja m-ai pierdut. – I-am răspuns cu jumătate de voce.

- Nu vreau să accept acest lucru. Am nevoie de tine. – Zicea jalnic.

- Deprinde-te cu acest lucru. De acum înainte vei putea doar să mă priveşti fără să mă atingi, te vei gândi la mine şi mă vei vedea în braţele unchiului tău… Da, eu aparţin unchiului tău, doar el are dreptul să se culce cu mine… - Îi ziceam provocându-l. – În patul ăsta, doar el şi eu, vezi. – Arătam patul cu degetul.

- Taci. – Mi-a strigat furios. – Încetează.

Era mânios, îşi trecea brutal degetele prin păr şi mergea dintr-o parte în alta. Se auzise apoi voci prin casă, Anna ajunse acasă de la universitate. I-am zis insistentă să iasă din cameră cât mai repede.

- Chiar dacă sunt un laş şi nu pot face nimic să ştii că eu te iubesc. Te iubesc la naiba. – Mi-a zis înainte să iasă din cameră.

Eram sigură că îmi spune adevărul, mă iubeşte dar nu aveam nevoie de un laş. Două zile mai târziu, tocmai voiam să mă culc când Richard a început să vorbească despre Anna. - Nu ai văzut nimic straniu în comportamentul Annei când Daniel se află prin apropiere? – M-a întrebat îngrijorat.

- Nu înţeleg, ce ai în vedere? – L-am întrebat.

- S-au comportat mereu precum doi fraţi însă de la o vreme am început să observ că de fiecare data când Daniel venea însoţit de Alia, ea nu-şi lua ochii de la ei, parcă-i învidia, parcă-i gelozea, nu înţelegeam…Când au decis să se

căsătorească, ea s-a întristat foarte mult, mă gândeam că totuşi s-a deprins cu el ca un frate şi nu vrea să se despartă de el. Însă, acum am fost să-i spun “Noapte bună”, iar ea dormea deja, avea în mână cartea pe care o citeşte. Când am apucat cartea dintre păginele ei a căzut poza lui Daniel. Acum sunt mai mult ca convins că e îndrăgostită de el.

- Şi eu am observat toate lucrurile astea dar nu am dat importanţă, mă gândeam că dacă-ţi voi spune, vei râde…

- într-adevăr dacă nu aş fi văzut lucrurile astea cu ochii mei, râdeam dacă-mi spuneai aşa ceva. Acum însă mă gândesc că e normal să fie îndrăgostită de el, au fost mereu unul lângă altul, chiar dacă ia fost ca un frate, ea ştia că nu îi este frate… Ştii, m-aş fi bucurat şi nu m-aş fi îngrijorat niciodată dacă Daniel ar fi fost iubitul ei pentru că îmi este ca un fiu şi am încredere în el dar în cazul în care îl cunosc atât de bine, nu mi-aş dori ca să fie împreună. E clar că Daniel niciodată nu o să o placă dar şi în cazul în care ar putea să o îndrăgească, o va face să sufere precum o face pe Alia sau pe multe altele. Ştiu că oricum Anna suferă acum dar cu timpul o să-i treacă, o să se îndrăgostească de altcineva, are deabia 18 ani. L-am ascultat şi i-am dat dreptate. Anna nu-şi mai putea ascunde sentimentele. Doar Daniel nu vede cât de îndrăgostită este ea, sau probabil se preface că nu vede…