~In the past...~
Doua saptamani mai tarziu, sunt iar sanatoasa tun, fara semne ale racelii trecute, exceptand absentele motivate. Intru in clasa, ca sa gasesc vesnica dezordine. Prietena mea cea mai buna vorbeste cu colegul nostru, Tyler. Ea neaga total, dar banuielile s-au format in mintea mea. Ma asez langa ea, si ii atrag atentia asupra mea.
-Te-ai tuns?! exclama ea.
-Buna incercare. Nu. De ce nu m-ai mai bagat in seama zilele astea? o intreb ranita.
-Scuza-ma, eu chiar... dar nu apuca sa isi termine fraza, ca profesorul de limba engleza intra in clasa. Salutam politicos, si ma asez mai bine in banca, aranjandu-mi cartile in coltul bancii.
-Dupa cum stiti, incepe el, in mai putin de doua saptamani, urmeaza una dintre cele mai mari sarbatori ale anului, Craciunul. Si pentru ca sunteti obisnuiti tot cu teme grele, de care probabil v-ati saturat, am sa va dau o tema mai usoara. Vreau din partea fiecaruia cate un eseu in care sa prezentati obiceiuri din diferite zone, cat si insemnatatea acestei sarbatori pentru voi. Vom incepe sa discutam in clasa, dar vreau sa fiti cat mai profunzi. Maya.
-Da?
-Incepe tu.
Sunt sigura ca mi-a aruncat o privire cu subinteles, sau poate doar mi s-a parut. Mda, in Ajun am pierdut TOTUL, multumit? Gandesc eu. Si totusi, imi adun rabdarile si incerc sa vorbesc cu cat mai mult interes, si cat mai "profund".
-Craciunul este... Sarbatoarea nasterii lui Hristos. Cred ca stim cu totii aceasta poveste. Si daca lasam deoparte timpul liber, pe care toti il asteptam, cred ca sarbatoarea asta inseamna... Si ceva mai mult. Inseamna bucurie, colindatori, pom de Craciun. Inseamna timp petrecut cu familia, inseamna ras, cantat, slujba din dimineata de Craciun, unde mergi cu cei dragi, inseamna, intr-un cuvant, fericire. O perioada fericita, unde ne dedicam impreuna timpul lui Hristos, slavindu-L in mai multe moduri. O atmosfera... Pasnica. Cand sufletul ti se umple de pace, pentru ca sti ca nu te bucuri de toate astea singur. Sti ca ii ai pe cei iubiti langa tine... Si asta te face sa ii iubesti si mai mult.
Fac o pauza, mutandu-mi ochii in cei ai profesorului meu, lipsiti de expresie.
-Ajunul, continui eu, e aceea zi in care verifici ca totul sa fie curat si aranjat, cand iti primesti familia de la aeroport, urmand masa din seara de Ajun, cu totii adunati in jurul mesei, discutand si asteptand ziua Sfanta. Nu cand iti privesti casa si parintii arzand, imi spun in gand. Ma intorc cu spatele spre profesor, privindu-mi colegii: Cred ca cu totii stim acest sentiment, fiecare stie ca aceea bucurie nu poate fi explicata, si nu a-i da-o pe nimic in lume.
Decat daca, din intamplare, iti e smulsa cu forta.
-Ma scuzati, soptesc si ma ridic, iesind afara din clasa.
Fug spre baie, si o aud pe Megan in spatele meu. Inchid usa dupa ea, si dau frau liber lacrimilor. Uit pentru un moment de ignoranta ei din ultimele zile, si imi las prietena sa ma consoleze. Cand ma privesc in oglinda, fata mea e rosie. Intr-un moment ca asta, apreciez faptul ca nu m-am machiat dimineata. Arunc multa apa pe fata, din neatentie udand si o mica suvita de par.
-Ce ti s-a intamplat? intreaba ea grijulie.
-Megan... soptesc cu glas soptit. Eu... imi petrec Craciunul singura, termin afirmatia, si ochii mi s-au incarcat iar de lacrimi.
-Ce vrei sa spui?
-Eu... si Sara, vom fi singure de Craciun. Parintii nostri au murit acum doi ani. Si... era sa o pierd si pe ea.
O lacrima mi se prelinge pe obraz, dar doar una. Restul le pastrez, nepermitandu-le sa imi tradeze si mai mult sentimentele.
-Off, de ce nu mi-ai spus? intreaba si ma ia in brate. Imi pare rau.
