Jurnalul unui înger mort

Capitolul XV

[14-06-11]

"Cât nu aş încerca să uit, ce nu aş încerca să fac, nu o să pot nici de cum să mă curăţ de vina pe care o port. Am trădat bărbatul care mă iubeşte cu tot sufletul, iam trădat încrederea care o are în mine. M-am trădat pe mine însumi!

Acum, sunt aproape de a da dreptate mamei. Prea devreme am luat decizia pentru a mă căsători. Ştiu că-l iubesc pe Richard, însă dacă l-aş fi iubit cu adevărat niciodată nu m-aş fi gândit la altul. Probabil că-l iubesc pe Richard pentru bunătatea sufletului său, pentru că e bărbatul „ideal” pe care orice femeia şi l-ar fi dorit.

Probabil iubirea adevărată încă nu am întâlnit-o. Poate că nu e o greşeală că nu m-am căsătorit cu bărbatul veţii mele pentru că uneori e mai bine să trăieşti cu-n bărbat iubitor decât să trăieşti cu iubirea veţii tale iar din partea lui să ai parte doar de suferinţă. Poate că am avut un mare noroc că am găsit un bărbat ca Richard. Eram sigură că dacă o să-mi pun în minte faptul că iubesc un singur bărbat aşa şi va fi însă uneori mintea nu mai funcţionează atunci când inima bate prea tare.

În ziua când ne-am sărutat, Daniel a venit acasă. Probabil a decis să-mi fie mai aproape. A doua zi dimineaţa, ne-am întâlnit cu privirile în timpul micului dejun. Am încercat să ne evităm privirile ca să nu transmitem suspect celor din jur. La amează, nu am plecat acasă, ştiind că va fi şi Daniel acolo, îmi era frică să comitem iarăşi vre-o greşeală. Am mers la spital şi am petrecut ziua lânga Richard. Chiar dacă nu-mi ajungea curajul să-l privesc în ochi, aveam nevoie să petrec mai mult timp în preajma lui, mă gândeam că poate cumva mă va facea să uit dar în zadar. Mi-am petrecut ziua gândindu-mă la sărutul nostru.

Seara, după cină am mers cu Richard în cameră numai pentru a evita ca să rămân singură cu el. Am făcut dragoste cu Richard fără vre-o plăcere, fără vre-o dorinţa.

- Vreau să-mi dăruieşti un copil. – Mi-a spus netezându-mi părul.

- Acum, ştii că e... – Începusem să zic bâlbâită.

- Ştiu. Ştiu că e imposibil, încă ai de învăţat. Vreau doar atunci când vei fi gata să mi-l dăruieşti. - M-a întrerupt

Şi-l dorea într-adevăr iar eu sunt incapabilă să i-l dăruiesc, nu am dorinţa care ar trebui să o fi avut.

A doua zi, după amează când am ajuns acasă de la universitate, l-am întâlnit pe Daniel în hol. Ne-am salutat şi câteva secunde am stat aşa, nemişcaţi, privind unui altuia în ochi. S-a apropiat apoi de mine, am pus ochii în pamânt iar el mi-a pus mâna pe bărbia şi mi-a ridicat capul.

- Lasă-mă te rog... – L-am privit cu teamă. - Nu pot. – Mi-a raspuns privindu-mă în ochi.

Am ferit capul brusc şi mi-am zmuls bărbia din mâna lui. Am mers rapid spre camera mea. A venit din urma mea şi i-am simţit cum şi-a pus mâna pe talia mea şi m-a împins cu forţă în perete. Şi-a pus apoi ambele mâni pe perete având grijă să nu pot pleca de acolo.

- Încetează, o să ne vadă cineva. – Iam spus speriată.

- Atunci să mergem undeva unde să nu ne vadă nimeni. – Mi-a cerut.

- Nu e posibil aşa ceva. Lasă-mă în pace şi încearcă să te ţii departe de mine. L-am apucat de braţ şi i l-am ferit apoi am fugi în cameră.

Cât de mult nu aş fi fugit, cât de mult nu l-aş fi evitat, nu încetam să mă gândesc la el. A doua zi dimineaţă, găsindu-mă singură în ogradă a încercat să vorbească cu mine iar eu am intrat repede în maşina zicându-i că întârzii la universitate. După amează am mers cu Anna la cumpărături, pentru a-şi alege o rochie pentru balul de absolvire. Mai târziu, am intrat intr-un magazin şi uitându-ne după rochii, îl văd pe Daniel cum se îndreapta spre noi.