Yoonkook: Lasă-mă să te iubesc!

Prolog

Jeon povestește:
  În fața planșei nu mi-a fost teamă niciodată. Mereu am preferat să mă refugiez în culorile acelea pastelate și tot ceea ce putea să creeze imaginația mea. Dar acum mâinile îmi tremură în timp ce trasează conturul modelului meu. Bărbatul mi-a aruncat un zâmbet jucăuș care m-a făcut să înghit în sec, iar inima a început să-mi bată de zece ori mai repede.
Păr de culoare roz asemeni florilor de cireș abia înflorite care contrasta perfect cu pielea lui ca de porțelan. Fină și atât de curată. Privirea mea i-a cercetat trăsăturile faciale perfecte. Ochi anormal de mici, ochi care pot foarte ușor să zâmbească, căprui aproape negrii, ochi în care am reușit să mă pierd de nenumarate ori. Atât de frumoși și totuși fără niciun răspuns concret.
  Linia subțire a nasului care se sfârșește cu niște buze pline asemenea a două petale de trandafir. Buze pe care aș da orice să le pot atinge, să le pot dezmierda, săruta, frământa cu ale mele, simțindu-le căldura pe care uneori personalitatea lui nu o arată. Și totuși expresia feței sale este senină, lăsându-se pradă pensulelor și culorilor mele.
  Grație și eleganță, asta emană fiecare celulă a corpurilor său. Atât de frumos, asemeni unei piese de artă prinse într-un trup pământean. Atât de aproape și totuși atât de departe, de neatins. Dar ochii lui mă priveau cu nesaț, mă priveau numai pe mine, făcând aerul greu în toată solititudinea încăperii. Mi-am trecut limba peste buzele crăpate și el a rânjit superior.
- Nu te mișca, hyun, am spus în timp ce îi conturam bărbia puternică. 
- Cum să fac asta când mă privești așa lasciv?
  Obrajii mei au început să ardă, dar i-am zâmbit sincer. Rece, dur ca lama unui cuțit, dar cu cel mai frumos surâs,  de înger. 
Al meu hyung...