Yoonkook: Lasă-mă să te iubesc!

Capitolul 21.

Yoongi povestește:
Mi-am întredeschis ochii încă somnoros și mi s-a permis să văd cel mai drăguț lucru din lume, un Kookie dormind cu buzele deschise. Nu m-am mișcat nedorind să îl trezesc și am continuat să îi contemplu chipul calm și liniștit. Arată cu totul diferit de atunci când e treaz. Atunci e plin de energie, o energie pe care o emană tinerețea lui. 
  Știu că ziua de ieri a petrecut-o dansând, epuizându-și trupul la maxim. Știu cât de mult efort pune în ceea ce face ca noi toți, însă nu îmi doresc să creadă că el e mai prejos. Nu îmi doresc să creadă că am putea vreodată să îl dăm la o parte. Noi suntem cei care depind de talentul său în cea mai mare majoritate și de vocea pe care o deține. Copilul ăsta a fost un geniu de când s-a născut, nu am cum să nu fiu gelos uneori pe acest fapt.
  Mâna lui a urcat mai sus pe spatele meu, asigurându-se că sunt lângă el, nu am avut cum să nu observ acel zâmbet pașnic care i-a înflorit pe buze. Și-a deschis ochii, privirile întâlnindu-ni-se.
  - De când ești treaz, hyung, a întrebat și și-a închis ochii la loc.
Jungkook e cel mai greu de trezit dintre toți, asta pentru că preferă să mai moțăie înainte de a se trezi de-a binelea, deși când vine vorba de mers la școală reușește să se trezească la timp.
  - De doar câteva minute, i-am oferit răspunsul. 
  - Vreau să stau cu tine azi, hyung, l-am auzit murmurând. Ai vreun plan?
Teoretic suntem în vacanță, însă nu sunt sigur dacă vom reuși să lansăm albumul la timp. Mi-am afundat capul în abdomenul său, parfumul său învăluindu-mă treptat. Și eu vreau să îmi petrec timpul cu el.
  - Nu, Kookie-ah, am mințit.
Nu voi mai dormi câteva nopți ca să recuperez acest timp, însă merită. El merită mai mult decât atât. A surâs.
  - Eu am fost invitat la petrecerea unei colege diseară, dar nu prea vreau să merg.
  - De ce să nu faci asta, l-am întrebat, pleoapele retrăgându-se, lăsându-mă să văd acei ochi de ciocolată topită. Distrează-te, Kookie! Ești la vârsta la care ar trebui să te bucuri de toate aceste mici escapade aflate între orele în șir de antrenamente, concerte și orele de la școală, l-am sfătuit.
  - Bine, hyung.
S-a ridicat în șezut, oferindu-mi un sărut pe frunte.
  - Dar până atunci hai să ne bucurăm de timpul care ne mai rămâne până atunci împreună, i-am propus, el îmbrățișându-mă vesel.
Vreau să-l fac fericit. Vreau să fiu cel care îl face fericit, chiar dacă nu vom fi niciodată mai mult decât prieteni. L-am lăsat să se pregătească și am făcut același lucru la mine în cameră. O pereche de blugi negri, un hanorac de aceeași culoare și o jachetă de piele, toate acestea scoțându-mi în evidență pielea prea albă.
  Jeon povestește:
Nu vreau să merg nicăieri, vreau să îmi petrec fiecare clipă alături de el. M-am îmbrăcat cât am putut de repede și am ieșit tocmai când hyung făcea același lucru. Am surâs. Știu că preferă să se îmbrace cel mai mult în negru așa că am făcut același lucru, decât că în loc de jachetă am preferat un pardesiu. Am coborât în bucătărie unde mi-a făcut un sandvici.
  Am mâncat înainte să coboare și ceilalți.
  - Vacanță, cânta Jimin ținând mâinile în aer ca și cum ar aștepta să aterizeze un avion în orice clipă.
- Daaa, i s-a alăturat Taehyung. 
Jimin-hyung m-a bătut pe umăr.
- Neața, Kookie-ah. Neața, hyung, ne-a salutat așezându-se lângă mine. Aveți vreun plan astăzi?
- Da, i-am răspuns la unison, răspuns care l-a făcut să ofteze.
- Eu nu am, Jimin-hyung, i-a zâmbit V. Unde vrei să mergem?
- Vreau să îmi cumpăr câteva lucruri pentru plajă.
  - Și eu o să fac același lucru atunci. 
Mi-am savurat sandviciul, nefiind atent la conversația lor. Am fost cât pe ce să mă înec când i-am simțit mâna micuță pe piciorul meu. I-am făcut cu ochiul, el întorcând capul. După ce am terminat, m-am ridicat, el urmându-mă.
  - Noi am plecat, i-am anunțat, aceștia privindu-ne confuzi probabil pentru că am plecat împreună.
  Ne-am urcat în mașină cât am putut de repede cât să nu înghețam de frig. A pornit, mulțumit de căldura care începea încet, încet să se strecoare.
- Unde mergem, hyung, l-am întrebat, acesta oferindu-mi un rânjet de bad boy.
- Vei vedea când vom ajunge.
Știam că doar asta aveam să obțin de la el, așa că am rămas cuminte și am așteptat. Mi-am proptit capul de geamul rece și mi-am închis ochii, adormind câteva minute până ce mașina s-a zdruncinat dintr-o dată, trezindu-mă.
  M-am uitat în jur buimac, observând că ajunsesem în fața unei clădiri imense. Era un patinoar. Entuziasmul a pus stăpânire pe mine, energia pe care am pierdut-o săptămâna aceasta reîntorcându-se subit. Știu că nu îi plac astfel de lucruri și mai știu că nu îi plac locurile aglomerate în general și că nu practică acest sport, deci a făcut asta pentru mine.
- Mulțumesc mult, hyung.
I-am oferit un sărut pe obraz, el părând încântat de decizia pe care a făcut-o.
- Mă bucur că îți place, Kookie, mi-a zâmbit. Hai să intrăm.
  Asta am făcut, am plătit intrarea și ne-am încălțat patinele, urmând să pășim pe acea gheață, sticloasă de culoare argintie în lumina din sală. Erau câteva persoane deja acolo care făceau tot felul de cascadori, arătând ca și cum ar zbura, nu patina. Am mai făcut asta, pot cel puțin pot să-mi mențin echilibrul, dar știu că el nu a mai încercat așa ceva. I-am luat mâna rece într-a mea, potrivindu-se perfect.
- Nu-mi da drumul la mână, hyung, am spus, degetele noastre împletindu-se.
Am pășit împreună pe gheață, acesta încercând din greu să-și mențină echilibrul, mâna mea fiind centrul său de greutate. I-am luat și cealaltă mână, acesta privindu-mă ciudat. Nu aveam de gând să îl las să cadă și deși nu arăta  știu că e speriat. Suntem dansatori, avem nevoie de fiecare părticică a corpului.
  - Stai liniștit, hyung, nu o să te las să cazi, l-am asigurat, lăsându-ne picioarele să se miște la unison.
  L-am tras mai aproape ca și cum am dansa, ochii noștri absorbindu-se reciproc. Mâna mi-a coborât pe talia sa, nepăsându-mi de persoanele care se aflau în jurul nostru. Doar el era important, el și acest moment pe care mi-l voi aminti toată viața.
L-am ghidat împrejurul patinoarului, acesta începând ușor, ușor să prindă încredere. Zâmbetul de pe chipul său, mi-a făcut inima să tresalte într-un mod plăcut. Eu sunt cel care l-a făcut să zâmbească astfel. I-am eliberat una din mâini, lăsându-l pe el să mă ghideze.
  Proastă idee. Picioarele i-au alunecat mai mult decât ar fi trebuit. Va cădea, dar nu o va face singur. I-am înconjurat trupul cu mâinile, ținându-l la pieptul meu și căzând peste mine. Am simțit impactul nu foarte dureros în tot trupul.
  - Kookie-ah, ești bine, m-a cercetat îngrijorat.
  - Sunt bine, hyung, am zâmbit încercând să îl liniștesc, ceea ce nu am reușit să fac.
  - Ți-am promis că nu te voi lăsa să cazi, am murmurat trist, pentru asta îți voi face cinste cu ceva cald.