~Amintiri neplacute~
MAYA
Eu sunt Maya. Fata perfecta, care are o viata perfecta, regina scolii si o eleva de nota 10. Sau cel putin... asa arat in ochii celorlalti. In spatele imaginii de perfectiunea intruchipata, sta ascunsa o fata cu o poveste trista. Dar niciodata nu las asta la suprafata.
Dupa accident, m-am inchis in mine, mi-am inlaturat prietenii si nu am mai lasat pe nimeni sa ajunga la sufletul meu inghetat.
Singura fiinta pe care o iubesc mai mult decat pe mine insumi e Sara, sora mea mai mica. Ea nu a inteles ce s-a intamplat... avea doar 5 ani. Ei bine, nici eu nu am inteles vreodata ce s-a petrecut in aceea noapte... acum 2 ani.
-Maya!!!
-Vin acum! cu pasi grabiti ma indrept spre camera surioarei mele.
Intru repede, si o gasesc plangand in hohote.
-Maya! spune Sara sughitand.
- Gata, sunt aici! spun si ma asez langa ea in pat, luand-o in brate.
- S-a intamplat iar!
- Vrei sa raman cu tine la noapte?
- Da.
Se cuibareste la pieptul meu si adoarme rapid. De cand vietile noastre au fost schimbate definitiv, Sara are cosmaruri legate de moartea parintilor nostri. Aproape in fiecare noapte o aud plangand. Niciodata nu imi povesteste ce anume viseaza, dar trebuie de fiecare data sa dorm cu ea ca sa nu mai aiba acel cosmar nesuferit.
Din aceea noapte, ea s-a schimbat. Nu mai zambeste, nu mai rade, nu se mai joaca. In schimb, Sara citeste. Mama a invatat-o sa citeasca de mica. Asta e pasiunea ei. Si de la moartea parintilor nostri, ea isi ingroapa suferinta in lectura. E ciudat cum o fata de 7 ani e atat de matura. Imi doresc atat de mult sa fie ca inainte. Un copilas vesel, care pune intrebari stupide in cele mai nepotrivite momente.
Parintii nostri erau oameni bogati. Tata conducea o firma impreuna cu unchiul. Ceea ce inseamna ca eu si Sara eram fetitele rasfatate care aveau tot ce isi doresc. Dar mai presus de lucrurile materiale, duceam aceea viata perfecta ca in povesti. Eram o familie fericita. Dar o noapte, o noapte teribila ne-a schimbat vietile definitiv.
S-a intamplat in decembrie. Seara de Craciun. Eu plecasem cu bunicul sa ii luam pe unchiul John, pe matusa Eliza si pe verisorul meu, Max de la aeroport. Avea sa fie cel mai frumos Craciun. Pentru prima data de la nasterea Sarei, fratele tatei isi aducea familia sa petreaca Craciunul cu noi. Bunicul se intorsese din Spania, spre bucuria tuturor. Pe drumul de intoarcere acasa, nimeni nu scosese un cuvant, inafara de mine si Max. Am observat ca din cand in cand, bunicul ii arunca priviri taioase unchiului, care statea neincetat incruntat.
Cand am ajuns acasa, am incremenit. Multe masini de pompieri, masini de politie si ambulante luminau strada. In gandul meu, nu era decat Sara. Am iesit cu sufletul la gura din masina, desi bunicul incerca sa ma opreasca.
Casa noastra... era in flacari. Lacrimile mi-au tasnit inevitabil din ochi si am fugit spre un politist.
-Ce s-a intamplat?!
-Sunteti ruda?
-Da, spun asteptand cu sufletul la gura.
-Am primit un apel anonim care ne-a dat adresa, spunand " veniti repede".
-Spuneti-mi va rog ca sunt bine!!
-Imi pare rau domnisoara, corpurile domnului si doamnei Vans au ars si nu au putut fi recuperate, in schimb fetita este in stare critica, spune cu o fata total neutra si nepasatoare.
Nu mai zic nimic, ci o iau la fuga spre ambulante. Dupa ce am intrebat medicii unde e surioara mea, am urcat in ambulanta langa ea si am plecat la spital.
Sara suferise arsuri groaznice si inhalase mult fum. Am stat langa ea zi si noapte, timp de o saptamana. Bunicul a venit sa o vada pe Sara.
Unchiul si matusa plecasera repede, din cauza unei probleme la serviciu. Odata cu ei, plecase si Max. Bunicul a ramas cazat la un hotel pana Sara s-a facut bine. Nu prea era in apele lui. Nici nu e de mirare, odata ce isi pierduse singura fiica.
Deoarece nu mai aveam nimic, ne-a cumparat un apartament in Seattle, si s-a mutat cu noi.
Vara asta am implinit 18 ani, deci bunicul s-a intors in Spania.
Asa am ramas singure. Doar eu si sora mea. Intr-o clipa, toata viata noastra s-a schimbat. Din aceea fetita jucausa, Sara a devenit o fetita matura. Prea matura.
Din aceea fata obisnuita, prietenoasa si independenta, eu am devenit o fata de care nimeni nu se poate atinge. O fata rea, rece si din aceasta cauza, cei de la noua scoala din Seattle nu m-au prea dorit ca prietena. Ba mai mult, au inceput sa ma respecte pentru ca nimeni nu se putea lua de mine, si ajutata de imaginea mea perfecta, am devenit intr-un fel regina scolii. Dar acum, mai presus de orice, am devenit o mama. O mama pentru o fetita pe care viata a supuso celei mai grele incercari. Si-a pierdut parintii, casa, viata de copil fericit.
Programul meu este tot timpul acelasi: invat, am grija de Sara. Rar imi ramane putin timp si pentru mine.
Cam asta e viata mea. Nu e speciala. E trista. Fiecare Craciun e o amintire urata, un motiv pentru a varsa lacrimi.
Am incercat sa ingrop trecutul, dar tot ce am reusit sa fac a fost sa il rascolesc.
Maine e prima zi din ultimul meu an de liceu, si prima zi de scoala pentru Sara.
Sper din toata inima ca Sara sa isi faca prieteni. Sa poata avea macar un strop din fericirea care ii umplea candva viata.
Cat despre mine, eu nu vreau prieteni. Eu vreau o medie mare la finalul anului ca sa pot intra la facultatea pe care o doresc.
***
Si... am postat primul capitol. Celor care imi citesc povestea, va multumesc. Desi probabil putini vor citi aceasta poveste, vreau sa o termin. Prima mea carte publicata pe Wattpad va fi completa. Dupa ce voi termina de scris aceasta carte, sau chiar mai repede, voi posta a doua mea lucrare. Sper sa va placa primul capitol.
Va cer pareri sincere. Nu sunt o scriitoare experimentata, de aceea sper sa imi ziceti punctele voastre de vedere, ca sa imi pot corecta greselile.
Sper sa cititi si al 2-lea capitol. Va multumesc mult. :*
VOTATI&COMENTATI!
