Jurnalul unui înger mort

Capitolul XXVIII

Iubirea l-a consumat total, iubirea i-a furat viaţa, l-a închis pe veşnicie cu singurătatea şi suferinţa de mână.

- Cu ce a greşit copilul nostru? – Întreba lamentabil de nenumărate ori.

Nimeni şi nimic nu-i putea potoli durerea, cât de mult şi cât de strâns nu l-aş fi ţinut în braţe, el era condamnat pe viaţă.

În cele din urmă am înţeles că Richard nu a avut nevoie de explicaţii, a înţeles totul când a intrat în cameră şi a văzut-o pe soţia-sa moartă în braţele lui Daniel, care striga panicat rugând-o să nu-l părăsească. Înşelat, trădat şi dezamăgit, Richard nu a dorit să-i mai adreseze nici un cuvânt. «Credeam că eşti fiul meu.» - Acestea au fost unicile cuvinte rostite de el. Anna, abătută şi şocată, a anulat nunta cerându-i lui Daniel să nu-i mai apară înaintea ochilor. El, ca un câine abandonat a ieşit din acea casă şi a mers unde l-au dus ochii. La înmormântarea Emiliei, a fost prezenţi doar membrii din familia ei, a fost şi el prezent dar la câţva metri, ascuns după un copac, privea cu teamă cum o dădeau pământului pe iubirea vieţii sale.

După ce s-a oprit din a povesti, a mai stat puţin aşezat lângă mine în tăcere apoi mi-a zis că trebuie să plece, avea peste o oră avionul care trebuia să-l ducă departe de acel întuneric. L-am întrebat unde pleacă.

- Nu ştiu, unde mă vor duce ochii. Vreau doar să plec de-aici. Ştiu că niciodată nu voi reuşi să fug de trecutul meu, el mereu va fi cu mine oriunde nu mă voi afla, chiar şi în mormânt, însă vreau să plec undeva departe, unde nu mă va cunoaşte nimeni, unde voi fi doar eu şi singurătatea mea. – Mi-a răspuns.

I-am zâmbit trist şi nu am putut să-i doresc altceva decât tot ce e mai bun de pe acest pământ. L-am însoţit mai apoi până la uşă şi înainte să iasă mi-a mulţumit pentru tot.

- Ştii, de când ea a murit, nu am vorbit cu nimeni şi nici nu aveam de gând să o fac dar tu ai fost persoana cea care mi-a dat încredere şi dorinţa de a vorbi. Mi s-a făcut parcă mai uşor pe suflet să vorbesc cu tine. – Mi-a zis.

I-am zâmbit şi după, l-am privit cum pleacă. Mă bucurasem că l-am putut ajuta măcar cu ceva, doar că ştiam că încrederea care i-am câştigat-o a fost prin minciună. Eu nu eram cea care el se gândea.

După, m-am aşezat pe canapea cu jurnalul ei în mână, am deschis ultima pagina şi am început să citesc. [23.01.14]

“Angel, draga mea, îţi scriu aceste rânduri care ştiu că niciodată nu le vei citi dar vreau să ştii cât de mult te iubesc, eşti sufeltul meu, eşti tot ce mi-a mai rămas. Să îţi dau viaţa a fost cea mai corectă decizie din viaţa mea. Iartă-mă că într-un oarecare moment am vrut să te scot din mine dar când m-am trezit după anestezie, medica mi-a spus că nu încetam să repet că nu vreau să avortez şi din acest motiv nu au făcut nimic, te-au lăsat să trăieşti. De parcă un înger mi-a şoptit că ceea ce urmam să fac era cea mai mare greşeală…

Zilele treceau şi inima ta creştea-n mine, mă readucea la viaţă. Erai umbra unei iubiri adevărate, erai martorul unei suferinţe neterminate. El mi-a scrus toate dorinţele de a trăi, iar tu ai avut puterea să-mi dai o dorinţă, o speranţă că să trăiesc…

În fiecare zi mă rugam lui Dumnezeu să trăiesc doar pentru tine însă greşisem atât de mult în viaţă încât Dumnezeu a decis să mă pedepsească. Jumătate din mine trăia pentru tine iar cealaltă jumătate murea-n fiecare zi de dorul lui.

Trecuseră două săptămâni de când nu l-am văzut şi am decis să merg la el ca să-i spun că curând, cineva va avea nevoie să-l numească “tată”. M-am pocăit foarte mult că am păşit iarăşi pragul acelei case. De lângă uşă am auzit cum el combinase data nunţii cu ea, o altă ea, care nu eram eu.

Abătută şi copleşită de puteri am mers la Maria, medica care îmi urmărea sarcina. Un mare mulţumesc ei pentru tot ajutorul care mi l-a oferit. De fiecare dată când aveam sesiune cu ea, mă ruga să mă las de tristeţea care se vedea atât de clar pe faţa mea, pentru că aceasta ţi se transmitea ţie. Mi-a dat numărul ei de telefon şi mi-a zis că dacă voi avea nevoie de ajutor, să o sun.

Avea şi ea un copilaş în pântece, peste aproximativ două luni trebuia să se nască un baieţel. În ziua aia am sunat-o şi mi-a propus să merg la ea acasă, trăia în oraşul vecin al Londrei. Văzând în ce stare mă aflam, a stat lângă mine încercând să mă calmeze.

- Vreau să nasc acest copil. – Am zis atingându-mi burta. – Dar vreau să-l nasc departe de toată lumea, departe de cel care nu vrea să ştie de noi. – Am continuat să zic printre lacrimi.

Nu am văzut atâta bunătate în cineva cât am văzut în Maria. I-a fost milă de mine şi a vrut la fel să mă ajute, aşa că mi-a propus să traiesc cu ea şi soţul ei până te vei naşte. Mi-am luat câteva lucruri, am lăsat şcoala, familia şi tot ce mă mai lega în oraşul ăsta şi am început să traiesc într-o casă străină unde am simţit căldură. Din păcăte nici acea căldură nu m-a readus complet la viaţă. Când vedeam cât de fericiţi era Maria cu soţul ei, mi se rupea inima pentru că îmi doream şi eu din toată inimă să am aşa familie.

Nici nu ştiu cum au trecut şapte luni, păruse o eternitate… Te-ai născut când aveai 8 luni şi două săptămâni. Te-ai născut fetiţa mea!

Nu pot să găsesc cuvinte pentru a descrie momentul în care te-am văzut pentru prima oară. Eşti ca un înger şi sper să fii mereu acest înger, sper să nu dai voie nimănui să te transforme în altcineva. Draga mea, te-aş ţine în braţe zi şi noapte, aş trăi numai pentru a te vedea cum creşti dar cum s-o fac dacă de fiecare data când te privesc, îl văd pe tatăl tău, cel care m-a rupt în mii de bucăţi. Ai ochii lui şi când îi privesc îmi reamintesc tot ce am trăit, îmi pun sare la rana care probabil niciodată nu se va vindeca.

Iartă-mă fetiţa mea, iartă-mă că te las dar să ştii că o fac pentru binele tău. Dacă vei avea o mamă atât tristă ca şi mine, vei fi şi tu tristă iar eu nu-ţi doresc aşa viaţă. Nu vreau să fii arătată cu degetul lumii şi considerată păcatul meu şi a lui consideratul fiu al soţului meu. Tu nu eşti un păcat, tu eşti cel mai frumos lucru ce s-a întâmplat pe acest pământ şi din acest motiv tu trebuie să trăieşti frumos.

Îţi promit că Maria şi Jack vor avea grijă de tine. Vei avea părinţi iubitori şi un fraţior. Vei avea un viitor frumos, ceea ce lângă mine niciodată nu vei putea avea. Îmi pare rău draga mea fetiţă, să ştii că mama unde nu s-ar afla, te va iubit necondiţionat, te va apăra de orce rău.

Îmi iau rămas bun de la tine cu lacrimile căzând pe ultima mea pagină de jornal. M-am întors la casa parintească să-mi iau rămas bun de la ea şi curând vreau să plec la tatăl tău, trebuie să-l văd pentru ultima oară…

Adio, draga mea. Te iubesc!”

Terminasem de citit dar ochii îmi erau încă aţintiţi pe foaie, nu puteam să dau drumul acelui jurnal. Înlemnisem.

- Angel! – Mi-am şoptit şocată.

Lacrima rece care mi-a căzut pe obraz m-a făcut să mă trezesc din şocul în care intrasem.

- Daniel are o fetiţă. El trebuie să ştie acest lucru. – Vorbeam cu mine în timp ce mă grăbeam să ies din casă.

Am suit în maşina şi am început să conduc pe drumul spre aeroport.

____________________________________________________

Îmi pare nespus de rău că am întîrziat cu capitolul, dar am avut motive: acum avem bal la şcoală şi trebuie să particip astfel  ofer mai mult tipm şcolii. Îmi pare nespus de rău

Sper să vă placă acest capitol.