Yoonkook: Lasă-mă să te iubesc!

Capitolul 17.

Jeon povestește:
Am rămas liniștit, așteptând să termine ce avea de lucru. Nu am încetat niciodată din a-l privi. E cea mai frumoasă operă de artă. Și-a privit ceasul de la încheietură.
  - Cred ar fi timpul să mergem, Kookie-ah, a declarat el salvând ceea ce lucrase și ridicându-se de pe scaun.
  L-am urmat până la mașină. Fulgii albi de zăpadă strecurându-se în părul său roz, flori de cireș împodobite cu zăpadă. M-am urcat în dreapta sa și a pornit. Nu știu unde ar trebui să mergem, însă nu prea contează atâta timp cât sunt cu el.
Mi-am rezemat capul de geamul rece privind strada decorată în alb. E frumos, dar nu mai frumos ca rozaliul care se afla lângă mine. Mașina a oprit în fața unei biblioteci. Aici va avea loc ședința foto? Am coborât, el urmându-mă imediat. Și-a așezat mâna pe spatele meu ghidându-mă la care eu i-am oferit un zâmbet.
Mirosul a vechi îmbibat cu mucegai și aer închis ne-a urmat de-a lungul coridorului pe care îl traversam. Hyung a deschis una din ușile care se afla la capătul acestuia. Era o sală destul de mare și luminată corespunzător. Două rafturi de cărți se aflau așezate în spate, o fereastră mare, o masă lângă acele rafturi și foarte multe cărți pretutindeni. O fată a fost cea de ne-a întâmpinat.
  - Costumele se află în sala de vizavi pentru a vă schimba, ne-a anunțat. Perechile ar fi trebuit să fie RM și Jeon Jungkook, J-Hope și Kim Taehyung,  Min Yoongi și Kim Seokjin, iar Jimin ar fi pozat singur, dar cum sunteți primi vom începe cu dumneavoastră.
  L-am urmat pe hyung până în acea sală unde fusese improvizat un dressing pentru fiecare. Cât mi-aș dori să-i pot vedea pielea de culoare albă. M-am schimbat cât am putut de repede. O pereche de pantaloni kaki, o cămașă albă și o vestă de aceeași culoare cu pantalonii. Arăta ca o uniformă specifică de școală. Am ieși pentru a vedea un hyung elegant în gri.
- Arăți bine, hyung.
El doar s-a strâmbat și și-a luat locul la machiaj. Una din fete mi-a făcut cu mâna și m-am așezat pe alt scaun, lăsându-o să mă machieze. Nu a durat mai mult de douăzeci de minute și eram gata, în acest timp apărând și ceilalți. Hyung m-a tras de mânecă, făcându-mi semn spre ușă. L-am urmat în cealaltă sală unde acea fată ne aștepta. 
  - Așezativă acolo, ne-a făcut semn spre masa micuță cu două scaune.
Am făcut cum ne-a spus și ne-a înmânat două cărți. Le-am deschis, prefăcându-ne a citi în bătaia aprigă a blițurilor. Privirea mi-a mai poposit asupra chipului său calm și vesel. Am zâmbit.
  - Rămâi astfel, vocea fotografei m-a făcut să tresar.
Suga-hyung și-a ridicat capul din carte, oferindu-mi un rânjet jucăuș. Știa că pe el îl priveam. Un sunt, două, trei, pozele erau făcute una dupâ alta, mi-aș fi dorit să fie veșnic. Au mai urmat altele împreună, dar și separat în fața ferestrei imense, așezați pe pervaz sau în picioare având aceleași cărți în mâini.
  În două ore am fost gata cu toții și de a ne întoarce acasă. Programul meu e liber, însă am de gând să-l umplu exersând coregrafiile. Hyung mi-a deschis portiera și am urcat. Ninsoarea încetase, dar temperatura era la fel de scăzută ca de dimineață. Acesta a pornit căldura.
  - Mai bine, m-a întrebat și eu i-am zâmbit.
- Mulțumesc, hyung.
I-am mângâiat părul cu mâna, drăgăstos, el încercând să mi-o de-a la o parte și în același timp fiind atent și la drum.
- Kookie-ah..., s-a plâns el. I-a mâna de acolo.
- Și dacă nu ce o să se întâmple?
S-a încruntat urât, iar mâna mea a rămas la locul ei în părul său moale.
- Tot o să ajungem o dată și o dată, m-a amenințat, însă nu l-am luat în seamă.
Proastă idee. A parcat mașina, eu pregătindu-mă deja să cobor. Am deschis portiera înainte ca motorul să se oprească și am sărit, aproape căzând și lovindu-mă la picior. Nu am luat în seamă durerea și am alergat spre ușa închisă cât am putut de repede, el fiind cu doi-trei pași în spatele meu. 
  - Jungkook, stai pe loc, am spus. Gâfâia deja.
  Am intrat, am traversat sufrageria urcând scările câte două o dată. Am intrat în camera mea, el urmându-mă la puțin timp.
- Tu..., m-a arătat cu degetul.
Arăta extenuat și foarte furios. Am chicotit.
- Ți se pare amuzant să-l faci pe al tău hyung să alerge astfel, m-a certat.
Am profitat de momentul său de neatenție și l-am tras în brațele mele. Toată ziua am așteptat să fac asta. Trupul lui micuț se află la adăpost în brațele mele, se potrivește perfect cu al meu. A încercat să se elibereze, dar brațele mele îl țineau strâns, nelăsându-i nicio posibilitate de scăpare.
- De ce vrei să fugi de mine, hyung, i-am șoptit în ureche.
- Dar nu fug, nu-mi place să fiu îmbrățișat, a mințit.
  - Hmmm... Ești un mare mincinos, hyung, am rostit, el lovindu-mă cu toată puterea lui în umăr. Îmi pare rău, hyung, am continuat furia lui mai domolindu-se.
  - Acum lasă-mă să plec, mi-a ordonat.
  - Ce o să se întâmple dacă nu o fac?
I-am mușcat lobul urechii, iar mâinile mi se plimbau pe spatele său. I-am trasat o dâră de săruturi pe gât, respirația lui anevoioasă însemnându-mă să continui. I-am cuprins talia cu mâinile, ridicându-l în sus și așezându-l pe pianul aflat la doar câțiva pași distanță. A dat să coboare, dar l-am oprit, postându-mă înaintea lui și poziționându-mă între picioarele sale.
- Cel mai probabil nu o să mai trăiești ca să afli.
  Am râs.
- Înfricoșător, mi-am apropiat capul de al său, respirațiile noastre amestecându-se. Nu o vei face atâta timp cât o să-ți placă.