Jurnalul unui înger mort

Capitolul XII

[20-05-11]

"Acum o săptămână mă întorceam din Paris. A fost totul atât de frumos, încât nu ştiu ce să scriu. Şi acum cred că despre lucrurile frumoase nu trebuie să se scrie, ele trebuie să fie simţite, păstrate în suflet. E posibil să te regăseşti pe tine în locuri în care nu ştiai că te-ai pierdut, în locuri în care nici măcar nu ai mai fost. Să te afli într-un oraş nou, în care nu cunoşti pe nimeni, să ai lângă tine doar persoana pe care o iubeşti, îţi dă senzaţia de libertate, te simţi uşor, mai curajos, de parcă ţi-au fost iertate toate păcatele şi poţi să o iei oricând de la capăt. Eu aşa am simţit. Nu ştiu dacă a fost de vină vremea superbă, sau pur şi simplu faptul că pentru câteva zile am plecat fără să-mi iau gândurile din Londra.

Prima zi în Paris am petrecut-o în regiunile lui Tour Eiffel. Plimbări, cină romantică. În următoarele zile am vizitat diferite muzeuri, casteluri şi alte compartimente istorice. Am mers la fel să răsuflam şi aerul limpede al naturii, făcând un picnic intr-o pădurice de la marginea Parisului.

Două săptămâni au trecut foarte repede, parca mai eri îmi faceam bagajele pentru a ne porni spre drum şi azi sunt deja acasă. Se spune că tot ce e frumos trece repede.

Când am ajuns acasă, Richard a mers în cameră să se odihnească iar eu am mers în grădină să-i povestesc Annei despre timpul petrecut în Paris. Mai târziu, Daniel intrase cu maşina în garaj, venise de undeva. Deja nu mai trăia la Alia pentru că trebuia să stea acasă până ce noi ne vom întoarce, pentru a avea griijă de Anna. Mă gândeam că probabil acum, când noi deja eram acasă va pleca din nou la Alia, insă nu a plecat.

- Bine ai venit mătuşică. – Îmi zise Daniel îndată ce m-a văzut.

Mătuşă? Sună parcă ridicol din gura lui. A fi mătuşă unei fetiţe de doar o lună de zile, era normal iar a fi mătuşă unui bărbat mai mare cu 3 ani, era penibil. În orce caz, sunt soţia a unchiului său…

Aseară, trebuia cumva să am vre-o surpriză din partea lui Daniel. De fiecare data când rămân singură cu el, trebuie să facă ceva care mă pune pe gânduri însă aseara a întrecut graniţa. Puţine ore înainte de a servi cina, Richard a plecat în birou pentru că trebuia să prepare ceva pe a doua zi la serviciu. Eu am ieşit în gradina pentru a mă plimba. În faţa casei după poartă se află strada şi oraşul iar în dosul casei după o altă poartă micuţă se află o mică pădure, unde de obicei dimineaţa lumea merge acolo pentru a face sport. Mergând aşa prin gradină am decis să deschid portiţa şi să mă plimb mai departe prin pădure. Îmi plac plimbarile seara, la aerul naturii. După ce m-am plimbat puţin, m-am aşezat pe vechiul scaun de sub un copac bătrân.

- E totul atât de frumos şi calm, nu-i aşa?

Tresar, sperindu-mă îndată ce aud vocea. Îl văd apoi pe Daniel cum se îndreaptă spre mine. - Scuze nu am vrut să te sperii. – Îmi zice.

M-am sculat de pe scaun zicându-i că e totul bine şi că nu mă speriasem atât de mult. Am început să mergem încet, în tăcere.

- Ce zici, ne întoarcem acasă? – L-am întrebat oprindu-mă din mers.

- Cum doreşti matuşică. – Mi-a zâmbit orpindu-se şi el.

- Ah te rog, nu mă mai numi aşa. E ridicol. – Iam zis încreţind fruntea.

- Nici tu nu vrei să ai rolul de mătuşa în viaţa mea? – M-a întrebat serios.

Am tăcut. Nu înţelesem ce vrea să zică cu întrebarea sa. Începuse să mă privească adânc în ochi. Îmi tremurau mânile când începuse să se apropie încet de mine. Am făcut un pas în urmă. Mi-am aţintit privirea în ochii lui. Îl priveam cu spaimă dar şi cu fiori în acelaş timp, cu fiori care-mi patrundeau tot trupul. El continua să se apropie de mine iar eu făcând paşi în urmă m-am lovit cu spatele de tulpina unui copac.

- Ce faci? – L-am întrebat speriată, neavând încotro să o iau şi corpul lui fiind deja lipit de al meu.

- Eu propriu nu ştiu ce fac… Mă joc cu focul. – A zis confuz.

L-am rugat să mă lese în pace privindu-l în ochi şi răsulfând puternic. A început să-şi conducă privirea de la ochi până la buzele mele. Ochii lui ardeau de dorinţă. Nu a aşteptat mult şi mi-a năpustit buzele. M-a sărutat. Nu-mi vine să cred. Intr-o fracţiune de o secundă, am închis ochii şi am simţit fiori alergând prin toată particica a corpului meu, mintea mi se inchise, nu mai gândeam nimic. Mi-am dat seama apoi foarte repede de nebunia care se întâmpla. L-am împins brusc şi iam dat o palmă peste faţă. Am fugit. Am fugit cât de repede am putut. Am ajuns lângă casă cu ochii plini de lacrimi. Îmi ştergeam buzele cu mâneca camaşei mele. Am intrat în casă pe ascuns, m-am ridicat cu accensorul ca să nu ma vadă nimeni, la al doi-lea etaj în camera mea. Am intrat în duş. Stropii de apă şi lacrimile îmi curgeau pe faţa. Nu pot să cred. Mă durea faptul că am înşelat încrederea lui Richard, iubirea lui…

După ce am ieşit din duş, m-am pus în pat. Richard a intrat în cameră şi m-a chemat la cină iar eu simţind ruşine să-l privesc, iam zis că mă simt rau şi nu am vrut să merg.

Azi dimineaţă, înainte de a pleca la serviciu, Richard m-a sărutat crezând că eu încă dorm, mă prefăceam însă. M-am sculat după ce el a plecat. Nici nu am luat micul dejun, nu mi-e foame. Am deschis jurnalul şi scriu. Ce se întâmplă cu Daniel? Nu îi este deajuns câte fete are, trebuia numaidecât şi pe mine să mă încerce.” Am închis jurnalul deoarece nu mai puteam ţine ochii deschişi. Era ora 2 de noapte, trebuia să dorm pentru că de dimineaţă trebuia să plec la serviciu. Am pus jurnalul în geantă. M-am ridicat de pe pat şi am mers la bucătărie pentru a bea apă. Întorcându-mă înapoi, m-am orpit în dreptul uşii camerei lui Daniel. Era puţin deschisă, printre crăpătură l-am văzut cum dormea. L-am privit câteva secunde admirându-i chipul care demult nu mai avuse un zâmbet prezent pe el.

_______________________________________

Heeiii.. Bună tuturor,am vrut să aflu şi eu cîteva păreri despre mica povestioară, să ştiu dacă să mai continuu sau nu.

P.S: părerea vostră contează mult!