Jurnalul unui înger mort

Capitolul VII

[05-12-2010]

„Trecuse o săptămână de când Daniel mă văzuse cu doar un prosop care-mi ascundea corpul gol. Două zile nu l-am văzut deloc, apoi îl vedeam în grabă. Încerca să mă evite, îi era jenă să se uite la mine.

Într-o anumită formă, şi mie îmi era puţin ruşine de faptul că supusul fiu al iubitului meu m-a privit lung în halul cela. În orce caz, nu a fost atât de rău, nu m-a vazut goală, aşa că nu trebuia să ne evităm şi să nu ne mai vorbim. Şi dacă el tot continua să fugă de mine, am decis să vorbesc cu el. Intr-o sâmbătă, se întorcea de la sală, Anna era eşită la plimbare, Richard se afla la spital iar eu eram aşezată pe canapea în sala de vizite, citeam un jurnal.

Aud cum întră pe uşa cineva, mă uit în dreapta şi-l văd pe Daniel cum trece pe dinaintea uşii. L-am strigat. A dat câţva paşi în urmă şi m-a salutat. M-am ridicat de pe canapea şi am mers lângă el.

- S-a întâmplat ceva? – L-am întrebat.

- Nu, de ce? – M-a întrebat prefăcându-se că nu ştie despre ce vorbesc.

- Mereu ai fost bine dispus şi gata să mă înveseleşti cu glume de fie ce dată când ne vedeam, iar acum eviţi să vorbeşti cu mine. Te-am supărat cu ceva?

- Nu... – Mi-a răspuns cu teamă. – Mă gândesc că eu te-am suparat.

- Te referi la situaţia de Duminica seară?

A tăcut şi a privit în părţi. Eu am râs.

- Nu-ţi fă griji de asta, se mai întâmplă. Trăim în aceiaşi casă, e normal să se întâmple aşa ceva. – Iam explicat... – Totuşi nu eşti tu atât de orbaznic precum pari, eşti şi destul de ruşinos. – Iam zis făcând mişto de el.

A răsuflat cu uşurinţă. Îl lepădase teama că eu aş putea fi supărată

- Îmi pare bine că nu te-ai gândit la nimic rău. A fost întâmplător. Nu voiam s-o supăr pe iubita unchiului meu pentru că în cazul ăsta şi el se supăra pe mine iar acesta este ultimul lucru care eu aş putea să-l fac vre-o dată. – Mi-a explicat cu sinceritate.

Evident că-l iubea şi-l respecta pe Richard, ia fost un adevărat tată care ia dat tot ce avea nevoie. După ce am vorbit cu el, mă simţeam mai comodă, mă simt bine când mă împac bine cu toţi care sunt în casa ceea, chiar şi cu lucratorii, nu-mi doream neînţelegri cu nimeni.

Richard umblă foarte ocupat cu serviciul, ne vedem dimineaţa la micul dejun, apois seara la cină, se întâmplă uneori şi la sfârşit de săptămână să-l cheme la clinică dar el apoi recompensează tot timpul pierdut care l-am fi putut petrece în doi. Curând va avea concediu de Crăciun şi eu la fel voi avea vacanţă. Vom fi mult mai mult timp împreună. Părinţilor mei le-au trecut puţin din supărare, ştiind că eu orcium îmi continui studiile cu note excelente.

Acum o saptămână am fost cu Anna la cumpărături, pregătim deja cadourile de Crăciun. Lui Richard am decis s-ai iau un ceas pe mână, Annei o bărţară iar lui Daniel, după multe frământări de ganduri iam luat o jucarie amuzantă pentru a o atârna prin maşina de frumuseţe.

Mai alaltaieri, eram în camera şi am l-am auzit pe Daniel cum strănuta în continuu. Venise tocmai de la sală şi se ridica pe scări. Am eşit din camera şi l-am întrebat dacă se simte bine, mi-a spus că i se învârte capul şi ameţeşte. M-am apropiat de el şi l-am atins cu palma pe frunte, era fierbinte, avea febră.

- Eşti foarte fierbinte. Ai răcit. – L-am anunţat.

- Am baut deja o pastilă, mă duc să mă culc şi cred că o să-mi treacă. – Mi-a spus şi apoi a continuat să meargă spre camera lui.

A eşit şi Anna întrebându-mă ce s-a întâmplat, iam explicat că a răcit.

- Sărmanelul. – A zis sarcastic.

- Nu fă mişto, e aiurea senzaţia asta de răceală. – Iam spus eu serioasă.

- Bine, bine. Mă duc să-i spun bucătăreasei să-i pregătească o supă. – Mi-a zis râzând.

A început atunci să sune telefonul. Am intrat în cameră şi am răspuns. Era Richard, mă anunţase că o să ajungă puţin mai târziu. După ce am vorbit cu el la telefon, am plecat în escritoriu şi m-am aşezat în faţa calculatorului. Neavând ce face, am început să navighez pe internet, să vorbesc pe facebook cu prietenii mei. Dinapoia ce m-am plictisit, am eşit din escritoriu şi am dat ochii cu bucătareasa care pleca la bucătărie cu supa în mână.

- Unde duci supa? – Am întrebat-o.

- Îmi cer scuze Domnişoară, Daniel nu a vrut să mănânce, sărmănelul se simte foarte rău. – Mi-a raspuns ea.

M-am gândit puţin şi mi-am amintit că se poate face ceva în legătura cu asta. Când răceam, bunica mea obişnuia să-mi gătească un ceai care mă facea mai bine. Am plecat la bucătărie şi am pregătit ceaiul după reţeta bunicii. I l-am dus în camera. El se chinuia să doarmă. Curgea transpiraţia pe faţă şi hainele îi erau umede. Am luat un şerveţel şi l-am şters uşor pe faţă, atunci deschisese ochii.

- Uite ţe-am pregătim un ceai care îţi va face bine. – Iam spus. – O să te ajut să te ridici puţin ca să-l poţi bea.

Cu o mână îi ţineam capul iar cu cealaltă îi rezemam doua perne de perete ca să-şi rezeme spatele. L-am ajutat să se ridice apoi iam dat să bea ceaiul.

- O să vezi că peste câteva ore vei fi bine. Acum mă duc să-l chem pe Domnul Jonathan să te ajute să te schimbi de haine, îţi sunt foarte umede şi nu o să te simţi bine.

După ce am vorbit cu Jonathan, grădinarul lor, am plecat în sală şi mi-am aprins televizorul. Am adormit acolo. M-am trezit de la atingerea lui Daniel.

- Trezeşte-te, mâne o să te doară spatele, mai bine pleacă şi te culcă în patul tău. – Mi-a zis.

Cu ochii pe jumătate deschişi, am privit la ceas şi am văzut că era deja ora 21.

- Atât de târziu şi Richard nu s-a întors... – Am zis privind în continuare la ceas, apoi m-am uitat la el. – Vad că te simţi mai bine, ţe-am zis că ceaiul o să te ajute

. - Da, mulţumesc... Nu vrei să mănânci ceva? – M-a întrebat apoi.

- Nu mănânc la ora asta şi nici nu mi-e foame. Dar ştiu că ţie îţi este foame aşa că o să merg la bucătărie şi o să-ţi ţin companie.

Cina era pregătită dar Andreea, bucătăreasa, nu a servit-o pentru că iam zis că până ce nu ajunge Richard acasă, nu o să luam cina. Ima porpus să-i încălzesc din bucatale pregătite iar el a preferat mai bine un sandwich aşa că l-am ajutat puţin să-l pregătească, puţin pentru că el apoi a zis ca şi-l prepară singur. Mi-a zis simpatic să plec să ma odihnesc şi să nu-mi pierd timpul. E nu am insistat, aşa că am plecat. Pe scări am întâlnit-o pe Anna.

- Noi azi nu mâncam? Mi-e foame, tata nu vine degrabă. – Mi-a zis.

- Îmi cer scuze că nu am luat cina mai devreme, mă gândeam că şi tatăl tău va fi prezent. Daniel e acum la bucătărie, vrea şi el să mănânce, dute şi mănâncă cu el. – Iam zis eu după care am plecat în camera şi m-am culcat. Mai târziu am simţit cum Richard s-a culcat lângă mine.

Azi, în timpul micului dejun am decis să plecăm 3 zile înainte de Crăciun în munţi, să ne bucurăm de frumoasa zăpada.”

        Scuzaţi de greşeli le corectez pe parcurs.