Yoonkook: Lasă-mă să te iubesc!

Capitolul 22.

Yoongi povestește:
M-a ajutat să mă ridic de jos, oferindu-mi mâna sa. Un lucru îl știu sigur, că nu o să mai fac asta câte zile o-i avea. A fost o experiență cutremurătoare pe care nu vreau să o mai încerc vreodată, deși a meritat să-i văd acel zâmbet radios. Am ieșit cu grijă de pe patinoar, după care am înapoiat patinele.
Mă simt ca la o întâlnire, chiar dacă nu am avut niciodată vreuna deoarece timpul nu mi-a permis-o și nu am găsit persoana potrivită, acea persoană fiind el. Aerul rece de afară mi-a înțepat chipul cu mii și milioane de ace. Abia aștept să scap de vremea asta, cel puțin pentru doar o săptămână. L-am urmat, mâna lui continuând să fie într-a mea, caldă și ciudat de la locul ei, parcă ar fi fost făcută să mă țină pe mine de mână.
  Am trecut pragul unei cafenele, mulțumind mental pentru căldura care era înăuntru și am ocupat o masă. Imediat o chelneriță a venit să ne ia comanda.
  - O cafea simplă, fără mult zahăr, am spus.
- Iar eu vreau o ciocolată caldă.
Știu că nu îi prea place cafeaua, deși uneori mai gustă din paharele mele. Am surâs. Uneori mă bucur să îl privesc astfel, tânăr cu un viitor strălucitor înainte. Chiar dacă se va întâmpla ceva vreodată cu BTS are toate șansele să înceapă o carieră solo datorită vocii pe care o are, dacă nu să devină un pictor  sau chiar un atlet pentru că are acel trup.
Privirile ni s-au întâlnit și mi-a oferit un zâmbet care pur și simplu m-a încălzit.
  - Îmi pare rău dacă nu te-ai distrat, hyung, a rostit, lăsându-și capul în jos, trist.
  Atâta timp e el cu mine nu aveam cum să nu mă distrez. Să-l privesc pe el făcând tot felul de lucruri nebunești, asta e distractiv pentru mine.
  - Kookie, eu am vrut să te distrezi tu, nu eu, i-am spus, acesta ridicându-și în sfârșit capul.
  - Dar, hyung..., a încercat el să protesteze, dar l-am oprit.
- De aceea te-am adus într-un loc în care eu nu aș fi venit niciodată.
Suntem persoane diferite cu pasiuni diferite, dar ne unește dragostea unul față de altul și muzica pe care o avem în sânge. Ne-a fost adusă comanda, iar conversația a încetat. Ne-am savurat băuturile în liniște, deși îi simțeam privirea studiindu-mă.
- Mă bucur că ai făcut asta pentru mine, hyung, a spus recunoscător. Dar cel mai mult mă bucur că ai fost cu mine.
Sinceritatea e una din multele calități pe care le iubesc la el. Acum chiar mă simt ca și cum ar fi o întâlnire. Mă aștept să mă ia de mână peste masă și apoi să mă sărute. Dar nu a făcut-o.
  A plătit comanda și am ieșit împreună, constatând că încă era foarte devreme. Ceasul meu arăta ora 14. Ce am putea să mai facem?
  Jungkook povestește:
Am intrat în micuțul parc din apropierea casei. Vremea e extrem de geroasă pentru o plimbare prin parc și totuși aerul e mult mai cald aflându-mă lângă el. Zăpada albă împodobea copacii înalți într-un mod spectaculos, făcându-i să pară anormali. Ne-am așezat pe o bancă unul lângă altul, aburi ieșindu-ne de pe buzele înghețate. Parcul era pustiu, așa cum ar trebui să fie pe o astfel de vreme. Doar noi doi și natura moartă din prejurul nostru.
Mi-a luat mâinile într-ale sale, încălzindu-mi-le, așa cum a procedat atunci când a venit să mă ia de școală. Nu a trecut așa mult timp de atunci, doar o săptămână. Atâtea s-au întâmplat în doar o săptămână. În această săptămână am ajuns să îl iubesc de n-ori mai mult decât o făceam deja.
- Hyung, pot să te sărut, am întrebat, ochii lui negri asemeni melasei făcându-mă să mă pierd în ei.
  Buzele i s-au întredeschis apetisante, extrem de apetisante. Vreau așa de tare să i le încălzesc cu ale mele. Mi-am apropiat chipul de al său, așteptându-i răspunsul.
- Bine, Kookie, sărută-mă.
Mi-a cuprins gâtul cu ambele mâini, distanța dintre noi fiind inexistentă. Buzele noastre s-au întâlnit la jumătate, alinându-se una pe cealaltă. Această atingere răscolindu-mi întreg trupul. Mi-aș dori să pot stinge această flacără care arde în mine mocnit, transformând în cenușă fiecare părticică din mine, dar nu pot. El e răspunzător pentru asta, pentru toate sentimentele pe care le încerc. Sărutul a durat câteva secunde sau poate minute. Știu sigur că nu voiam să se sfârșească. 
Ne-am întors acasă înghețați, constatând că ceilalți erau ocupați cu împachetatul. Și eu ar trebui să fac asta. M-am oprit în fața camerei mele.
  - Mulțumesc, Hyung pentru ziua de astăzi. Și dacă se poate să o mai repetăm cândva, am propus știind că îmi încerc prea mult noroc.
În loc să îmi ofere un comentariu răutăcios mi-a zâmbit.
- Bine, Kookie, și mie mi-a plăcut să îmi petrec timpul cu tine.
Acum poate să îmi aterizeze o navă extraterestră fix în cap pentru că nu am niciun regret. M-a făcut cea mai fericită persoană din lume, doar cu aceste cuvinte. I-am sărutat pielea fină a obrazului, ușor, tandru, dorindu-mi să-și amintească această zi cum mi-o voi aminti eu.
  Am intrat în cameră, apucându-mă de împachetat haine și îndesandu-le într-un troleu. Nu mi-am dat seama că se făcuse ora 21, decât atunci când a intrat hyung.
  - Te-ai pregătit, Kook?
  - Nu, am răspuns. Nu prea aș vrea să merg hyung.
  Și-a pus mâinile la piep, arătând extrem de autoritar. A oftat.
- Bine, o să mă pregătesc, am capitulat, el oferindu-mi un zâmbet.
  - Bun băiat, a rostit în timp ce părăsea camera.
Mi-am ales o pereche de blugi negri și un tricou alb larg și mi-am tras jacheta de piele peste. Am terminat în mai puțin de zece minute. El mă aștepta la ușă. Am coborât împreună la mașină și am urcat. Tot la ce puteam să mă gândesc era cum să mă întorc mai repede. Cum aș putea să mă distrez cu el departe de mine? A pornit de pe loc. Petrecerea are loc la un club select din Seul, un club a cărui prag nu l-am trecut niciodată deoarece nu mă atrag deloc astfel de lucruri.
  L-am privit, memorându-i fiecare contur al chipului, fiecare tresărire a sprâncenei și încrețire a nasului. Perfecțiune.
  - Să îmi dai telefon atunci când vrei să pleci, să vin să te iau, mi-a spus, eu aprobând printr-o înclinare a capului.
Mașina a oprit în fața clubului. Am coborât din mașină.
  - Kookie, așteaptă puțin.
  Mi-a înmânat un buchet de flori și o cutiuță de culoare grena. Cadou... Cum am putut să uit. Mi-am dat o palmă mintală peste cap.
  - Mulțumesc mult, hyung.
M-a bătut peste umăr îndemnându-mă să intru înăuntru. Am tras aer în piept în timp ce privirea lui mă ghida de la spate. Muzica m-a lovit de cum am intrat, iar spectacolul de lumini exagerat mi-a luat privirea. Mi-am croit loc printre grupurile de dansatori cu greu încercând să găsesc sărbătorita. Victorie. Am zărit-o într-o parte cu un grup de prieteni. Am înaintat spre ea cu greu și lent.
  - Bună, am rostit, privirea ei poposind asupra mea.
  Deși era aproape întuneric înăuntru m-a recunoscut și încântarea i-a traversat chipul. Nu am niciun prieten. Chiar dacă sunt o fire sociabilă și iubesc să practic toate sporturile, nu am reușit să-mi fac niciun prieten. Băieții sunt geloși pe felul în care arăt, iar fetele mă vor tot din același motiv. Așa că am renunțat, nu am mai comunicat cu nimeni.
  - Jungkook, ai venit, a exclamat fericită.
Mi-am frecat ceafa frustrat.
- Poftim, i-am întins cadourile cumpărate de hyung pe care nu a ezitat deloc să le ia. La mulți ani!
- Mulțumesc, Jungkook! Sunt extrem de  fericită că ai putut să ajungi.
Eu nu, am adăugat în gând. M-am retras croindu-mi grum spre bar unde am comandat un pahar de whisky. Un shot, un altul, urmând altul până când muzica a început să mi se pară acceptabilă. I-am plătit barmanului. Cât aș vrea ca și el să fie aici, să-i pot simți trupul micuț lipit de al meu, mișcându-ne la unison într-un dans lasciv. O zgâltâitură m-a făcut să tresar. Era ea.
  - Jungkook, vrei să ne cânți ceva, te rog.
M-am ridicat de pe acel scaun și am pășit pe scenă sub privirile tuturor. Îmi place asta. Îmi place ca lumea să mă privească, îmi place emoția pe care mi-o oferă și de asemenea sentimentul de a împărți aceeași scenă cu el. Am vorbit cu dj-ul în legătură cu piesele pe care le voi cânta și am luat microfonul în mâna dreaptă.

  Pentru el. Voi cânta pentru el. Inima mi s-a oprit de dor, simțind nevoia de a-i forma numărul doar pentru a-l vedea. Am cântat primul vers, chipul persoanei pe care o iubesc cel mai mult materializându-se înaintea mea. Vocea mea se afla în perfectă concordanță cu toate sentimentele care-mi măcinau sufletul. A urmat refrenul, notele curgând lin în urechile mele sensibile. Mi-aș dori ca el să mă poată auzi acum. Ultimul vers a luat totul din mine, lăsându-mă pustiit, în trupul meu a început să se miște pe melodia următoare într-o coregrafie complexă imediat alăturându-mi-se și vocea.

Aclamațiile din public m-au îndemnat să continui, animându-mi trupul asemeni unei marionete fără suflet pentru că tot ce am se află în mâinile lui.