Yoonkook: Lasă-mă să te iubesc!

Capitolul 29.

Ardeam de nerăbdare să îl simt, tot trupul meu e ca o rană vie, adâncă și atât de dornic de a-l avea pe al său. Glasul său tremurat mi-a provocat fiori dulci pe șira spinării, acaparându-mă cu totul. Dominare. Posesie. Obsesie. Așa e. Sunt obsedat după el, după mirosul său, după pielea sa, după sunetele care-mi fac inima să tresalte dureros. Mi-am lăsat mâinile să alunece pe sub tricoul său, el cutremurându-se în urma contactului. Și-a proptit palmele pe pieptul meu, oprindu-mă.
Știu că e la fel de dependent de mine așa cum sunt eu de el și totuși nu mă iubește. Nu mă poate iubi. Nu cred că mă va iubi vreodată.
- Yoongi-hyung, lasă-mă să te iubesc așa cum unui bărbat nu-i este permis să iubească un alt bărbat, am șoptit, cuvintele mele făcându-l să se topească în brațele mele.
- Nu pot, Jungkookie-ah, a rostit, vocea lui frângându-se în mii și miliarde de bucăți. Nu pot lăsa ca asta să se întâmple, a spus el, mai mult chinuindu-se să se convingă pe sine.
- De ce, hyung? De ce ar fi asta greșit?
Bine, în afară de faptul că suntem amândoi bărbați și asta ar putea fi considerat imoral. Și totuși atâta timp cât îl iubesc nu cred că asta s-ar mai putea numi imoral. Eu nu văd lucrurile așa. Oare din această cauză mă tot respinge?
- Hyung, te deranjează că nu sunt fată, am întrebat la care el mi-a răspuns instant, categoric.
- Nu.
- Atunci care e problema, hyung?
Și-a lăsat capul în jos, evitându-mi privirea.
- Te deranjează că sunt eu, atunci?
Nu mi-a răspuns, dar nici nu și-a ridicat privirea. Asta era? Iubește pe altcineva? Îi provoc dezgust? Atingerea mea îi provoacă dezgust? Dar atunci ce e cu toate acele reacții pe care le tot are corpul său? Ar fi putut de la bun început să mă oprească, dar nu a făcut-o. De ce? Atâtea întrebări și el nu-mi oferă niciun răspuns. Într-un final și-a făcut curaj să mă privească, ochii lui fiind asemeni unei neguri complet necunoscute, o negură care ar putea oricând să mă înghită.
- Nu e asta, Jungkookie-ah, doar că...
Nu știu dacă e bine să mai insist, însă nerăbdarea și curiozitatea mă macină pe dinăuntru.
- Ce este, hyung?
I-am cuprins trupul micuț în brațele mele, dorindu-mi ca tot ce va urma să spună să nu fie ca eu să mă îndepărtez de el pentru că nu am să o fac. Orice consecințe va atrage asta după sine.
- Mie teamă, a rostit într-un final, afundându-și capul în scorbura gâtului meu. Mi-e teamă că te voi răni dacă te vei implica într-o relație cu mine, a spus dintr-o singură răsuflare. Mi-e teamă că într-o zi te vei sătura de mine și mă vei abandona.
Ce l-a făcut să creadă toate aceste lucruri? Gesturile mele au fost? Nu voi renunța la el niciodată, nu după ce am reușit să-i mărturisesc cât de mult îl iubesc.
- Și mai presus de toate mi-e teamă să mă îndrăgostesc mai mult de tine.
  Cuvintele lui, aceste cuvinte, cât de mult am sperat că le-aș putea auzi vreodată. Și chiar s-a întâmplat. Mă iubește. Nici nu pot exprima în cuvinte toată fericirea pe care o simt în acest moment.
- Suga-hyung, am spus, vocea tremurându-mi. Nu te voi părăsi niciodată.
I-am cuprins bărbia în căușul palmelor mele și i-am oferit un zâmbet.
  - Te iubesc, Yoongi, cum nu am iubit pe nimeni în toată viața mea, am recunoscut, urmând să îmi zdrobesc buzele de ale sale, într-un sărut lacom și incitant.
  Mâinile mele și-au reluat cursul pe trupul său, explorând fiecare părticică care face parte din ființa iubitului meu.
  Yoongi povestește:
Buzele lui le sărutau cu nesaț pe ale, lăsându-ne unul pe altul fără respirație. Dulci și alinătoare, zvârcolindu-mi tot trupul doar cu gustul lor. Năucitoare, punând stăpânire pe toate simțămintele mele, cotropitoare și totuși atât de sincere, promițând că eu voi fi singura persoană pe care o vor săruta vreodată.
Mi-a eliberat trupul din tricoul pe care îl purtam, gura lui dezmierdându-mi pielea gâtului, umărul, apoi locul urechii îndemnându-mă să gem scurt. Din acest punct fiecare gram din mine îl vrea, rațiunea fiind ceva de domeniul trecutului. Trupul meu nerușinat tânjește cu atâta ardoare după fiecare atingere a lui, simțind cum fiecare mușchi mi se lichefiază, tocmai devenisem din gelatină.
  Degetele mâinii drepte i se strecurase sub materialul pantalonilor mei scurți, trăgându-i din ce în ce în mai jos, rămânând doar cu perechea de boxeri pe mine. A coborât jos după mine tocmai pentru a face același lucru cu hainele sale, debarasându-se de ele undeva prin cameră. S-a întors spre mine năpădindu-se ca o fiară sălbatică asupra trupului.
  - Te-a făcut vreodată vreo femeie să te simți așa de bine, Yoongi-hyung, a întrebat apucându-mi unul din sfârcuri între dinți, sugând, trăgând, mușcând.
- Nu, m-am chinuit să îngain printre miile de suspine și icnete pe care le scoteam pe secundă.
  A coborât lent, trasând dâri de foc pe pielea mea încinsă. Mâna i-a coborât, trecând partea de jos a trupului meu, înnebunindu-mă, mintea mea devenind o pagină complet albă. Tot de ceea ce puteam fi conștient era propria plăcere, o plăcere latentă în stare lichidă.
  Am încercat cu greu să-mi stăpânesc tremuratul propriului corp, însă nu reușisem. În scurt timp a scăpat de lanțul care mă ținea inhibat, eliberându-mi organul întărit. Am scăpat un sunet de uimire când buzele lui au făcut contact cu vârful deja umed, gata de dulcea eliberare provocată de atingerile lui.
  - Jungkook, nu face asta, am încercat să spun, glasul meu sunând extrem de straniu în propriile urechi.
- Yoongi, vreau să te ador așa cum numai doi iubiți se pot adora, mi-a șoptit, cuvintele lui făcându-mă să mă pierd cu totul.