După sărbători spiritele s-au mai calmat. George era ocupat cu afacerile lui așa că nu mă mai băga în seamă prea mult. Renunțase la ideea de a se lua de Ema. Probabil pentru că am avertizat-o și a lăsat cafeneaua pentru o perioadă. S-a dus în Londra la vechiul apartament. Între timp i-au cumparat părinții unul să nu se mai chinuie cu chiria. Au rămas părinții ei cu Henry să aibe grijă de afacerea Emei.
I-am propus să lucreze cu mine iar, dar m-a refuzat nevrând să amestece lucrurile. I-am respectat decizia și am hotărât să ne mai vedem când ajungeam eu în oraș. Din fericire, George nu m-a mai spionat și nu știe încă unde este Ema.
Însă, ceva era ciudat. Dezinteresul subit a lui George pentru mine și Ema îmi dădea de gândit că e doar o capcană. Vrea să ne prindă pe picior greșit. Știu câte conexiuni are și nu ar regreta nimic.
Încercam să fim cât mai precaute. Evitam să vorbim, mai ales când știam că e și el prin preajmă, și nu ne mai întâlneam în public. Până acum am reușit.
---
Era Duminică dimineață și nu aveam chef de nimic. Aș fi plecat la Londra, dar George începea să se întrebe de ce mă duc atât de des acolo. Cum aveam om care să se ocupe de firmă, nu trebuia să fiu mereu. Mă rog, el a aranjat în așa fel.
Știam că Paul se trezește mai târziu așa că nu am îndrăznit să-l deranjez. Mi-am luat halatul pe mine și am coborât în bucătărie pentru a-mi pregăti cafeaua și să gătesc ceva.
Eram în culmea fericirii. Ema era dinou în viața mea și nu putea fi mai bine. Simțeam că o să scap și de George curând și o să putem fi împreună.
Soneria telefonului mă scote din gânduri, dar când văd cine este, ziua mi se face și mai frumoasa.
- Chiar mă gândeam la tine, zic zâmbind.
- Chirsitina. Hei! Umm... am ceva să îți zic.
Dintr-o dată mă schimb la față. Inima începe să-mi bată cu putere și simt cum mi se pune un nod în gât.
- Ce s-a întâmplat?
- Uite, nu ne mai putem vedea. Îmi pare rău. Te-am mințit. Mi-am dat seama că nu te mai iubesc precum am zis.
Rămân fără cuvinte. Lumea începe să se prăbușească în jurul meu și o pată neagră mi se pune în fața ochilor. Mă așez repede pe primul scaun pe care l-am la-nemână să nu cad.
-C-cum? Ce-ai asta Ema? E o glumă?
Nu îmi venea a crede. Speram să înceapă din clipă în clipă să râdă.
- Nu Christina. Sunt foarte serioasă.
Fără a mai avea timp de a spune ceva, închide telefonul. Rămân uitată în spațiu încercând să procesez ce se întâmplă. S-a schimbat așa de-odata?
După ce îmi revin din șoc, iau telefonul pentru a o suna, dar nu mai răspunde. Îi las câteva mesaje poate îmi explică ce se întâmplă.
Devin foarte neliniștită și pulsul îmi crește la cote maxime. Îl sun imediat pe Phil pentru că sigur știa ce se întâmplă cu ea. Dar nici el nu-mi răspunde.
"Am un presentiment că George are ceva de-a face cu asta."
Încep să tremur ca un dependent în sevraj și nu știam cum să-mi găsesc liniștea. Scormonesc într-un dulap pe care nu l-am mai deschis de foarte mult timp.
În spate, ascuns bine, găsesc ceva ce de mult nu am mai pus în gură. Iau pachetul pe jumătate consumat și mă uit la el sceptică. Cât de mult m-am chinuit să scap de acest viciu.
---
- Plămânii îți sunt distruși, Christina. Dacă nu lași fumatul, curând nu o să mai rămână nimic din ei. Trebuie să se regenereze.
---
Îmi aduc și acum aminte vorbele medicului. Se întâmpla cu 6 ani în urmă. Sigur sunt mai bine acum și o țigară să-mi calmeze nervii nu strică.
- Mama! Glasul încă de copil al lui Paul îmi distrage atenția. Ascund repede pachetul la spate și îmi privesc copilul.
- Bună Paul! Ce e cu tine așa devreme? Îi zâmbesc nervoasă, încercând să ascund sentimentele ce mă curpinseseră.
- Umm... se uită curios la mine. Mă duc cu băieții la fotbal. Doar ți-am zis de ieri.
- Da da! Încep să râd stânjenită.
Se uită pe dulap și apoi pe insulă și realizez că nu i-am pregătit de mâncare.
- Nu e nimic, zice oftând. Plecă din casă până să mai zic ceva.
Stau pentru o secundă pentru a mă aduna. Niciodată nu am mai fost așa. Îmi amintesc de pachetul de la spate și il iau dinou în mână. Știam ce e de făcut.
Iau otrava din pachet și o duc la buze. Aprind încet tutunul și las primul fum să-mi lovească plămânii după atâta timp. Simt o arsură plăcută pe căile respiratorii și gustul amar începe să-mi retrezească amintiri.
Mă simțeam mult mai bine acum. Trag al doilea fum din țigară și deja obiceiul criminal revine. Nu mă mai opresc. Termin prima țigară și imediat urmează si a doua. Curând termin pachetul alături de o jumătate de sticlă de whiskey.
Eram distrusă. Fizic și emoțional nu mai simțeam nimic. Stăteam trântită pe canapea gândindu-mă că am ajuns în punctul de unde am plecat.
---
- Christina, trebuie să îți bagi mințile în cap și să îți revi pentru copilul ăsta. El cu ce ți-a greșit.
- Pfff... știu foarte bine că și lui îi este mai bine fără mine.
- Cum poți gândii așa ceva? Ești totul pentru el.
---
Cuvintele mamei și acum mă bântuie. Cu ajutorul ei am reușit să ies din cea mai neagră perioadă din viața mea. Devenisem dependentă de alcool și țigări și numai o minune a facut ca să nu mor.
Ema nu știa asta. Phil, probabil, a omis să îi zică. În definitiv, cine ar fi vrut să fie cu o alcoolică.
Îmi târăsc trupul de pe canapea în dormitor pentru a evita să mă găsescă Paul așa. O sun pe mama și îi zic să vină la mine că nu mă simt bine. Știa despre ce e vorba.
Îmi las capul pe pernă si adorm. Las somnul să-mi vindece rănile.
Șiiii...îmi pare extrem de rău că am revnit atât de greu cu capitolul. Am încercat să postez mai repede dar pur și simplu nu reușeam să termin. Am terminat nebunia cu sesiunea și la muncă lucrurile sunt mai lejere așa că voi încerca să postez mai des.
Va mulțumesc pentru așteptare! 🤗🤗🤗😘
