~Prima zi de scoala~
Ceasul ma trezeste, atat pe mine, cat si pe Sara. E inca devreme, asa ca merg si fac un dus lung si relaxant.
Desi sunt inalta, aleg sa port tocuri. Imi iau o pereche de blugi negri stramti si o camasa alba, aproape transparenta. Imi piaptan parul drept, castaniu care imi ajunge pana la solduri. Aleg un machiaj simplu, incat sa imi scoata in evidenta ochii caprui si genele lungi.
Sunt gata. Merg in bucataria micului apartament, si o astept pe Sara.
In timp ce eu am o imagine rece, superioara, ea e exact opusul: Cu o rochita rosie, cu doua codite prinse sus, dar acelasi par drept si castaniu, surioara mea emana doar caldura si bunatate. Pare atat de mica si frumoasa, incat aproape ca nu observi raceala din ochii ei albastri. Ochii ei sunt ca doua lacuri: oglindesc perfect starile prin care trece. Iar eu o stiu citi ca pe o carte deschisa.
Plecam amandoua spre scoala, cu masina argintie pe care bunicul mi-a trimis-o in ziua cand am implinit 18 ani.
Dupa ce am lasat-o pe Sara, am luat-o spre liceul in care am invatat si anul trecut. Am parcat, apoi am intrat in scoala.
Coridoarele sunt pline atat de boboci, cat si de colegii mei de anul trecut. Nimeni nu indrazneste sa imi taie calea.
La intrarea in clasa, sta sprijinit de perete un baiat cu parul cret. Poarta un tricou alb, stramt, incat pot observa tatuajele care ii acopera pielea, dar si muschii bine conturati. Probabil e un elev nou, nu l-am mai vazut pana acum. Incerc sa intru, dar se pune in fata mea incat nu mai pot face nici un pas.
-Papusa, nu vrei sa facem cunostinta? ma intreaba cu un umor evident in voce.
Imi ridic privirea spre el si ii intalnesc ochii verzi stralucitori. Ai putea usor sa te pierzi in ei...
-Frumoaso, nu m-ai auzit? Vrei sa repet? spune silabisind ultima propozitie.
Cum indrazneste? Nu stie cu cine vorbeste. Fiind nou, nu ma cunoaste, deci ar trebui sa ii dau o lectie.
-Nu te-ai pus cu cine trebuie, spun increzatoare.
-Poftim? mai mult rade.
-Am zis ca nu te-ai pus cu cine trebuie. Acum muta-ti fata de maimuta de aici si lasa-ma sa intru in clasa.
-Pentru ca spui tu? zice si tot nu se misca.
-Da, pentru ca spun eu. Acum te rog, s-a sunat.
-Sti pisi, tu ma cam calci pe nervi.
-Pentru tine sunt ceea ce nu vei avea niciodata, in nici un caz pisi! Idiotule! spun, deja nervoasa.
-Idiot? Asa te-a invatat mamica sa vorbesti? spune cu o voce de copilas.
In loc sa ii raspund, ii trag o palma puternica, apoi intru in clasa. Bineinteles, usa era deschisa, asa ca toata clasa auzise schimbul nostru usturator de replici. Daca privirile ar putea ucide, atunci erau cu totii morti de mult timp.
M-am asezat la locul meu, in prima banca, pe care nimeni nu indraznise sa il ocupe. L-am vazut pe Idiot cum intra si se aseaza in spatele clasei langa cativa baieti. Cum poate avea un Idiot ochii atat de superbi? offf...
Doamna diriginta intra in sala. Face prezenta, anuntand ca anul acesta avem un nou coleg. Nesimtitul care mi-a zis pisi se ridica in picioare si vine in fata clasei.
-Eu sunt Harry Styles.
-Deoarece Harry este nou aici, as vrea ca Maya Vans, cea mai buna eleva a noastra, sa ii faca turul scolii, spune profesoara.
O, nu! Nu, nu, nu!
-Si la toate orele tu vei sta langa ea. Daca vei avea nevoie de ceva, Maya te va ajuta. E un exemplu demn de urmat.
-Multumesc. Deci unde trebuie sa stau? intreaba.
-Acolo, spune profesoara aratand la locul liber de langa mine.
Nu stiu cum s-a intamplat asta, dar m-am pricopsit cu un Idiot. Pe nume Harry.
Acesta vine fara nici o grija si se aseaza langa mine. Nu m-am uitat spre el deloc, dar ii simt privirea pe mine.
Pe la jumatatea orei, am primit un biletel, in care ma intreba pentru ce a fost palma primita. Ii raspund scurt: "Nu mai pomeni de mama" .
Asta e adevarul. Nu l-as fi lovit daca nu pomenea de mama. Sunt foarte sensibila cand vine vorba de parintii mei. Dupa ce a citit, s-a uitat la mine cu o privire sincera, a mimat un "Scuze" cu buzele lui pline, apoi a afisat un zambet nevinovat. I-am zambit inapoi, dupa care am devenit atenta la lectie. Parea ca ii pare rau cu adevarat.
Dupa ce s-a sunat, am plecat spre urmatoarea sala de curs, bineinteles cu el pe urmele mele. Ciudat, asa am tinut-o toata ziua. Doar ma urma, fara sa zica nimic.
La sfarsitul orelor, i-am facut turul scolii. Sper ca maine nu se va mai tine neincetat dupa mine.
Dupa ce am luat-o pe Sara, am plecat spre apartament.
-Cum a fost prima zi de scoala, Sara? intreb plina de speranta.
-Pai...defapt plictisitoare.
-Ti-ai facut vre-un prieten?
-Nu.
Raspunsul ei sec ma intristeaza. Nu vreau ca Sara sa ajunga ca mine... vreau sa fie un copil fericit. Sa isi faca prieteni, sa se joace, sa rada...
Tragedia a afectat-o mult.Mai mult decat as fi crezut.
-Sa iti faci prieteni, bine draga mea? o intreb si ii zambesc cald.
-Da. O sa incerc.
Presupun ca nu isi face prieteni pentru ca e mult mai matura decat toti colegii ei. Are maturitatea unui copil mare. Dar ramane surioara mea mica pe care o iubesc.
-Maya?
-Da?
-Tu ai prieteni? intreaba uitandu-se la mine plina de speranta.
Nu stiu ce sa ii raspund.
Daca i-as spune ca nu am, ce exemplu bun de urmat as mai fi? Daca o mint, e tot una. Dar nu vreau sa fie ca mine. Un om singur, lipsit de iubire prieteneasca. Asa ca aleg sa o mint.
-Da. De aceea trebuie sa iti faci si tu.
Se uita la mine si zambeste, dar nu zice nimic.
Poate ca o sa imi fac si eu prieteni. Nu... e prea tarziu. Am o reputatie. Fata de gheata. Fata de neatins. Fata fara prieteni.
*****
Am postat capitolul 2. Sper ca v-a placut.
VOTATI&COMENTATI!
